Cireșarii de diasporă- Iubirea, în 2. Tainele, în 3 *
13 iulie 2016
De sâmbătă- în România
19 iulie 2016
Show all

Cireșarii de diasporă- Îndrăgostiți pe facebook

Cazurile de mai  jos, scrise, dintr-o suflare de inimosul scriitor-cititor, autor al serialului despre Cireșarii de diasporă, sunt absolut reale. Sunt povești de aici, canadiene, povești dintre noi, povești care au avut drept urmări două trainice divorțuri și o mână de copii rămași în grija unui singur părinte.

Pe scurt, atenție mare la plonjatul în necunoscutul și aventura unui alt stil de viață, de la familist la single, mă refer. Atenție mare, să nu ziceți că n-ați citit și semnat instructajul de față. La asemenea  sărituri spectaculoase, lesne  pot apărea fracturi care, netratate la timp crează complicații ce pot duce la amputări. Să nu ziceți că n-ați știut. Daa, veți experimenta euforii, furii, depresii, nostalgii, plânsete, beții și năuceală dacă sunteți bărbați, izolare, ore la telefon și schimbare de look, dacă sunteți femei. Iar ce urmează, e cu totul altfel. Cum să zic, o asemenea schimbare e cam ca înotul fără colac, atunci când nu știi să înoți. Adică, înveți , că altfel mori. E ca emigrarea de stresantă, pe bune.

Dac-ați călcat în Valea Plângerii, vorba lui Ispirescu, nici măcar ultima generație de cefalosporine, administrată intravenos, nu mai poate stagna evoluția și reface ceea ce a fost.

Mâine, probabil, ultimul episod al unei serii de destăinuiri cum mie rar mi-a fost să citesc. Mulțumesc autorului, un român stabilit în Ontario, pentru onestitate, curaj și talent!(M. M.)

Ea și singurătatea ei

A rămas acasă, să aibă grijă de cel mic. Soţul continuă să meargă la serviciu şi să aibă o viaţă normală. Ea însă trebuie să fie în primul rând mămică, să alăpteze şi să crească puiul. Ce înseamnă asta pentru o femeie de acţiune, o femeie inteligentă, o femeie de carieră? Spuneţi voi.

Dacă perioada de stat acasă se prelungeşte din dorinţa lui, el care câştigă suficient de mulţi bani cât să o ţină pe ea acasă, femeia devine casnică. Desigur, este un full time job să ai grijă de o casă având şi unu-doi copii mici, aşa este. Dar unde sunt aspiraţiile ei, unde este cariera ei?

Câteva cazuri cunoscute spun că statul prelungit acasă poate deveni o problemă. Apare un gen de singurătate, pe fond de lipsa de activitate intelectuală şi de rutina domestică.  Apar vrând-nevrând persoanele cărora le poţi face destăinuiri despre viaţa ta. Internetul ne este la îndemână, cont personal cu password îţi poţi face, câte vrei. Şi uite aşa, din mamicuță cu copii acasă, te trezeşti că răspunzi la avansurile unui june prim, gasit de multe ori online, care ştie perfect  ce are de făcut. Te “gâdilă” spunându-ţi că eşti frumoasă, are mai multă consideraţie pentru puii tăi, are mai multă galanterie şi lasă să pară a fi un extraordinar.

Şi, după insistenţe, junele prim chiar cucereşte reduta. Şi atunci “vântul” căsniciei îşi schimbă direcţia. Atunci să te ţii! Nu mult trebuie să te zbaţi, că să faci să eşueze bunătate de corabie. Începi să vezi tot ce-i mai rău la soţ. Acum ies la iveală, subliniate, toate defectele lui. Te şi miri că te-ai putut căsători cu un astfel de bărbat!

Mă întreb,te întreb: de ce acum? În cele mai multe cazuri, junele prim nu doreşte decât o aventură şi dispare din peisaj. Nimeni nu se înhamă, de flori de măr, la o căsnicie cu doi copii ai altuia, decât în foarte rare ocazii. Dar aventuri? Cât cuprinde. Şi rămâi, în final, “single mum”, realizând cât de rău este să iei decizii pripite, să nu comunici şi să nu ţii cont de sfaturile bune, să nu ceri răspunsuri, să nu simţi pulsul situaţiei lături de cel de lângă tine. Când îţi dai seama e deja prea târziu.

El și singurătatea lui

Şi-a activat cercul de vechi prieteni. Nici nu înţelege cum de au putut să treacă atâţia ani fără să-şi vorbească. Ar trebui să se întâlnească, să bea o bere împreună. Printre multele lucruri ce trebuie făcute acasă, se va putea întâmpla asta? Trebuie să ceară voie acasă. Supărător, dar asta e. Ea nu concepe o întâlnire decât între familii. Să o cunoască şi ea pe soţia lui, să se joace copiii împreună.

Nu cu multă vreme în urmă el ceruse ca, împreună, să aibă o minivacanţă, o săptămâna magică. Numai pentru ei doi. Nu serviciu, nu copii, nu soacre pe cap. Acum e amărât că, încă o dată, ea a decis să plece cu toţii în vacanţă. Cu căţel, cu purcel, cu copii cu tot. Ba, încă intră în discuţie şi mama soacră, să aibă grijă de copii seară când vor ieşi ei, seara, la un restaurant.

Nu aveţi senzaţia de deja vu? Pe ea nu poţi sub nicio formă să o rupi, nici măcar pentru o săptămână, de copiii ei. N-ar putea dormi bine, ar fi apatică şi cu gândul numai la pui. Ce vacanţă ar mai fi aceea? Falsă idee să mai crezi că femeia de lângă tine mai este la fel cu cea pe care ai întâlnit-o demult. Totul este transformat, totul este acum diferit. Nu ţi-ai dat seama? Doar transformarea ta e prea lentă. În fond, transformarea în ce? De multe orie doar olesă şi lanţ scurt.

Voila, o fiinţă drăgălaşă s-a adăugat de curând cercului tău de cunoştinţe online. Ai întâlnit-o pe Facebook şi tare ţi-a plăcut cum arată. Atât cât ţi-ai permis, pe furiş, să deschizi acasă Facebookul, fără să iști gelozii.

Şi fiinţa drăgălaşă răspunde cu succes avansurilor tale. Şi vorbeşte cu tine. După o perioada, vine și obişnuinţa unuia cu celălalt.

Îşi povestesc unul altuia viaţă, visele despre viitor. Fără doar şi poate, el e prins în mrejele unei noi relaţii. Dacă noua cunoştinţă are respect pentru familia lui, atunci totul rămâne o relaţie online. Dar dacă-i cazi cu tronc tipei şi începe să te dorească?

Confidenţele ajung departe. Vezi astfel toate punctele slabe ale celei de acasă. Se subliniază tot ceea ce ea, partenera ta nu a făcut bine în viaţă. Ce anume te face să acorzi atâta atenţie acestei femei? Ai nevoie de socializare, tu şi familia ta nu sunt de ajuns pentru tine.

Nu cumva este dorul de libertate? Vrei să faci parte dintr-un grup, vrei să ai cu cine te compara. Chiar şi numai pentru a vedea dacă ideile tale mai sunt bune.Pentru a nuanţa viaţa. Contrar dorinţelor tale, soția ta, vezi deodată că este foarte diferită. Este încântată şi fericită doar când e cu puii ei. Şi cam atât. Ăsta este Universul ei. Iar tu, ca soţ, lăsat undeva de unde să fii luat atunci când toată treaba cu copiii se termină. Și, de cele mai multe ori, se termină ziua şi treburile pentru copii nu se mai termină…Depinde de vârstă copiilor. Te resemnezi şi te încarci cu noi speranţe în zorii fiecărei dimineţi. Ce speri? O schimbare în bine a ei sau o schimbare radicală?? Într-un asemenea aranjament cu potențial exploziv, o simplă scânteie şi totul sare în aer.

Te-a zărit stand de vorbă pe Facebook cu cealaltă femeie. Sau ţi-a citit, pe furiș, mesajele din telefon. Pentru simplul motiv că eşti controlat. Este suficient ca să-ţi dai foc la valiză. Lucrurile iau o întorsătură dramatică. Certuri, discuţii, principii, o mamă care pentru a-şi apăra puii e în stare să măture tot în jur. Chiar şi pe soţ îl mătură. Ea are acum sprijin, ea are acum înţelegere. Are puii ei. Şi crede că e destul de puternică să-i facă mari. Ea se îndreaptă spre viaţă de “single mom” cu viteza unui supersonic. Nici o concesie! Ea şi puii- victorioşi! El, tu, în speță? Puţin şifonat, dar probabil că îți vei reface viaţa. E posibil ca el să rămână cu tipa cunoscută pe Facebook. Sau poate acea tipă nu a fost decât pretextul de a-şi recâştiga libertatea. Cine ştie?

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *