Pe cine ne lasă să vânăm mai mult, pe ăla îl votăm
18 octombrie 2015
Cu drag, celor patru Balanțe
27 octombrie 2015
Show all

Despre firea lucrurilor

Jean-Baptiste Siméon Chardin, 1784

Se estompează criteriile valorice după care am crescut, vocile virtualului sparg asfaltul social și-mi cutremură principiile, unele bătrâne ca mine, altele vechi de milenii. Un amestec ciudat de delăsare, promiscuitate și strictețe în jur, din care cu greu regăsesc cărarea știută, singura care m-a scos la liman într-atâtea și atâtea rânduri. Reperele morale miros a plastilină, dau mâna cu oameni cu palmele transpirate, tăcerile devin răspunsuri, pacea însăși vorbește prin somn, mă fac mică, închid ochii și aștept să treacă. Și nu trece.

Vorbesc astăzi despre mâine, în verbe la timpul trecut și mă iau de gânduri. Mă intimidează raioanele de electronice unde niște cutii lucioase, cu ceva scris pe ele și ceva desenat, de regulă paralelipipedic, poartă prețuri diferite. Toate sunt ușoare, toate poartă niște chestii antifurt. Cumperi o cutie cu ceva mic în ea, de regulă ceva negru și dreptunghiular și dai o căruță de bani. Asta nu-nțeleg. De-aia nu trec pe la electronice. Mă sperie.

Am aflat în weekend că, de ani de zile, se vinde televizorul cu internet în el și m-a pufnit râsul. Țin minte că în urmă cu vreo cincisprezece ani exact asta anticipam așa, la o vorbă de vinerea seara. Iaca, s-a făcut și asta.

Mi-e uneori dor de mașina mea de scris, fie și dacă va fi să vie fără urmă de socializare virtuală. Aș accepta trocul. Știu, sunt o nostalgică incurabilă. Și sensibilă, pe deasupra.

Astăzi cred că închei curățenia de toamnă. Mi-a luat ceva timp, mai am ceva un pic: am păstrat frunzele presate și-am aruncat fotografii din alte vremuri. Fără să clipesc. Am scuturat jurnalul și-au căzut pe jos și ultimele emoții de peste vară. Greu, e drept. Am potrivit pernele să nu-mi cadă sufletul din cuibul lui, iar în cuib am dat peste chei, chiștoace, bilete la circ, gumă de mestecat și bucurii mici, cu migală încapsulate în ouă Fabergé.

De la ferestre-am scos oglinzile, am împăiat mușcatele de anul trecut, am pus în grindă busuioc pentr-un dram de noroc, ușile s-au ascuns de teamă să nu scape-n aspirator, pisica e pitită sub pat în dormitor.

Drumul s-albește de la brumă-n zori și-n soarele alb, de toamnă, iarna-și face Status Update, după colț. Mă și văd, minunată ca-ntotdeauna de prima zăpadă, emoționată de fulgii căzuți pe căciuliță și mănuși, mă și văd începând să fredonez laolaltă cu îngerii Crăciunului, în timp ce-mping coșul printre rafturi la Home Sense sau Bowring, făptură telurică și practică ce mă aflu, câteodată.

M-aștept la o iarnă ca-n povești. M-aștept să fiu gândită, iubită, cercetată, dorită, căutată, așteptată, întrebată și răstălmăcită. M-aștept la o iarnă curată în suflet, fără greutatea gândurilor, faptelor ori pornirilor neconforme cu drumul despre care vorbeam mai sus.

Aveam nevoie să fac curățenie, să refiu cine, în fapt, sunt. Mă știu mult mai liberă așa. Și e mult mai curat, acum, în sinea-mi și în jurul meu.

Ce simt? Ce mai contează.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *