Corina Ozon- O radiografie socială dură ca o pană de internet, a societății românești (I)
15 noiembrie 2015
O nebunie de zi, o poveste-n sine!
16 noiembrie 2015
Show all

Corina Ozon- Un snapshot de viață la rezoluție maximă (II)

Șansa de a fi atât apropiat unui scriitor, în plină perioadă de creație, așa cum sunt eu acum în preajma virtuslă a scriitoarei Corinei Ozon, este minimă la scara vieții oricui. Mă-ntreb dacă nu cumva s-or fi simțit la fel cei ce-au alimentat nucleul de energie din jurul lui Caragiale, al lui Alecsandri sau Rebreanu, la vremea lor. E o stare de nestare, e o stare perpetuă de creație, e ca lumea de tot.

În general despre scriitori se spune: a scris, a publicat, etc. Corina Ozon scrie cărți acum, scrie în timp real, este scriitorul din clipa asta, clipă mutată-n povestea de-un comic de situație superb, poveste burlescă, o nebunie întreagă, un snapshot de viață la rezoluție maximă. Vorbesc cu Corina, pe skype, des, aproape zilnic. La ea acasă este noapte, pisica mai apare în cadru iar Corina, cu părul prins într-un cleștișor la spate și cu jacheta roșie de fleece pe ea, mai aprinde o țigară în bucătărie, cu geamul deschis, între două reprize de scris. Vorbește ce vorbește cu mine după care pleacă înapoi la scris, la laptopul ei, fără muzică, doar cu forfota acțiunii zăpăcind neuronii scriitoarei și lăsându-mă pe mine cu un prelung ecou, ca de tunel de tren, pentru multe ore după.

Scriu aici acum, în timp ce vorbesc cu ea pe skype. Și vă promit c-am să fac tot ce-mi stă în putință ca volumele Corinei Ozon s-ajungă în Canada, eventual la mine și de la mine, la voi. Pentru că scrie cu prea mult umor ca să ratați un asemenea moment, așa zic.

-Mulți contestă cum și ce scrii.

Sunt care contestă? Chiar nu știam. Tu vorbești serios?

-Da. Babele, moșii, îmbroboditele de la biserici.

Din cauza stilului, mai exact. Direct, simplu, fără înflorituri. Și foarte rupt din realitate.

-Ei spun că scrii vulgar.

Cred că nici nu contestă de fapt, cât le e ciudă că nu au avut și ei curaj. Da, e foarte ușor să pui imediat eticheta de „vulgar”. Însă trebuie să și cunoști sensul acestui cuvânt.

-Ai fost intimidată, vreodată, la o lansare, atunci când a trebuit să citești pasaje picante?

Sincer, nu am fost intimidată că a trebuit să citesc eu, cât mai mult pentru ceilalți care ascultau, dacă înțelegi. Pe de altă parte, nu mi-a tremurat vocea prima oară, dar mă miram și eu de ce am fost în stare să scriu. Cum? Eu am scris asta? Da, eu. Hmm. Mai intâi ceva soft, la lansări, ca să iau pulsul…

-Cum ai găsit nișa de comunicare, ce anume a declanșat stilul? E un stil neconvențional, e altceva…

Stilul cred că stătea bine-mersi acolo, undeva ascuns, și i-a trebuit un recul, ca să țâșnească. Cred că au fost mai mulți factori care s-au intersectat și au conspirat: sărbătoarea de Paște, eram cumva singură atunci, musafirii plecaseră. Însă eram și binedispusă. De aceea a ieșit acel umor. Am scris așa cum am gândit că ar gândi o amantă părăsită de Paște. Eu nu am fost încă părăsită de Paște. Da, scriu așa din luna aprilie, 2014.

-S-a schimbat un pic din personalitatea ta, odată cu noul stil de scris? Cum anume, în ce direcție?

Cred că m-am deschis mai mult, poate fi și asta o schimbare. I-am înțeles mai bine pe oameni. Față de mine, mi-am descoperit multă forță și direcții neexploatate. Asta îți spuneam, mi-am descoperit o forță nebănuită. Am făcut totul pe nerăsuflate prin auto disciplină, dar și cu multă plăcere. Nu am considerat nicio clipă că renunț la ceva. Dimpotrivă, eu zic că m-am îmbogățit.

Uite, acum, că am terminat de scris, nu am stare („Amanții 3.0” a fost deja tipărit, în timp record și este disponibil online-n.a.) . Și, în general, nu sunt de acord că te sacrifici când scrii, este o împlinire. Pe care o împarți cu alții.

-Un pic despre pesonajele tale…

Toate personajele sunt reale. Numele diferă. Îmi place să-i observ pe oameni, și, da, în etape s-a produs asta. Tot ce scriu vreau să fie sincer și desprins din real. Când omul citește să spună: „Cum, mă-sa, știe asta că am zis așa?” Și mi se întâmplă foarte des ca cititorii să îmi zică faptul că se regăsesc. În situații, replici. Personajele mele sunt ca niște copii ai mei. Le iubesc pe toate. Fiecare e construit cu bune și cu rele, pentru că am vrut să fiu obiectivă. Ca dovadă că fiecare personaj are fanii/fanele sale. Chiar și Epaminonda. Pot să-ți dezvălui ceva în premieră. În volumul „Amanții 3.0”, ca element de noutate, Epaminonda și soacra au fiecare câte un capitol, cu gândurile lor. Am făcut un fel de spin off.

-Ce vârste au personajele tale, cine sunt…

Au vârste între 30 și 70 de ani, cu tot cu soacră. Sunt oameni cu studii superioare, angajați la firme și companii. Cu situație materială bună, în cazul celor doi soți. Mai modestă, în cazul lui Cati și a prietenelor ei. Pentru că așa e viața tinerelor venite din provincie în Capitală, în majoritatea cazurilor.

-Ți se întâmplă să gândești ceva și să realizezi că te transpui în piele unuia dintre personajele tale?

Găsesc foarte multe asemănări cu carțile mele. Asta mă bucură. Ca să nu-ți mai spun o chestie premonitorie cumva: am în carte o scenă în care Mircea îl vede la aeroport pe Andre Rieu. După două zile, după ce predasem manuscrisul la editură, am văzut știre că Andre Rieu a venit la București, la clubul Colectiv, locul tragediei, în memoria celor dispăruți acolo. Și e martor Voicescu (editor general Herg Benet -n.a.) la asta!! Că așa fost.

-Cum te setezi la scris, cum îți intri în mână, cum vine inspirația?

Dacă ar fi după mine, aș scrie tot timpul. Dar am și zile în care stau și nu pot să mă ating de taste. Foarte rar însă. Când mă așez cu scop declarat să scriu, pur și simplu mi se desfășoară în fața ochilor imagini ca într-un film. Se întâmplă să rostesc eu replicile, ca să îmi dau seama cât de autentic sună. Dacă nu râd eu la scenele cu umor, le declar proaste. Dar când scriu, scrisul curge și gata. Nu mă uit la tv, la filme. Vreau liniște. Poate uneori muzică.

Oamenii citesc pentru că încă au cultura lecturii. Dacă se regăsesc în cărțile mele este un plus. Dacă mai și râd, asta e deja plusvaloare.

Oamenii vor veselie.

Uite, îți spun când am anunțat că am terminat volumul 3, am postat pe Facebook, era în seara în care lumea s-a strâns în Piața Universității. Eram convinsă că nimeni nu va vedea statusul. Am avut peste 700 de likeuri!!! inclusiv de la cei care se aflau la marș. Toți îmi spuneau că în zilele astea cartea mea vine ca o veste bună. Likeul aici este de prezență, nu de altă natură.

 

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *