Degetele tale, pe piele

1
766

Eu îți vorbeam despre stele, tu căutai piele, cât mai multă piele dezvelită de s-ar fi putut, un picior, un pic de umăr, o rotulă, valea moale de sub cocul ridicat pe ceafă. Privirile tale de lup flămând mă făceau să zâmbesc și te desconsideram, firesc.

Așteptam de la tine să poți ține pasul cu mine, să spargem bolta nopții cu disertații pe teme sociale. Ție-ți plăcea când aveam vocea moale, un pic catifelată, așa, mai de fată. Și-ți plăcea să mă vezi în capot, doamne ce-ți mai plăcea, de parcă ce-ți spuneam, nici nu mai conta.

Mă-ntreb, acum, dacă, într-adevăr, conta.

Dar mie-mi păsa. Îmi păsa că munceam să te schimb, munceam cu sârg să fac din tine un altceva, ceva ce trebuia, probabil să fie bărbat, doar în pat.

Asta te-a revoltat.

Atunci ai mai zis ceva și ai plecat.

N-am uitat. Nici n-am înțeles, imediat.

În urmă au rămas proiecte începute, foi rupte, grătare stinse, lumânări parfumate, stinse, ambiții aprinse. În urmă au rămas petice de drum, pavate neregulat, așa s-a întâmplat.

Mi-au fost trimiși de soartă ani în șir, să reînvăț să respir. Să mă bucur, să trăiesc, să iubesc, să mă mir.

Doi bani n-am dat pe faptul că tu căutai, cu ardoare, pielea mea. Mi s-a părut facil, așteptam să vezi altceva.

Vedeai femeia, voiai femeia, așteptai femeia, p-asta n-am înțeles-o atâta vreme.

Și-am învățat.

Încet, cu greu, cum era de așteptat.

Și-mi vine, așa, a le implora pe celelalte feminine din preajma mea, adesea nemulțumite, exigente ori, dimpotrivă, blazate, confuzate, să vă lase, pe voi bărbații, atât: să le vedeți, atingeți, să le cunoașteți pielea.

Da, pielea mâinilor, conturul degetelor, ridurile feței, micile imperfecțiuni de pe lângă buric. Știu, pentru noi, femeile, asta nu înseamnă mai nimic, mai mult, ne alimentează complexe că n-avem corpul ca la catalog. Mare pocinog.

Dar ei, ei cei care adesea n-au cuvintele la ei, ori n-au cuvintele cu ei niciodată, la unison, asta vor: pielea noastră, cu alunițele ei, cu firele de păr crescute unde nu trebuie,cu mirosul și cu transpirația ei, cât mai aproape de ochii lor.

Tot timpul.

Tot timpul.

Ei nu cer mult.

Ei cer infim, în comparație cu noi.

Ei asta vor.

Asta vor…

1 COMENTARIU

  1. Interesant, bine scris, bine zis. Dar, sincer, nu subscriu la opinie. Personal, nu vorbesc in numele tuturor sau al unei parti din masa lui Adam. M-ai “acuzat” odata ca sunt doar un “baiat” si nu inteleg cum si ce simte o “fata”, cum gaseste ea…inspiratie fie si intr-o noua coafura…
    Da, mangaiem pielea femeii, pana la obsesie. Da, de cele mai multe ori asta e tot ce vrem, doar o atingere usoara, e lucrul ce ne tine in realitate atunci cand mintea noastra masoara alte dimensiuni. Poate e o lupta in sufletul nostru si atunci o simpla atingere a pielii voastre aduce pace, poate plangem pe dinauntru si doar ne stergem lacrimile de trupul vostru. Poate suntem impietriti de frica zilei de maine, de ganduri prea inalte sau ce par imposibile si atunci mangaiem piele femeii de langa noi, in tacere, muti. Mangaiem sa putem simti inima ce bate in sufletul dragostei noastre, sa simtim pulsul vietii, sa cautam curajul de a pasi inainte.
    Da, uneori asta e tot ce vrem, sa va atingem…fara rima, dar poate asta e poezia noastra. Tacuta ca si atingerea tuturor cuvintelor pe care nu le putem spune.

    “I did my best, it wasn’t much
    I couldn’t feel, so I tried to touch
    I’ve told the truth, I didn’t come to fool you
    And even though it all went wrong
    I’ll stand before the lord of song
    With nothing on my tongue but hallelujah”
    L.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here