Foaie De Drum Lung- Farurile de ceață
26 iulie 2020
Foaie De Drum Lung- 29 Iulie, audierea în Congresul Statelor Unite a liderilor Facebook, Apple, Amazon, Google
30 iulie 2020
Show all

Foaie De Drum Lung- Râul Niagara

Am fost la cascada Niagara, în weekend. Am luat o camera de hotel la înălțime, o camera cu vedere largă la râul Niagara și la cascadă. M-am dus să învăț de la apă, precum în poezia lui Rudyard Kipling. Am fost în meditație, să mă învăț pe mine, să învăț despre mersul firii, Să învăț despre mine din curgerea apei de dinaintea ochilor.

Am stat ore întregi pe fotoliu, cu ochii țintă la apa râului Niagara, la cascadă. Ore după ore, până mult după miezul nopții, când proiectoarele multicolore au fost și ele stinse. Am fost la Niagara ca să învăț, cum ziceam.

Niagara este un râu născut mediocru și menit să șerpuiască banal, de-a lungul vieții lui de râu, până la marea vărsare și amestecare cu alte ape, apoi cu alte ape până la apa cea sărată. Ar fi trebuit să urmeze destinul tuturor râurilor frați și surori.

N-a fost așa.

Într-un moment de cruce a destinului, râul Niagara și-a rupt spinarea intr-un accident geologic și, cu milioane de ani în urmă, s-a prăvălit, fără cunoștință, într-o  potcoavă.

Era încă lumină când am văzut ceva negru plutind pe ape, în zare. Era un buștean plutind. L-am urmărit cu ochii cum a ocolit cioturile de piatră. Bușteanul a alunecat pe terasele din albia râului, terase succesive care coboară albia, pe toată lățimea lui, cu cel puțin zece metri, înainte de cascadă. Acolo e altarul trecerii către Altceva. Acolo, divinitatea îl pregătește de ceea ce urmează.

Trepte, terase, pe fundul albiei, spălate de funii de apă, una după alta. Râul coboară ca un copil, treaptă cu treaptă. Așa venea și bușteanul, cu torentul, coborând din treaptă în treaptă.

La un moment dat, în curbură, bușteanul s-a înfipt între două stânci. Am crezut că va rămâne acolo, că presimte ce urmează. Că simte uriașa cădere dinainte  și că încearcă să se salveze.

Bușteanul s-a oprit să se odihnească. N-am simțit frica lui. S-a opintit și s-a lăsat, secunde mai târziu, luat de spuma tot mai deasă și mai alba a teraselor precursoare marii căderi. Dispărea sub apă, apărea din nou.

L-am pierdut o clipă din ochi pentru ca, la câțiva metri mai încolo, să apară aproape vertical, cu o demnitate de principe. Ce maiestuos, ce frumos!!

Ud, în zgomotul tot mai acut al apei  alunecând pe terase, au urmat clipele (lungi cât viața) ale alunecării. Bușteanul, prins în curba șuvoiului de apă gonind spre buza stîncii ultime din drum, era gata de aruncat în gol. O terasă, încă o muchie și bușteanul s-a rostogolit ca un băț de chibrit, înfășat în spuma vocală, asurzitoare a apei în cădere.

Spaima, frica apei în cădere la Niagara se aude ca un țipăt pe mii de voci și-ți ridică părul pe mâini de emoție. În pletele albe, dese, bușteanul a devenit o așchie și s-a pierdut cu totul.

În izbitura de stâncile colțuroase, spuma apei și-a trimis sufletul spre cer. Acolo râul a murit. Sufletul i se vede dând roată, în ceața perpetuă de deasupra cascadei. Acolo e poarta pe unde se strecoară sufletul râului, spre lumea lui următoare de râu. Așa mi-a arătat în semne, un nativ cunoscut în somn.

Dezmeticit cu greu, strâns la încheieturi de pereții înalți apăruți după prăbușirea de acum 350 de milioane de ani, râul își recapătă cu greu cunoștința. Ochii lui, înainte albaștri, își schimbă culoarea și devin de un verde smarald.

Ochii râului și-au schimbat și strălucirea, au ceva de jivină de pradă, Pleoapele i s-au îngustat ca unui tigru la pândă.

Râul poartă același nume dar, după căderea în cascadă, nu mai este deloc același. În șerpuirea de reptilă, nu mai auzi niciun foșnet de curgere, parcă nu mai știe cine a fost. Râul, brusc, a devenit tăcut și își urmărește cursul, mut și revanșard, ghidat de versanți.

Curge și tace.

Șocul căderii l-a schimbat definitiv.

Poate că nu-și mai amintește grozăvia prin care a trecut, poate doar s-a maturizat și tace.

Un râu mut, splendid, cu ochi de smarald, curge spre Lacul Ontario, ca un prădător de apă dulce, hârșit de experiențe, printre nevinovate alte râuri. Alte râuri nu-l înțeleg că el este altfel.

Râul Niagara, după cădere poartă o altă conștiință. Străină. Râul Niagara este acum altceva. Este un râu mercenar, uitat de trupe în spatele frontului, cu mâna pe trăgaciul pistolului. Ce-a trait el, n-au trait multe râuri. Este râul care știe ceea ce puțini dintre noi cunoaștem: căderea liberă, schimbătoare de destin.

Te recunoști în povestea asta?

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *