Un zâmbet
24 decembrie 2015
2015- Bilanț de Foaie, prin ochii mei (I)
30 decembrie 2015
Show all

Crăciunul- clipa când am scuturat anii din păr, de pe umeri, din mintea noastră

Sunt zile în care n-auzi când îți sună telefonul și nu faci un capăt de țară dintr-asta, zile în care părul nu-ți stă cum ți-ar plăcea și nici asta nu te indispune, când starea vremii nu contează, nici traficul, nici firul dus de la ciorap, nici măcar maldărul de bonuri de la cumpărăturile din ultima săptămână nu te mai fac să tresari. Sunt acele zile de peste an când înnonzi ațișoarele spiritului și pe cele ale sufletului, împreună: familia și prietenii.

craciun1

foto: Adrian Lucaci

Crăciunul nu ne vine niciodată lin și nu ni se petrece ușor. Se anunță îndelung iar emoția dării de seamă, a bilanțului sporește anxietatea dublată de bucurie.

Iar zilele de Crăciun sunt zile de intense bilanțuri personale, dintr-acelea definitorii, sunt zile cu iz de scadențe, zile de dese introspecții, de emoții supraetajate.

Și atunci grupul dispune de senina rezolvare. Energia comună a membrilor grupului este cea care disipă neliniști și  mângâie pe cap speranțele prea retrase, deopotrivă cu cele mai vocale.

Daniel, Diana, Julia- copiii mei, cum ar veni :)

Daniel, Diana, Julia- copiii mei, cum ar veni 🙂

În ziua de Crăciun, sub un cer primăvăratec ne-am reunit noi, familia directă, acasă la Rodica și Iulian Lucaci, cuscrii mei.

Cu fiecare întâlnire simt cum mai crește un firișor de rădăcină, cum se-adaugă vibrația de tihnă la senzația de familie dintotdeauna.

Am spus-o și am s-o repet, pentru pacea și liniștea din noi, a celor din diaspora, trebuie să avem cumpătarea și perseverența de a crea și dezvolta prietenii trainice, dublate de relații subtile de tip familial care să ne asigure confortul emotional pe termen  lung. Asta înseamnă un trai social sănătos.

Julia și unchiul Adrian

Julia și unchiul Adrian. Un selfie marca Adi Lucaci

Astăzi mica Julia, necăjită și foită că-i cresc măseluțele, a fost trecută din brațele unuia și ale altuia, Daniel și Diana făcând cu schimbul iar pe Adi, fratele ginerelui meu, l-am surprins într-o minunat de ocrotitoare ipostază în timp ce încerca să-i explice Juliei ornamentele din bradul de Crăciun.

Am schimbat cadouri, am vorbit, am înțeles încă o dată, dacă mai era cazul, menirea întâlnirii noastre tocmai aici, la Capătului Lumii.

Mulțumiri, Rodica și Lulu pentru o după amiază de Crăciun cu tihna familiei respirând cald, sub același acoperiș.

A urmat întâlnirea cu prietenii.

Iulian, Adrian, Rodica, Diana și mica Julia, de Crăciun! Asta este familia mea de aici, româncă la prima generație. Ușor, ușor familia va crește.

Iulian, Adrian, Rodica, Diana și mica Julia, de Crăciun! Aceasta este familia mea de aici, familia mea de româncă la prima generație. Ușor, ușor familia va crește.

Îi știți deja: Gabriela, Sorin, Radu, Mariana, Paul, Daciana, Mircea, Dorina, Marius, Iuliana, Dorin, astăzi semnând condica cu noi și Alex, Cristina și Dan.

E de așteptat ca grupul să mai crească, e de așteptat ca și noi să creștem odată cu el.

Povestea Crăciunului 2015 s-a petrecut acasă la Gabriela și Sorin. La ei s-a dat adunarea.

Cum a fost? Păi, cam așa: ne-am îmbrăcat frumos, ne-am bucurat să ne reîntâlnim.

Normal, au fost tone de mâncare, mâncare

craciun4

Radu, maestru de ceremonii. Aici, Scena Cadourilor (Foto Sorin Nănău)

multă, bună, variată, perfectă cât să împace și vremea caldă și ideea de Crăciun, în fond.

Am vorbit de parcă de mâine s-ar fi interzis comunicarea prin viu grai, așa de multe aveam să ne spunem. Am găsit veleități de politicieni în devenire la Mircea și la Sorin, ocazie cu care am și semnat adeziunile la mișcările din curentul filosofic al lui Așa Nu se Mai Poate,  când eram cam pe la friptură.

craciun3 (2)

Româncă dând prin băț de hărnicie, la izvor. Sau la chiuvetă, în fine…(Foto Sorin Nănău)

Cam așa.

După aia am pus muzică și-am zis s-o luăm ușor, ceea ce s-a și întâmplat: muzică românească nouă, bună, cu mesaj și cu înțeles. Un uriaș salt în calitatea muzicii românești, în ultimii ani, da, am observat și tare mă bucură. Am dansat, am ieșit afară la fumat, cei câțiva fumători. Adică tot mai destui, ce să mai ocolesc adevărul. Ne-am zbânțuit, am râs, am cântat și la un moment dat am întrebat așa, mai cu fereală cum rămâne cu Revelionul, că eu trimisesem o invitație de grup și, știam eu, răspunsuri parcă nu veniseră…

Iaca, răspunsurile veniseră. În fapt, domnia mea a reușit cu dibăcie să dea click pe emailuri ca fiind citite și normal că le-am pierdut din vedere. Una peste alta, toți confirmaseră deja că Revelionul se va-ntâmpla la mine. Acum mă dezmeticeam  și eu, absolut pe bune. Yep, ce bucurie mi-au făcut!

Gabriela a făcut cozonacii cei mai buni din lume, Daciana conduce detașat în clasament cu ouăle umplute. A fost și o salată beuf gustoasă foc, făcută cu skepsis, a cărei autoare am omis să aflu cine e. Aflu mai încolo. Bună salata, bună foc.

Aici suntem 14. Dorina nu apăruse încă. A venit dup-aia.

Aici suntem 14. Dorina nu apăruse încă. A venit dup-aia. (Foto – camera foto a lui Sorin, singură. Noi doar ne uitam la ea, fix în obiectiv…)

S-au remarcat în seria preferințelor și preparatele de porc, alese cu dichis de la magazinul românesc de la Norfinch, cel mai tare hub de afumături românești și, pare-se, cel mai echilibrat în raportul calitate+ varietate/preț, din Greater Toronto Area. Am aflat, printre altele, că la magazin la Saveta a fost nebunie zilele astea, cozile au fost interminabile. Normal, suntem români din ce în ce mai mulți, care veniți de prin alte provincii, care din țară iar magazine românești sunt din ce in ce mai puține.

craciun5

Aici manifestam grija nedisimulată pentru ăla, cum îi spune, Viitor…(Foto Sorin Nănău)

Revin la adunarea noastră: am dansat pe Ace of Base, Ricky Martin și Modern Talking, nu glumesc. Râdeam și ne zbânțuiam ca-n liceu. De altfel Gabriela chiar a remarcat că întâlnirea din seara asta are mult din aerul și farmecul unui bairam la cămin, în studenție. Da, chiar așa e. N-am dat timpul înapoi ci, pur și simplu am scuturat anii de pe noi, din păr, de pe umeri, de pe mâini. I-am scuturat și-au căzut pe podea, toți o dată. Cred că suntem un caz fericit de asociere firească, venită dintr-o dinamică individuală foarte asemănătoare, iar acolo unde nu este asemănătoare acolo este fericit complementată de personalitatea celui de alături. Un melanj de personalități extrem de reușit, zic eu.

Dorin dansează de zici că-i profesionist și în timp ce ne zbânțuiam mă gândeam că deja suntem cu mult, mult mai confortabili unii cu ceilalți și la glume, și la dans, chiar. Sunt deja câțiva ani de când ne-adunăm și se nasc, acum, absolut minunate întâmplări împreună.

Da, suntem copii buni și suntem chiar pe drumul acela înțelept, deștept, cel care înzdrăvenește rețeaua fină de simpatie și multă prietenie dintre noi, cel care pavează drumul atât de greu de croit și de asfaltat, mai ales, al vieții sociale cât mai sănătoase în diaspora.

La întoarcere acasă, pe hwy 401, liberă, normal la ora aia, puteai deosebi șoferii deja beți, cei care făceau slalom și rulau cu peste 150 km/hr și pe cei ce fumaseră iarbă și care în banda de la axul drumului se mișcau cu viteze de oraș. E nostim să-i vezi rulând pe autostradă, cu încetinitorul. Și periculos, recunosc, mai ales noaptea.

Acasă, am realizat că lăsasem telefonul să-și continue petrecerea cu grupul, undeva, pe o măsuță acasă la Gabi. Isn’t it nice?

E prima oară în viața mea când las telefonul pe undeva, nu-mi vine să cred c-am fost eu. Eu nu uit și nu pierd lucruri, nu știu cum s-a întâmplat, dar iaca, s-a întâmplat. La ora la care scriu nu am celular. Măi, nu râdeți, n-am celularul meu cu mine, asta e dramă.

Realizați drama, da?

Mă simt de parcă-s lovită de tramvai.

Mîine la prima oră mă duc să-l recuperez (edit: s-a recuperat, normal :))

Prilej de o cafea și-un sumar împreună, normal!

Gabriela, Sorin, mulțumiri pentr-un Crăciun cald, cu lună plină. Ce frumos!!

 

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *