Singur- Sau viața în High Definition
4 iulie 2016
Detroit, într-o zi- o emisiune TV cu Grigore Cartianu
10 iulie 2016
Show all

Dragă Maria (Ambasadorului României la Ottawa, recent, numit Ministru al Românilor de Pretutindeni)

În primele rânduri află despre noi că suntem bine, destul de sănătoși și mai mult preocupați cu ale noastre.

Vezi și tu, ne-a rupt seceta. Am cinci amărâte de mușcate, cred c-am pus o cisternă de apă până acum ca să le văz înflorite. Perele nu prea s-au făcut, pătrunjelul și salata ni le-au mâncat marmotele, cam așa cu noi. Dar noi rămânem optimiști, am văzut și mai rău.

Tu, cred c-ai început deja împachetatul pentru că noul tău rol te cheamă, deîndată, la datorie. Felicitări pentru job- numirea în funcția de Ministru al Românilor de Pretutindeni și multă putere de de muncă îți dorim. Să îți duci menirea de diplomat până la capăt, cu succes, noi suntem cu tine că ești de-a noastră.  Aici pe blog eu n-am să mă adresez ție, conform uzanțelor diplomatice, cu Excelența Voastră, pentru că pentru noi tu ești Maria, așa cum Antonella Marinescu a fost Antonella. Și așa am iubit-o. Și asta nu înseamnă niciun dram de respect mai puțin ci, dimpotrivă, o mare, mare simpatie și prietenie.

www.mae.ro- Conferirea Ordinului Isabela Catolica, în rang de Mare Cruce, fostului ambasador al României la Madrid, Maria Ligor

www.mae.ro-
Conferirea Ordinului Isabela Catolica, în rang de Mare Cruce, fostului ambasador al României la Madrid, Maria Ligor

Dragă Maria, ocupată cu bagajele cum ești, n-am să te rețin mult. Voiam doar să-ți spun că noi suntem bine și că, de pe la începuturile lui 90 și până acum, de când tot am îngroșat rândurile, noi ne-am văzut de treabă și ne-am chivernisit care cum am putut. Că știi și tu, au fost ani mai buni, au fost ani mai păcătoși, așa ca peste tot.

Eu nu știu ce impresie ai tu, așa, în general despre noi dar pot să-ți spun, cu toată modestia posibilă că această țară a tras spre ea inteligența românească, precum un aspirator Dyson. A ras. A adus zeci de mii de titrați, așa, fluierând.

C-am făcut noi bine c-am plecat, c-am făcut rău, nu vorbim aici. Ne-am întoarce? Și mâine, nu uita asta.  E o chestiune de Dacă la mijloc, e adevărat. Zicem doar că tu te-ntorci acasă și că știu sigur că te-ai atașat de mulți dintre noi, cei pe care îi cunoști virtual sau real.

Ajungi acasă și acolo te vor întreba despre noi, din prima seară: cine-s, măi, ăia din Canada. Să le spui că noi, aici, ne-am văzut de treabă. Că ne-am disciplinat. Cam cu forța, e drept, dar am reușit.

europeanul.org- Ambasadorul României la Ottawa, Maria Ligor

europeanul.org-
Ambasadorul României la Ottawa, Maria Ligor

Că încă nu-nțelegem cum de n-avem și noi o amărâtă de cursă directă de avion, fie ea și săptămânală, către București, așa cum au alții pe-aici. Că, e un adevăr, n-am intrat în cărțile atenției niciunui guvern român mai serios, fiindcă eram în afara spațiului european.

Poate de acum încolo, c-a urcat Canada în interes și simpatie globală, ceva de speriat, ai văzut?

Că citim România online, cum nici măcar ea nu se citește, adică în continuu.

Că suntem mulți, mult peste 210,000, împrăștiați pe trei fuse orare și jumătate, că avem așa un soi de fereală față de politică (asta ne-a rămas din vechi, e lipită de scoarța cerebrală, n-avem ce-i face- n.a.), că am vrea să nu mai dăm cu mâna prin păr, a disperare, când aflăm cât de complicate pot fi, acolo în țară, lucrurile de bun simț. C-am vrea să circule și ai noștri, liberi, încoace, că doar nu suntem vreun neam de ocară să ne țină canadienii pe la garduri.

Ce să-ți mai zic? Așa, că uitasem. Mie-una mi s-a cam luat de-atâtea întâmplări românești împodobite cu ștergare tradiționale. Asta mie îmi seamănă a încremenire în proiect. Nu mă înțelege greșit, îmi iubesc țara și tradițiile ei, totuși parcă aș vrea și un strop din România aia modernă, pe-aici.

Înțeleg, ii-ii, dar or mai fi și niște blugi, niște pantofi, ceva artă modernă, muzică de calitate, literatură actuală, dans, sculptură…iaca numai câteva. Noroc cu Teo Milea, proaspăt rezident canadian, că mai sorbim și noi un pic de Europă românească, zău așa.

N-am văzut o expoziție itinerantă românească  în Canada, în optsprezece ani.

Niciuna. Înțelegi acum cât de aiurea ne e atunci când niciun afiș românesc nu conține participarea României ca și stat ci, pur și simplu, se rezumă la sponsorizări mici și multe, toate locale.

Asta-i cea mai ghidușă imagine a Mariei Ligor

Asta-i cea mai ghidușă imagine a Mariei Ligor

E trist, e vechi. Dacă poți, spune-le tu păsul meu sau, când vei prelua funcția și vei fi comfortabilă în noul rol, fă ceva și pentru noi, ceva care să ne adune elevat, nu improvizat.

Noi plătim, știi asta.

Am vrea să vedem și noi câte ceva din bogata, contemporana artă și cultură românească. Să înțelegem cum evoluează țara și altfel decât din ziare.

Gândește-te, poate se poate.

Ce să-ți mai spun: ești cu noi de aproape patru ani așa că pot să te îmbrățișez cu toată prietenia, curajoasă contemporană ce ne ești și știu că-ți rămânem la suflet forever. Aha, și să nu uit: consulatul din Toronto are nevoie de întăriri, Doru n-are cum să facă față, fără o echipă (dacă la asta v-ați gândit deja, felicitări!) iar Ambasada României la Ottawa are nevoie tot de un reprezentant de calibru. Vedeți și voi ce se poate face.

Să se gândească bine MAE când audiază pentru Canada. În vremurile astea volatile, România să facă bine și să fie reprezentată așa cum se cuvine. Să păstrăm reputația, știi și tu ce spun.

Cu drag, într-o miercuri de vară secetoasă și păcătos de capricioasă,

Magda Manea

Ti-a placut articolul?

1 Comment

  1. Laurențiu spune:

    Trupă românească mâine seară pe scena Festivalului de Jazz de la Montréal!

    Aveți o legătură mai jos:

    http://www.montrealjazzfest.com/program/concert.aspx?id=12492#

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *