40 de ani. Pa-tru-zeci de ani, împreună. Felicitări!
6 iulie 2015
Luni plec în România
11 iulie 2015
Show all

Iubirea necondiționată

Iubirea necondiționată e soră cu iubirea maternă. 
Iubirea necondiționată vine ca trăznetul. Și când cade pe tine, dacă ai norocul să ți se-ntâmple, leșini, umbli căpiat, uiți de la mână pân la gură. Te-ai băga în măruntaiele pământului, să nu-ți vadă careva încercarea, nu mai știi cum te cheamă, îți moare un detașament de anticorpi.
Iubirea necondiționată nu cere voie să cadă pe tine. Ea n-are idee de nici cele mai elementare norme de politețe. Coboară ca ploaia, pentru ca, imediat, să bată din picior. Frustrant, știu.

Declamă, revendică, strivește moțul băștii, rupe tocul sandalei, înțeapă ca un trandafir, te pălmuiește până-ți dau lacrimile.
Iubirea necondiționată știe că ea nu are nimic de pierdut.
Iubirea necondiționată nu se cumpără, nu se vinde, n-are miză, n-are timp ori calendar, scală ori cântar și ea o știe.
Ea nu face frumos în cadru, nu ia poziții fotogenice la cameră, în general se machiază doar când pleacă de-acasă. Nu-și  catifelează vocea, nu înțepenește obrajii în rictusuri îmboldit optimiste, nu ascunde unghiile nefăcute sub masă, nu desface cel mai scump pachet de țigări ca să te impresioneze.
 
 Iubirea necondiționată nu stă niciodată picior peste picior, nici nu suge burta. Nu-și verifică telefonul și nici portofelul atunci când este cu tine. 
Nici nu mută privirea către tufele de liliac, atunci când îți vorbește despre iubirile mici, foste ori condiționate.
 
Ea ține un picior sub ea, pe scaun, atunci când se concentrează, aidoma poziției de-nvățat în nesfârșitele nopți de sesiune din facultate. Și te privește, cu veacurile. Ea bea cafea. Ea fumează, cel mai adesea, iar în dâra de fum ai întotdeauna o parașută, gata de salvare.
Iubirea necondiționată are alură de panteră, mușchi puternici și o minte antrenată. Ea este echipa de paramedici a sufletului tău.
Ai drumului tău, ea te-apucă de-o aripă să-ți împlinești datul. Atât.
 
Ea nu te-ntreabă cam ce-ai vrea, ci știe cam ce-ți trebuie și te lasă rar să ștrumpfezi. Poate avea o luciditate de te-nfiori și chiar te-ndoiești c-ar fi, sau nu, iubire.
 
Iubirea necondiționată, ea și doar ea, are curajul de a-ți pune dinainte o oglindă, întru trezirea la realitate. 
Pentru că ea, iubirea necondiționată nu se teme nici măcar că poate fi împușcată cu inerția, cea mai cumplită armă de la praștie încoace.
Iar tu, mai devreme sau mai târziu, ca un idiot, o împuști.
 
Fiindcă este singura în care ai curajul să tragi.
 
Când, cu bună știință, apuci de-ți împuști iubirea necondiționată, realizezi că ea nu sângerează și rămâni năuc.
 
Iubirea necondiționată a fost și ea, cândva, condiționată.
 

 

Gata, deja știi destul despre iubirea necondiționată.
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *