Adevărata conecție română- îndrumar pentru începători
12 octombrie 2016
Foaie De drum Lung- Se pregătește un Război De Lux
24 octombrie 2016
Show all

Diana

Vezi tu, Diana, habar n-am avut în ce lume aveam să te aduc, așa de minunată și buimacă deopotrivă, pe cuvânt.

Ce-am știut în schimb este că ți-am dat cea mai reală  paletă de vibrații de peste an, în coloritul fabulos al frunzelor de toamnă, tocmai ca să-ți înfrumusețeze calea.  Lujer drag de floare, ai crescut, eu,una, habar n-am cum: înconjurată de mașini de scris, oameni -cheie, oameni ale căror cuvinte cântăreau aur, împresurată de telefoane celulare sunând la orice oră, de foi dactilografiate peste tot și, pe deasupra, într-un tumult de muncă creativă greu de egalat.

Ți-am cerut totul, de la început, așteptând parcă să te fi născut cu tainele lumii dincolo de ochii azurii, și nu să le-nveți. Dacă n-am arătat, adesea, empatie, tu, iartă-mă. N-am știut atfel.

Ai avut decența de a-ți aștepta țâșnirea, până când i-a venit, ei, vremea.

Ai crescut curat și intens și nu mă surpinde să aflu azi, când ești deja mămică, că faci ce-ai învățat: să-ți dai lumea pe din două și să-ți iei jumătatea ta. Numai că tu o faci firesc, mare atu, zău.

Cu un echilibru excepțional, navighezi și mă-ntreb câte busole comunică cu puzderia de sateliți din cer, ca să-ți traseze atât de clar, impecabil, traseul în viață.

Nu știu cât este învățătură, cât este gena bună, nu contenesc să mă minunez de farmecul, înțelepciunea și diplomația, ingenuitatea ta.

De câțiva ani spargi tiparele unui domeniu al viitorului, la neuromarketing mă refer, de parcă ai da perdelele de la bucătărie, la o parte.

Tu mergi firesc către acolo unde aerul este rar, atât de rar și însingurarea inspirației, cea a imaginației și cea a geniului plutesc cu îngerii.

Doar că, atunci când te uiți în jos, spre acasă, suntem cu toții cu ochii spre tine și-ți dăm tot curajul, puterea și determinarea de care ai nevoie.

Este lumea aceasta ta, aceea de pure millennial, tare diferită de a mea, de a noastră, a părinților.

Mănânci, tu știi ce,  în combinații ce sună imposibil pentru mine. Gătești, uitându-te la o rețetă pe internet, cum vine asta mă întreb.

Ceasul tău nu ține cont de lumina zilei.

Până nici telefonul tău nu se poate împrieteni cu telefonul meu. Ești din oțel, un oțel îmbrățișat de straturi-straturi de gingășie.

Când, însă, ai dinainte sarmale cu mămăliguță, brusc îți înfloresc în priviri ghidușia și clipitul catifelat al anilor copilăriei tale cu codiță și breton.

Atunci redevii fetița Diana. După masă, pleci înapoi, acolo, în lumea ta de mâine și poimâine.

Și îți dau mesaj când putem să ne vedem. După care stabilim o zi și un interval orar. Cam așa este și eu m-am învățat, n-avem cum altfel.

Am încercat, rar, e drept, să te învăț de-ale casei. Nu știu cât ai prins de la mine, cât ai învățat de pe youtube, cert este că toate tehnicile pe care le aplici, iată, dau rezultate.

Nu mai știu ce visezi (spui destul de des că o visezi pe bunica ta, pe mama mea, adică), nu mai știu să-ți spun în ce direcție să mergi, în viață, fiindcă la rândul meu deja habar n-am de ceva vreme.

Urmează-ți instinctul.

Ține focul viu, acasă și în sufletele celor din familia ta. Arată-le că-i iubești, atunci când cobori din hățișul incredibil de complex al profesiei tale, mângâie-i și iubește-i pe ai tăi.

diana15

Dă-le gândul bun. Bucură-i cu dulcea ta liniște, cu zâmbetul, cu infinita ta bunătate. Și nu crește niciodată mare.

Iar dacă totuși ai să o faci, azvârle ca din întâmplare ghemul de lână al poveștii continue a femeilor din neamul nostru, la picioarele Juliei.

Pentru ca mânuțele ei mici să prindă cel mai apropiat nod, să simtă asprimea lânei în podul palmei, să înțeleagă instinctiv cum se deapănă firul vieții, să prindă curaj, putere și vână spre a-și lua zborul spre înălțimile ei.

Tu crești frumos, Diana. Uneori regăsesc gesturi, parcă văd și chestii de tipic de-ale mele, în gesturile ori privirile tale. Ombilicul dintre noi a căzut și s-a pierdut, demult. În locul lui, sufletele comunică. Rar și în graiuri diferite.

Nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi închide, între coperți, limba maternă română, o dată cu mine. Nu mi-aș fi imaginat, nici în cele mai fanteziste închipuiri, că graiul va poposi în casa mea, în cap, cărți și amintiri iar de aici, de oboseală sau, să-i spun așa, de chichi, nu va mai pleca nicăieri. Chiar așa este, poți să crezi?

La mulți ani, Diana! Tot soarele lumii să-l cuprinzi, astăzi și de-a pururea, în gânduri, priviri și simțăminte. Să fii fericită, să-ți fie bine, zi de zi, să-ți crești familia în cinste, cumpătare și respect, să-ți fie forța îndeajunsă cât să poată duce mai departe menirea femeilor din familia noastră, și anume aceea de a da rostului- rost și datului- dat.

Iți scriu, iată, în românește Diana și noi toți te iubim în românește. Tu vei citi în românește și vei vorbi așișderea, câtă vreme soarele și soarta te vor purta prin lumea asta.

Mare bogăție, să știi.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *