Derbedeu, semizeu ori Dumnezeu, în drumul meu

0
934

Iubirile, ca și oamenii, se nasc dintr-una-ntr-alta.

Una dă s-apună, trăgând după ea sania încărcată cu vorbe dulci și clipiri pe sub pleoape, cu îmbrățișări și mesaje-scrisori, plecând departe-n treaba ei, în patru zări. Alta, mai că se ițește rușinoasă pe după ceața gândurilor și-și face loc cu zâmbete- în  loc de povețe, cu voce caldă- în loc de timbru senzual, cu cuvintele decente, așa, cam cu fusta până la genunchi și-și așteaptă cuviincioasă, rândul ei.

N-am înțeles niciodată de ce, cu iubirea, trebuie să vină, neapărat și noaptea-ncinsă în așternut. Asta m-a dat întotdeauna înapoi de la a săvârși iubiri aproape coapte.

Mi-e frică de lumina dimineții de după. Mi-e frică de privirea celuilalt, oricare-ar fi el, derbedeu, semizeu ori dumnezeu, în dimineața de după și atunci prefer să nu-i dau prilejul a se-arăta. Niciodată n-am făcut pace cu dimineața de după. Pentru mine dimineața de după are gust de lovitură de stat. Poate fi, în modul, un de-al meu păcat.

Vorbesc despre iubiri acum, în prag de februarie roșu-n obraji de patimă și iute-nvârtitor prin sufletele noastre, al meu ori al tău, ori al ei, ori al lui. Fie că-i cu pirostrii ori doar cu jurăminte-ntr-o cafenea târzie, iubirile de-acasă simt fiorii de dincolo de ușă… Ar fugi și n-ar fugi, s-ar lăsa și n-ar prea vrea, cert e că nu-i e pacea-pace, oricât gura nu i-ar tace.

Mai abitir ca-n alți ani, sub sarea asfaltului, sub pojghița de gheață a ierbii, arde viața-n așteptarea primăverii. Imediat ce-ai scos bradul din casă, după sărbători, iarna este înșelată consecvent cu mesajele, scurte, vibrând, ascunse, pitite, codate, la ore mici din noapte, trimise de primăvara vremii bune. Iarna știe că i s-a dus frumusețea imediat după sticla de șampanie dintre ani. Știe. Dar doar n-o să-și strice casa, de la o nălucă veșnic  tânără, veșnic dându-i târcoale, cu  narcisele și ghioceii ei irezistibili. Așa că tace și că nu vede, se face.

Vine iubirea pe sub tălpile noastre și face ferfeniță certificatele ori promisiunile, cu toată zăpada de afară, de ici de colo. Iubirea trece prim mănuși și fulare, prin zăpada din fața casei, printre parbrizele mașinilor. Iar noi, tributari timpului și anotimpului ce suntem, primim în creștet binecuvântarea vieții, pentru încă  un an.

Închide ochii, du mâinile la spate și povestește ce inele ai pe deget. Povestește ce porți la gât. Poți? Nu trișa, nu te uita.

Pun pariu c-ai și uitat cum arată inelele de pe degetele tale, dacă vreodată le-ai studiat, și atuncea doar la stress ori la gânduri grele. Inelele nu se rotesc pe degete decât la cumpene.

Așa-i că nu știi ce inele ai pe degete? Nici verigheta, pe unde este ea, n-are puterea de-a opri iubirea împroșcată wireless, de primăvară. Nu-ți fie teamă de conveniențe, nu va afla nici pământul de iubirea ta. Grijă ai, de a nu sparge castelele de cleștar ale amintirilor. Ține cumpăna, așa cum ai făcut-o de atâția ani. O să treacă și primăvara asta. Tu ai grijă să nu rănești.

Dacă iubești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here