Foaie De Drum Lung- Teoria Conspirației
5 august 2020
Foaie De Drum Lung- Bricheta Din Benzinărie
24 august 2020
Show all

Foaie De Drum Lung- Schimbarea

În plină schimbare. Și tu ești în plină schimbare.

Ce spun despre mine se aplică perfect și la tine, cel sau cea care citește. Împreună, într-o metamorfoză care ne scoate la iveală persoalitățile, aptitudinile, trăirile, fricile și speranțele, metamorfoză ce clădește raționamente noi în mințile noastre, desființează șabloane, împing simplitatea și firescul deasupra religiilor.

Cine sunt astăzi, cât de bine mă cunosc, asta lasă să mi se întrevadă cum îmi va arăta viitorul.

În jurul meu se întâmplă lucuri ilogice, zi după zi.  Le aud, le gândesc și mi se risipesc și cele mai fanteziste scenarii. Ascut briceagul de supraviețuire, holbez ochiul din frunte, cel al minții. Am ochi și în spate.

Logica socială trenează. Minciunile medicale s-au turtit sub preșuri, disertațiile politice au obosit. Ia, să mă mai lase.

Și începem să ne cunoaștem pe noi. Acum e timpul să ne cunoaștem pe noi, înlăuntrul nostru.

Să cugetăm, să realizăm când suntem reactivi și când sutem responsivi, să controlăm influența mediului înconjurător asupra emoțiilor, ori a minților noastre. Fiindcă felul cum gândim și simțim ne determină acțiunile și, în revers, acțiunile noastre influențează felul cum gândim și simțim. Este o buclă fără întrerupere și ne petrecem viața în ea.

Admitem, iată, după milenare dispute, că nu suntem cu toții la fel și ne acceptăm unii pe alții așa cum suntem. Oameni, adică. Suntem cu toții tributari slăbiciunilor umane. Admitem că suntem, adesea, nevolnici, neinspirați, moi, slabi, speriați, gânditori, nostalgici, modești, adesea zgârciți, ipohondri, idealiști, emoționali peste măsură, melancolici, proști, visători, încurcați în propriile ițe de gândire, leneși și adesea lipsiți de scopuri și obiective personale. Dacă or mai folosi la ceva.

În fond, la baza filosofiilor stă axioma că am fost creați ca să trăim, nu să ne întrecem pe noi, ori între noi.

Înțelegem mai bine simbolurile, iată. Înțelegem pictogramele nativilor, înțelegem petroglifele, acceptăm că alte culturi știu mai bine și mai multe despre viață decât știm noi, bieți idealiști crescuți dintr-un popor care și-a pierdut certificatul de naștere. N-o spun cu bucurie.

Căpătăm putere nu asupra altora ci, iată, căpătăm tot mai multă putere asupra noastră: acceptăm ce este, iertăm pe cine avem de iertat și ne vindecăm de tarele unui fel de viață care ne-a alterat până la măduvă: am asociat fizicul armonios cu pașaportul pentru succes; ne-am îmbuibat, în loc să devenim; am căutat dreptatea doar când era să fie de partea noastră; ne-am mințit că vom crește mari. Ne-au mințit alții, și ei mințiți la rândul lor.

Schimbarea din noi atrage de la sine schimbarea modurilor de viață. După introspecția prelungită, altfel luăm deciziile. Altfel îi privim pe alții. Altfel ne prezentăm noi. Mai cu decență, mai cu bun simț, mai cu judecată, mai cu substanță în mesaj.

Curând procesul acesta de introspecție va stagna și vor crește mugurii noilor noastre personalități.

Lucru care va însemna un alt fel de a fi prieteni. Un alt fel de a ne confesa, de a ne sprijini subtil, subliminal, continuu, în creșterea noastră și în descoperirea lumii dimprejur.

Căteva lucruri s-au întâmplat: parcă nu mai avem teamă că, revelându-ne slăbiciunile, suntem vulnerabili în fața altora. Suntem, cu toții, la fel de vulnerabili, unii în fața altora.

Apoi, s-au tocit ambițiile, s-au temperat iluziile, s-a făcut pace între vârste, între generații.

Masca pe față a făcut pacea între generații. Ea calmează divergențele interrasiale, ea ne smerește, ea ne înfrânează orgoliile.

Poate așa trebuie să fim și  nu știam. Fiindcă n-a fost în tiparele noastre să fim modești și smeriți,

Nu.

Ti-a placut articolul?

1 Comment

  1. Ionel Anghel spune:

    Am obosit să fiu eu însumi,
    m-aș înveli într-un cocon de marmură,
    pentru câteva secole, până când o mână
    aspră mă va desprinde din vis și mă va vinde
    unui sculptor tulburător de suflete.
    Mă va schița în mintea lui și mă va lovi cu dalta,
    lovitură după lovitură,
    icnet după icnet,
    zi după zi,
    noapte după noapte.
    În timpul ăsta îi voi spune încet,
    pe îndelete, povestea mea de suflet obosit,
    până îmi va găsi postura potrivită
    și chiar lumina ochilor, cea pe care am pierdut-o
    la împietrire.
    Voi aștepta cuminte în atelierului său, până la moartea sa când datoriile vor trebui plătite cumva,
    atunci voi fi găsit, adus la lumină, inventariat,
    licitat, fotografiat, ajuns într-un muzeu celebru.
    Vor sta oameni la rând să cumpere bilete
    și trecând pe lângă mine vor spune cu un fior rece trecându-le prin șira spinării:
    -Cât de viu arată!

    Suflet de marmură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *