Doamne, ce-am făcut!?

0
588
Ca la spovedanie vin, plec capul și zic, Doamne, ce-am făcut!? 
Am plonjat, în trei ore de introspecție, în cine sunt, cu un pic de ajutor la zbor. 
 
Dibuind în zare un înger cu funii de vorbe pe după umăr, m-am lăsat atârnată cu capul în jos, să văd lumea și altfel, până departe, în crucea nopții.
Nu mai sunt aceeași. Urc, încet, pământul la rang de cer, am timpul în degete,  sunt epuizată, zic. Ce mi-a trebuit, aia am găsit.
Habar n-am, cum ziceam.
Va trece timp să-mi revin. Undeva, înlăuntru, o lampă cu gaz își reflectă lumina-ntr-o oglindă afumată.
Cer vreme, cer pace, cer Iar.

Mă uit la mine-ntr-o icoană, îmi prind părul în codiță și mi-e frică, de bine ce-mi e, de frică ce-mi e, de bine ce-mi e. Sunt cu mult mai mică decât mine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here