Și Uite-Așa A Plecat Foaia De Drum Lung la ziar! :)
26 februarie 2015
Planul Verde, Cu Un Fir Ușor
1 martie 2015
Show all

Cu Ce Foc Te-Am Mai Iubit, Cenușăreaso….

Aș fi preferat să scriu despre mărțișoare, dar mă trage colegul Mihnea de mânecă, publicând în Evenimentul Zilei un episod nou din Aventura Diasporei povestită împreună cu deja vestitul Gabriel psihiatrul. Diaspora este văzută, de această dată, doar printr-o sacoșă cu sifoane, ceea ce anunță un weekend mai vesel. Un pas înainte, iaca.
 
(Urmează un text lung. Trageți cafeaua aproape și citiți, vă rog eu mult, textul din link-ul de mai sus, ca să înțelegeți ce urmează )
 
Rămâne, și în acest episod, pe tapet, credința în motivația 100% economică a autoexilatului în Occident . Bruiajul fiind prea mare, ca-n poker zic Pas, sar mâna asta și îmi manifest simpatia sinceră pentru Gabriel psihiatrul, cel care pare-se că s-a speriat rău de tot în anii lui de școală canadieni. Sorry for you man, too late to fix it.
 
Cu atenția virată, din condei, către minoritatea brunetă și de poveste a neamului, în Episodul al Doilea autorii sar sprințari gardul și se-așează de aceeași parte cu opoziția lor, încurajând arătatul cu degetul către dușmanul comun: țiganii, romii, sau cum le mai spune acum, care fac neamul de râs prin țări străine, etc,etc.
Poate spun vorbe tari, dar mi le asum: aproape toți avem părul negru, ochii căprui, am fredonat Se Mărită Mona Mea, sau Magdalena-Magdalena, încă de acum 30 de ani. Să nu zicem că nu. Mai toți am dat șpagă, am făcut trafic- mare sau mic- de influență, am făcut rost, am dezvoltat agresiunea fizică și pe cea verbală, am cultivat dușmănia. Cuvântul dușman ,însuși, înseamnă același lucru în hindi.
 
Rajasthan și Punjab sunt locurile de origine al neamurilor brunețele și mi-a fost dat să le cunosc indeaproape, în 1994 când, împreună cu personajul de renume Împăratul Iulian de la Sibiu și câțiva curteni, am purces în Rajasthan, India, la găsirea rădăcinilor neamului țigănesc.
 
A fos o experiență fascinantă, i-am văzut pe români comunicând cu localnicii, îmbrățișându-se și plângând. O mie de ani distanță în timp și fluvii de plânsete și de dor au fost în îmbrățișările acelea.
Erau de același sânge, foloseau aceleași cuvintele primare de vocabular: numeralele, relațiile de familie, nașterea-nunta-moartea, blestemele, animalele de pe lângă casă, toate s-au transmis, intacte, prin migrații și secole, până astăzi. Toate se pronunță identic, în hindi și în țigănește.
 
Nu le iau apărarea minoritarilor dansatori din buric, nici nu îi condamn. Ei așa sunt. Au ajuns, în migrațiile lor forțate, în locuri de o cu totul altă cultură decât a lor. De spaima pierderii identității, și-au încleștat viețile în jurul tradițiilor. Memoria lor pierde , însă, vizibil, din vigoare, cu fiecare generație, iar acum se întâmplă schimbarea pe parcursul unei singure generații. Deh, planeta se învârte foarte repede, globalizarea este aici. 
 
Sunt enorm de multe de spus despre relațiile interumane din România, fiidcă acolo este buba, nu minoritarii din Occident. Populațiile de început ale actualei Românii, venetici  aventurieri, dezorientați de sânge dacic, ori cei rămași în urmă după pustiirile migratoare n-aveau de unde și cum să dezvolte principiile înălțătoare ale toleranței.
 
Astfel, urmașii de slavi, tătari, turci, celți și ce-om mai fi noi în amestecătura noastră, au făcut  front comun, la vremea respectivă, în primul rând împotriva culorii pielii. Era trendul european de respingere a oricui nu avea pielea albă. Scrie în cărți că așa a fost. Clash-ul cultural s-a adâncit până la paroxism și ar fi rămas între granițele naționale, cam ca o bătaie de apartament, dacă n-ar fi venit Uniunea Europeană să deschidă ușile și ferestrele României.
 
Astăzi, ca să ținem textul  mai din scurt, că e vineri, o soluție ar fi să facă și România ce-au făcut alte neamuri care au avut aceleași teme de lucru: să impună Toleranța prin lege. Și să aplice legea. De frică măcar, populația majoritară se va opri din a-i ponegri pe minoritari. Drept răspuns, fără să li se vâre bâțul prin gard, istoric s-a demonstrat că și minoritarii se vor mai liniști. Schimbarea către bine durează o generație, 30 de ani adică. Ce sunt 30 de ani la scara istoriei?
 
Minoritarii României  rămân câinii cu lanțul scurt din fundul grădinii. Și, oricât vom da televizorul mai tare, nu vom putea astupa nevoia strigată, la identitate și respect, a acestor oameni. Repararea și recuperarea copiilor lor, întru satisfacerea normelor de civilizație europene începe cu populația majoritară. Acolo începe educația: acasă, la școală, la alimentară, la scara blocului.
 
Colegii mei de facultate, apoi prin stagiaturi, țin minte că ascultau manele cu Azur. Să fi fost curiozitatea sau sângele amestecat? Inclin să cred că, ghici.
 
Da, finalul materialului semnat de Mihnea și Gabriel psihiatrul sună corect, etic, echitabil și chiar înțelept. Poate cuvintele sunt mai dure dar, deh, vorbim de presa unei țări vulcanice, în felul ei, deci este ok în context.
 
Minoritarii bruneți români de prin Europa nu sunt nici pe departe atât de toxici cum sunt ei percepuți în țară. Nu cumva însăși teama asta de a ne face de râs, de a nu fi, cumva, judecați după apucăturile acestor minoritari și a ni se strica firma, vine tot de la firișoarele de sânge țigănesc amestecat în venele noastre, din gena care ne cere, de veacuri, să scuturăm o stigmă?

 

Mă găndesc și eu, așa. Asta, în loc să scriu despre mărțișoare, așa cum aș fi avut chef  🙂
 
(foto: Libertatea)
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *