Dragă Maria (Ambasadorului României la Ottawa, recent, numit Ministru al Românilor de Pretutindeni)
6 iulie 2016
Cireșarii de diasporă- Evadarea
11 iulie 2016
Show all

Detroit, într-o zi- o emisiune TV cu Grigore Cartianu

Acasă. De oriunde m-aș afla, mă-ntorc acasă la mine.

După ce-mi făcusem planuri s-ajung la Festivalul de Jazz de la Montreal (am aflat c-a fost absolut fabulos weekendul la Montreal iar în seara asta, acum când scriu, se pregătește Ioan Gyuri Pascu de recital. Dacă n-a pus Canada orașele nițel mai apropiate unele de altele, iaca ce pățim. Pățim că ne intersectăm rar sau deloc- n.a.), primesc pe miercuri seara telefon de la Grigore Cartianu, fost coleg de gazetărie pe banda de viteză a Evenimentului Zilei, astăzi cunoscut scriitor, realizator TV și editorialist, că să vin la Detroit pentru un interviu la Nașul TV. Mulțumesc pentru invitație, onorată-rău mă simt, i-am zis, așa c-am promis c-ajung, moartă-coaptă, sâmbătă la studiourile Nașul TV.

Hwy 402 London-Sarnia, în construcție,liberă de altfel.

Hwy 402 London-Sarnia, în construcție,liberă de altfel.

Acum, cinstit, eu n-am condus în viața mea la Detroit, că n-am avut nicio treabă acolo. Mi-am făcut lecțiile pe google maps, am ales ieșirea din țară pe la Sarnia, am confirmat că vin și sâmbătă dimineața, cu noaptea-n cap, am pus gps-ul și-am luat-o la drum, cu cafea, muzică la mine și rezervorul plin.

Drumul, liber și simpluț. Și-n Canada și la ei, în State. Direct hwy 401, 402, I94N, I696, etc. și-am ajuns, pe la 10 dimineața, la obiectiv.

dulcea libertate

Ce să zic, cel mai tare a fost c-am întâlnit pe drum indicatorul ăsta (în traducere: Aici se află o pușcărie. Nu luați în mașini pe cei care vă fac cu mâna la ia-mă, nene). Ăsta umor, să mor nu alta.

N-am mai murit de râs, în schimb, când am văzut, la intrarea în Detroit, un gang de motocicliști de culoare, cu toții staționând în refugiu, parcă așteptând ceva.

Mașinile treceau încet pe lângă, șoferii se holbau la ei iar eu mi-am ținut respirația că eram cam singura mașină canadiană și tare voiam să mă-ntorc sănătoasă și fără evenimente de neuitat.

așa, pe drum, cu trapa deschisă

așa, pe drum, cu trapa deschisă

Studiourile Nașul TV din Detroit au tot ce le trebuie unor studiouri de televiziune așa c-am intrat imediat pe platou cu Grigore, secondați la butoane și camere de Andi Laslau, venit și el de la București.

Fac o echipă ca lumea, amândoi, foarte ca lumea.

Și când a pornit camera am început, cu Grigore, a trece rapid printre amintirile de presă esențială, la care am absolvit, amândoi, școala.

Cu Grigore cred c-aș putea vorbi și asculta, 24 de ore, continuu. Minunat interlocutor. Și intervievator.

Am vorbit viață. Viață de diaspora.

De ce Canada. De ce România. De ce premierul Cioloș și care este, astăzi, atitudinea, în țară, față de noul premier român. Despre clasa politică care există, despre o clasă politică-deziderat.

De ce cartea Foii de Drum Lung. De când, scrisul. Cum scriu, ce stare trebuie să am ca să scriu. El a citit prefața cărții Foii, eu am citit apoi un fragment mai insolit, așa, după care am dezvăluit ideea acestui proiect: în fapt, ideea este inspirată din însăși lumea virtuală.

Facebook-ul a venit în real. Este o carte.

Facebook-ul a venit în real. Este o carte.

Proiectul a pornit după ce, cu doi ani în urmă, pagina de facebook Humans of New York, cea care adunase milioane de like-uri deja, s-a transformat într-o carte, un album cu personaje reale, fotografiate, alături de care se afla o mică povestioară de-a lor. Cartea-album de poze a avut un succes fulminant și a fost cadoul preferat de Crăciun în 2014.

Mi s-a părut, atunci, absolut senzațional să ai curajul de a aduce virtualul în real, în scris. Mi-am dorit să pot face și eu, la un moment dat, acest lucru. Așa s-a născut cartea Foii.

Despre cum este primită cartea Foii va trebui să scriu separat, feedback-ul esteemoționant și covârșitor pentru mine. Mai am puțin și m-ascund de tot de emoție. N-am crezut că pot, vreodată, să adun și să transform vorbele într-o oglindă uriașă, dinaintea cuiva…Incă nu mă dezmeticesc.

Am vorbit despre odihna într-o casă la țară. Despre mirosurile unui sat românesc, vara. Despre ani și proiecte. Despre speranțe și bun simț. Despre curaj și despre abdicare. Despre ce putem din tot ceea ce ne dorim. Despre timp și spațiu, despre spaime și alegeri. Drspre alegerile pentru care, în fapt, suntem responsabili.

Cu Grigore Cartianu și Andi Laslau.

Cu Grigore Cartianu și Andi Laslau.

Despre copii și raporturile lor cu noi, părinții. Despre responsabilități aliniate. Despre bani. Despre împlinirea  emoțională, cea materială ori cea spirituală a fiecăruia dintre noi, cei nepregătiți pentru vârtejul de schimbări în care ne aflăm.  Despre echilibru. Despre uitare. Despre împăcare. Despre accept.

Într-o oră și jumătate, fără pauză, am vorbit lumea și ne-am vorbit pe noi.

Nu știu cum a trecut timpul, știu că mi-era foame și că, din senin, la fel ca la Montreal cu câteva săptămâni în urmă, am vrut, brusc, acasă. Un Acasă intempestiv. Cred că am ceva, sigur am ceva.

ia, hai acasă la noi...

ia, hai acasă la noi…

Atât de brusc încât, după ce mi-am luat la revedere de la cei doi, am verificat benzina, am setat muzica pe Jackpot /Jocelyn Alice, un cântec tâmpit dar care face bine la drum și, cu cele 70/mph regulamentare- pe muchie, am luat calea întoarsă.

Să vă spun și despre un convoi de tab-uri încărcate cu echipament militar greu, c-abia se mișcau, cu antemergătorcu girofar galben, convoi cu care m-am întâlnit pe I94S, la întoarcere și care mi-a amintit, brusc, de cele lumești. Mare lucru, pacea, zic.

Imi bate inimioara, mă-ntorc acasă. Și mi-e o foame de mâncare gătită, ceva de speriat.

Imi bate inimioara, mă-ntorc acasă. Și mi-e o foame de mâncare gătită, ceva de speriat.

Coadă la pod la Sarnia, la întoarcere, am stat vreo 40 de minute la rând. Plin de riverani cred că veniți la cumpărături în Canada, că-i dolarul mai mic aici, altfel nu se explică.

Gazul la Sarnia- ieftin, poza spune totul.

Oricum, am scos timpul la întoarcere, pe la 5 jumate la amiază eram acasă. Vreo 750km cu totul, în 10 ore și ceva, dus-întors. Absolut pe bune.

Sarnia, ON- prețul benzinei, duminică

Sarnia, ON- prețul benzinei, duminică

Sunt mândră, am egalat propriul record de la Val David. Tot drumul am fost cu gândul la mâncare gătită, la o ciorbă de-aia bizuită, în mod special. Nu știu de unde, așa că acasă m-am apucat de gătit. Am gătit așa, cu talent, o ciorbă cu zdrențe de ou, dreasă cu smântână, tocăniță, nenorocire de bune. Am fost în mână, trebuia să fac debriefing, cumva. Iar seara am căzut lată, era normal.

Când aflu ziua și ora de difuzare a emisiunii înregistrate, am să vă anunț. Am s-o aduc aici, pe blog, s-o vedem cu toții.

O săptămână înțeleaptă,  fără valuri, cu gânduri bune vă doresc s-aveți la vale.

**

Urmează o săptămână dedicată acelor români nord-americani care trăiesc singuri.

viață, aici, acum

Este un segment în creștere numerică și pentru care am pregătite câteva materiale de substanță.

Cine sunt acești oameni și cât de fericiți sau de nefericiți sunt ei, urmează.

Vorbim diaspora. Vorbim deschis, despre noi.

Fiindcă putem.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *