Recunosc
1 iulie 2015
40 de ani. Pa-tru-zeci de ani, împreună. Felicitări!
6 iulie 2015
Show all

Copiii Plecați Din România

Zeci de mii de copii români, orfani ori abandonați de familiile extrem de sărace, au părăsit România, începând de la mijlocul anilor 80, într-un șir nesfârșit de adopții internaționale. 
Zeci de mii.
Source: Romanian Children’s Relief (RCR)
Am avut ocazia să văd, la prima mână, coșmarurile din orfelinatele românești, în primele luni de după decembrie 89. Imaginile acelea cu copiii numai piele și os, mici schelete chircite, zăcând în pătuțuri subdimensionate, vechi și jegoase, în încăperi neîncălzite și hrăniți cu fiertură de morcovi au fost reale.

Așa a fost. I-am văzut și eu pe acei copii.

Filmele cu orfanii României au făcut încojurul lumii și mulți dintre voi probabil vi le amintiți. dacă nu, dați un google să vedeți cum era atunci. Mirosul și umezeala din acele așezăminte, să nu le spun lagăre, gândacii, găurile de șobolani din pereți n-am să le uit pe veci.
Ei bine, în momentul când străinilor li s-a permis venirea în România cu ajutoare umanitare, tot atunci a început să funcționeze culoarul adopțiilor dinspre România. Simultan și, omenește, justificat,  au apărut și campaniile contra acestor adopții, cam pe criterii de gintă. Nefiind însă planuri viabile, aplicabile imediat de recuperare a acestor copii, aceste adopții le-au salvat, unora la propriu, viețile.
Unul câte unul, acești copilași au fost hrăniți, fortifiați cu vitamine, învățați să șadă în capul oaselor, să nu se mai dea cu capul de gratiile țarcului, să mănânce. 
Foto UNHCR. org (Înaltul Comisariat ONU Pentru Refugiați)
 
Mii (când zic mii, chiar au fost mii ) de vagoane de hăinuțe, lapte praf, jucării au sosit din toată Europa și din America de Nord pentru copiii  nedoriți ai României. Un fost coleg canadian mi-a povestit, cu mândrie dar și cu o oarecare stânjeneală, că a activat în primele echipe de acțiune pentru strângerea ajutoarelor canadiene cu destinația România.
 
Crucea Roșie Română a just un rol crucial în facilitarea pătrunderii și distribuției acestor ajutoare umanitare și direcționarea către toate județele.
 
Cei mai mulți dintre acești copii s-au recuperat fizic și mental și, în decurs de luni, au fost adoptați de familii descurajate de așteptare, din străinătate. Familii din Germania, SUA, Franța, UK au fost în prima linie.
 
Alți copii au fost înfiați de la familii sărace de prin sate și care, în cele mai multe cazuri spuneau bogdaproste când rămâneau cu o gură mai puțin de hrănit la masă. Cu cât mai mic copilul, cu atât mai ușor de dat în adopție. 
Satele s-au golit de micii pribegi desculți și, când eu am plecat din țară, îmi amintesc că rămăseseră câteva grupuri compacte de tineri homeless, denumiți generic aurolaci, delincvenții din linia întâi ai societății românești de atunci. Aurolacii erau de găsit în punctele de trafic din marile orașe.  Mai rămăseseră vreo zece mii, cu totul, dacă-mi amintesc bine. 
 
Intrarea României în Uniunea Europeană a redus mult atât incidența delictelor cât și numărul aurolacilor, grație programelor de integrare socială, finanțate din fonduri europene.
***
Am făcut acest sumar ca să vă spun și vouă că pe Facebook a luat ființă o pagină dedicată copiilor de origine română, adoptați în străinătate și care doresc să-și cunoască familiile de origine. Pagina se numește The Never Forgotten Romanian Children.
 
 
Mesajele lor sunt scrise în engleză și vin cu detalii mai emoționante decât însăși documentarele despre ei, realizate în urmă cu 25 de ani: cei ce postează își caută familiile de unde provin. 
 
Ei cunosc doar câteva date: numele și data nașterii unuia dintre părinți, județul, prenumele vreunui frate sau pur și simplu nu știu nimic mai mult decât numele pe care-l purtau la data adopției. 
 
Cineva își caută frații, dați spre adopție. Fotografii decolorate, portrete în care abia poți desluși chipurile, sunt singurele amintiri- probe ale acestor copii porniți în această călătorie. 
Scriu stângaci și cu o înduioșătoare, vădită speranță. 
Postările lor merită parcurse dacă veți vrea să înțelegeți un pic din frământarea cuiva care a fost, cândva, dat spre adopție.  
 
Acești copii români adoptați în străinătate sunt frumoși, sunt luminoși, au calmul și seninătatea date de traiul normal de pe unde trăiesc. Iar din cuvintele lor scrise răzbate nevoia naturală de a ști cine sunt. Ei întreabă. Apoi așteaptă.
 
Dacă intrați pe această pagină veți rămâne pe gânduri și cred că în adâncul sufletului veți deveni solidari cu părinții adoptivi de copii români. 
Fiindcă vorbim viață: și eu am adoptat, din condițiile descrise mai sus, pe unul dintre cei doi copiii ai mei.
Ti-a placut articolul?

1 Comment

  1. Elena M spune:

    Mi se pare o tampenie sa incurajezi o risipa de energie inutila …. cautarea unor famili care nu I-au vrut , care vor incerca sa-i tapeze de bani ( din pacate asa se intampla )… iar televiziunile care exploateaza fenomenul devin absolut penibile … Si eu cunosc fenomenul bine … si casele de copii ale acelor ani …Singurul lucru pe care l-as face ar fi sa-i multumesc lui Dumnezeu ca m-a scos din aceea lume in locul lor … In nici un caz nu as risipi bani si energie … in plus ma pun in locul parintilor adoptivi si cred ca m-ar durea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *