Derbedeu, semizeu ori Dumnezeu, în drumul meu
22 ianuarie 2016
Generația Z- Cine sunt acești copii?
27 ianuarie 2016
Show all

Hyperion : “Linia magică dintre Pământ şi Cer”

Iubirile mari, adesea, fac pui. Primul lor pui este, în genere, genial, labil și anxios. Al doilea crește întotdeauna mediocru dar cu principii sănătoase, late ca o talpă cu platfus.

Al treilea este visător și, uneori ajunge poet. Un cititor român din Canada a cunoscut Poetul. I-a dat roată, l-a înspicat și despicat iar apoi l-a descris, mai frumos cum nu se poate. Contactul cu Poetul i-a însemnat energia transmisă, ca un torent, într-un singur sens. Iar scrisul de mai jos poartă filigranul gândurilor- fulgere în fața Divinului pogorât printre muritori.

Mulțumesc Hyperion. Te mai aștept cu scriituri de Foaie.

**

Îl găseşti meditând pe malul unui lac, pe o bancă într-un parc, pe balconul unei cabane de munte sau iarna, la gura sobei, cu ochii ţintiţi către flăcările jucăuşe ale lemnelor ce trosnesc.
Sunt ei, visătorii, deschizătorii de drumuri, clarvăzătorii.
Oare cine poate intui ce visează un poet? Ce gânduri întortochează neuronii acestuia? Ce “face şi desface” se întâmplă acolo unde lumina ochilor nu mai poate ajunge, acolo unde este trecut hotarul minţii şi toate lucrurile au formă primordială.
Un astfel de poet mi-a fost dat să cunosc, la un moment dat. I-am citit poemele, m-am încântat de încântarea acestuia, am simţit vibraţia sufletului lui.

Nu sunt un poet.

Dar simt atunci când cineva are talent şi mai ales, îmi place să empatizez. Şi m-am gândit: cum, de ce şi mai ales ce anume trebuie să deţină în plus aceşti semeni ai noştri pentru a fi numiţi “poeţi”.
Formarea mea inginerească mă face să accept faptul că nimic nu se construieşte fără fundament. Că mai întâi trebuie să cunoşti tot ce au cercetat înaintaşii tăi pentru că mai apoi să poţi adăuga şi tu ceva nou.
Oare cu poeţii să se întâmple acelaşi lucru? Poate că da, poate că nu. Poate că sclipirea de geniu, fiind rară, nu este numai apanajul unui om foarte cult. Poate că într-adevăr, este vorba de ceva foarte rar şi preţios.
Poeţii sunt foarte rari. Se pare că din ce în ce mai puţini. Au soarta acelor elfi care, odată ce oamenii le-au invadat locurile, s-au condamnat la dispariţie în mod treptat.
Să fie generaţiile care vin după noi din ce în ce mai puţin interesate de poveşti, de poeme, de gânduri, de simţiri? Sper din toată inima să nu fie aşa. Asta pentru că poeţii dintotdeauna au fost promotori, au fost călăuzitori.
Sunt multe definiţii ale unui poet. Nu voi aminti aceste definiţii, nici măcar nu va voi da citate ale altor oameni mari cu referire la ce anume reprezintă un poet.
Poate să exprim doar câteva idei personale şi asta pentru a va face şi pe voi să va spuneţi părerea. Un subiect care niciodată nu cred că se poate termina de povestit.
Ce este, aşadar, pentru mine poetul: un fanfaron, un magic creator de idei noi.
A schimbat mentalităţi, a introdus reguli noi. A creat conflicte, dar a creat şi multă dragoste.
A fost uneori un apostol. Nu l-au interesat bogăţia, aurul si foloasele. A fost sclavul ideilor sale, uneori a murit pentru a-şi susţine ideile. Cu siguranţă pot spune că este un vânător al nemuririi.
Poetul nu urmăreşte îmbogăţirea materială. Poetul scrie de plăcere, scrie pentru că aşa simte că trebuie să facă… scrie pentru a fi publicat. Apariţia cărţii lui îl face însă nemuritor. Dacă este citit cu multă plăcere, asta îl face pe el fericit. Atunci când îi este publicată cartea, aceasta nu înseamnă decât încă o cărămidă pusă la acel edificiul iluzoriu, cel care niciodată nu-şi va găsi forma finală. Edificiul personal nu a fost terminat de niciunul dintre poeţi până acum. Dovadă că ei au scris până în ultimele clipe ale existenţei lor.
Şi asta pentru că, odată atins un punct, precum zicea Lucian Blaga,
“şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neintelesuri şi mai mari”.
În faţă poetului, permanent, sunt- jos, Pământul cu tot ce vieţuieşte. Sus este Cerul cu tot ce înseamnă sfânt, iar între acestea…nu este altceva decât o graniţa iluzorie a orizontului. Deşi pare simplu, este de fapt atât de complex totul, că permanent e loc de a mai construi ceva în lumea minunată a cuvintelor.
Aş putea vorbi fără sfârşit despre recunoştinţa pe care ar trebui s-o arătăm acestor “elfi”. Ei sunt cei care urzesc permanent linia magică dintre Pământ şi Cer, ei sunt gardienii spiritualităţii noastre.
Cu plecăciune şi multă dragoste pentru ideile lor bune, pentru faptul că ne ghidează sufletele spre locuri nebănuite.
Să ne trăieşti pentru totdeauna, poetule.

Hyperion

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *