D-lui critic literar Alex Ștefănescu, despre “Zilele Amanților” și despre Revoluția Pământului.
26 august 2015
Exclusiv FDL: Sunt Antonella Marinescu Și Am Fost Consul General Al României La Toronto
29 august 2015
Show all

Criticul literar Alex Ștefănescu răspunde Foii de Drum Lung: Lumea se plictisește de un mod de a scrie și vrea altceva

Atunci când un critic literar îți face onoarea de a-ți analiza scrierea, așa, în general, este un semn real de recunoaștere, în  primă instanță. Sunt fericită și mândră, de ce să mint? 


Răspunsul maestrului Alex Ștefănescu la comentariul meu întitulat  Despre “Zilele Amanților” și despre Revoluția Pământului este publicat mai jos și mă bucur că domnia-sa dezvoltă dialogul cu noi, acei pitici novici într-ale scrisului și hultani veterani într-ale cititului, contemporani, iată, unei lumi, să-i zic politicos, surprinzătoare.


Încep cu prezentarea foarte sumară a personalității maestrului Alex Ștefănescu, așa cum a fost ea publicată în Blogurile Adevărul ( linkul Aici)
Alex Ştefănescu este critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947. Redactor-şef (în perioada 1990–2010) al revistei România literară. Autor a mii de articole şi a 20 de cărţi, dintre care a avut un mare ecou Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, apărută în 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei). Volumele Jurnal secret, 2009 şi Bărbat adormit în fotoliu, 2010 au apărut în tiraje mari şi au fost reeditate la cererea publicului. Emisiunea Un metru cub de cultură difuzată de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, realizată pentru TVR Cultural, Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu – Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.
În 2009 a publicat o carte despre două sute cincizeci de cărţi proaste, Cum te poţi rata ca scriitor. Tot în 2009 a început să realizeze şi o emisiune TV pe această temă, Tichia de mărgăritar. A urmat, din 2011, emisiunea Iluminatul public, consacrată celor mai bune cărţi apărute după 1989.
***
Am citit cu interes, stimată doamnă Magdalena Manea, textul dv. scris în replică la articolul meu despre romanul Corinei Ozon, Zilele amanților. Apreciez franchețea dv., ca și stilul dezinvolt,exuberant, fără nimic convențional. Aveți, fără îndoială talent și farmec, dar refuz să mă las cucerit. Aveți, din fericire pentru mine, și o dezordine în idei ca și un amatorism, care mă ajută să-mi păstrez luciditatea. Iată precizările pe care vreau să le fac:
 Nu sunt monstru sacru, poate doar monstru, luând în considerare faptul că sunt bătrân, gras și bolnav de inimă.
 Eu nu împart lumea în corifei și pulime (nici nu fac parte din generația optzecistă, critică literară am început să public sistematic în 1970). O împart în profesioniști și neprofesioniști. Mă consider – poate că nu sunt, dar mă consider – un cititor profesionist. Și nu mă uit cu dispreț la cititorii neprofesioniști. Ei au, probabil, alte profesii, pentru care merită tot respectul.
Și dv. vă bazați – poate fără să vă fi gândit la asta  − pe profesioniști (atunci când alegeți pe cineva ca să vă supună unei intervenții chirurgicale, ca să vă construiască o casă sau ca să vă repare mașina). Mi se pare firesc ca și publicul să se adreseze unui cititor profesionist atunci când vrea să afle ce carte merită citită.
Literatura nu evoluează, cum credeți și dv., ca atâția alții. Un scriitor de azi nu este automat mai bun decât unul de ieri (așa cum un automobil din ultima generație este, într-adevăr, de obicei mai bun decât unul dintr-o generație anterioară). În literatură se poate vorbi de o succesiune de mode. Lumea se plictisește de un mod de a scrie și vrea altceva (acest altceva fiind de multe ori un mod de a scrie de altădată, de care lumea a uitat). În literatură contează numai și numai talentul celui care scrie. „Fiindcă personalitatea – spunea Eminescu – este binele suprem.”
Corina Ozon nu are – pentru mine este clar lucrul acesta – talent (sau are, dar încă nu și l-a valorificat). Nu are mijloacele literare necesare pentru a emoționa și a atrage. Și atunci… trișează. Folosește ca element de atracție cuvinte în general interzise în spațiul public (pulă, pizdă, a fute etc.). Cartea ei interesează nu ca literatură, ci ca mijloc de defulare. Este plăcut aproape pentru oricine să încalce – sau să vadă încălcată – o restricție (sunt femei care în timp ce fac amor rostesc în delir: fute-mă, spune-mi că mă fuți sau chiar uite, mamă, mă fut, nu ai ce-mi face!). Aceeași carte place și pentru că este excitantă, ca… un afrodisiac.  Dar elementele de atracție pe care le-am enumerat − și care îi asigură succesul la public – nu țin de literatură. Dacă între paginile unei cărți aș pune bancnote de 100 de dolari, fiți sigură că acea carte ar avea… succes de public.
Acestea fiind spuse, vă las cu bine și vă îmbrățișez cu prietenie, de la distanță. Vă doresc din toată inima (mea, șubredă) succes în tot ce faceți.
Alex. Ștefănescu
 
P.S. Găsiți ideile din acest mesaj – ca și multe altele – dezvoltate pe larg în cartea mea, Mesaj către tineri. Redescoperiți literatura! 
Vă trimit această carte în format PDF pentru eventualitatea că aveți timp și chef să o citiți.
***
Vă mulțumesc pentru mesaj, vă doresc multă sănătate, vă mulțumesc pentru cartea trimisă de dumneavoastră, carte pe care o voi parcurge, la virgulă. Vă promit chiar o cronică de carte, publicată aici și împrăștiată cu dărnicie Virtualului. Pentru că, nu-i așa, Agora virtualului, fericit, ne aduce împreună. Și ce poate fi mai de folos minții și spiritului decât colocviile acestea, singurele ce ne aduc cerul și divinul mai aproape? 

Corina Ozon cară după ea cisterne de talent, eu insist pe acest aspect. Are fler, are verb, are fentă, are o consistență caragialescă a scenariului în sine, nemaiîntâlnită în literatura   română, zic eu, de la Balanța lui Băieșu.  Posibil să greșesc. Da, limbajul este tare, este foarte tare auzului. Totuși, umorul feminin este rar surprins în scris, pretutindeni în lume, iar cărțile Corinei Ozon ar merita fundă, pur și simplu.

Pictură de Leonid Afremov: afremov.com


Imi permit, cu respect, o paralelă între cărțile Corinei Ozon și picturile lui Leonid Afremov. 

Amândouă strigă, amândouă își sapă albia.
Amândouă sunt vii.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *