Povestea: liantul intracomunitar
27 noiembrie 2016
Dorule- avem mână bună la şlefuit diplomaţi, sau avem ghinion?
5 decembrie 2016
Show all

Bilanț de an- Fără viză, la românii din Canada

În 2017 urmează să primim, aici în Canada, primele eșaloane de vizitatori din România, prieteni, rude, iubiți și iubite, colegi, căutători de oportunități sau pur și simplu turiști care vor să bifeze Niagara pe agenda călătoriilor. Ei vor veni fără viză de intrare și vă asigur că sunt extrem de curioși să știe mai multe despre noi. Va fi interesant să-i ascultăm, să vedem cum ne vor percepe ei pe noi, aici, acasă. Prevăd că aproape fiecare dintre noi va avea câte ceva de povestit despre aceste întâlniri nou-nouțe!

***

De departe cei mai discreți, mai introvertiți, adesea filosofi și deopotrivă antrenați să ne manifestăm rațional, noi suntem românii din Canada. Unii spun c-am fi 90,000, alții c-am fi 215,000 de români în toată Canada iar adevărul se-ndreaptă viguros către cel de-al doilea număr, indiferent cât de zgârcit s-ar exprima, în recensăminte, sursele oficiale.

Suntem atât de mulți încât să ne întâlnim la lucru, la magazinele românești, pe la biserici sau, bară la bară, în trafic, c-o tresărire întotdeauna liniștitoare atunci când cel dinaintea ta poartă RO lângă plăcuța de înmatriculare.

Suntem modești, infinit mai modești decât ne-ar recomanda cărțile de vizită. Am învățat să ascultăm mult, să vorbim puțin, am învățat să învățăm, să absorbim, să așteptăm.

Habar n-am ce așteptăm noi, cei ce putem cu succes concura, ca număr, cu populația Ploieștiului. Cred că așteptăm ca lucrurile să intre și în România, în făgașul ordonat al firescului canadian. Și mai tragem cu ochiul să vedem ce o să se mai întâmple, ici și colo.

Mai cred că distanțele canadiene, cerul nesfârșit, ploaia de stele din nopțile de vară parfumate cu arome de brad ne-au transformat pe toți în visători. Noi, cei din prima generație- pentru că noi constituim majoritatea imigrației române în Canada, suntem un eșalon relativ omogen, cu motoarele bine rodate pe drumurile societății în care trăim dar și ușor visători.

Poate pentru că timpul trece diferit peste și prin noi, noi percepem lucrurile și faptele intotdeauna cu sufletul și mintea din momentul imigrării. Ne schimbăm greu și cu multă îngăduință.

Nu facem politică. De ani buni am renunțat la încrâncenări și vanități duelate revanșard pe tărâmul când inundat, când ars de secetă al politicii țării de unde venim. Abia de-i mai știm pe liderii politici români, cam în aceeași proporție în care-i știm și pe cei canadieni și adesea purtăm insignele tricolore și alb-roșii, în buna tradiție a toleranței canadiene.

Ne place să citim despre românii care se reîntorc în țară, de oriunde s-ar fi stabilit ei. Dăm din cap, mai c-am vrea și noi un strop de aventură. Numai că imediat intră în funcțiune complexul calcul de fezabilitate și proiecție pe termen lung, cel care stă la baza succesului și al anduranței antrenate a fiecăruia dintre noi. Și iar schimbăm lista de priorități.

Nostim sau nu, ne amestecăm cu frenezie în grupuri de prieteni dintre cele mai diverse geografic și nu e de mirare că toți am ajuns să mâncăm ardelenește, pentru că afumăturile ardelenești rămân imbatabile.

Avem școală de weekend în limba română și, cu sinceritate, facem slalom printre basmele românești încercând să îmblânzim pe cât putem, acțiunea și firul poveștilor, să nu capete cei mici frisoane de atâta interes și de implicare. Uneori reușim, alteori schimbăm subiectul.

Drumurile noastre către România s-au întețit, este drept și ridicăm încă sprincenele a mirare că nu avem curse aeriene, fie ele și săptămânale, către București dar ne-am obișnuit cu paradoxurile de tot felul dimprejurul nostru, așa cum ne-am obișnuit cu siropul de arțar.

Nu luăm medicamente decât foarte rar și doar atunci când nu se mai poate.

Ascultăm muzică românească fără reținere. Ținem ambele revelioane, și pe cel românesc și pe cel canadian, într-un maraton al încheierilor de ani încărcați de zăpezi. Ciudat, deși debordăm de pace, liniște și ne bucurăm de o viață atât de previzibilă, numărăm anii de la emigrare precum deportații, soldații în campanii ori deținuții. Mă gândesc că-i din lipsă de altă ocupație, sau vine de la rutina prelungită.

Sau e altceva.

Suntem gospodari, pricepuți la multe, vorbim pe ton scăzut, niciodată panicat și păstrăm necontenit o seninătate a privirilor împăcate cu destinul curat, cel mai curat, probabil, de pe întreaga planetă. Suntem păstrătorii inteligenței românești condensate în ani de studii din cele mai diverse domenii, oameni cu mare respect pentru portofoliile prietenilor și cunoscuților noștri români, fie ei de aici sau de dincolo de ocean.

Suntem o emigrație aparte a României, scriem rar cu diacritice, suntem de departe cei mai discreți, mai introvertiți, adesea filosofi și deopotrivă raționali dintre toți cei care compun diaspora română.

Noi suntem românii din Canada.

Ti-a placut articolul?

2 Comments

  1. Andrei Moisa spune:

    Frumos scris. Bravo, chapeau bas!!!

  2. Mulțumesc mult, Andrei. Se reține.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *