Trei rotații complete și-o Lună plină (o scrisoare anume pentru patru cititori din preajmă)
18 septembrie 2015
Sequel la Iubirile Absolvente- Klauși de-un sezon
18 septembrie 2015
Show all

Iubirile Absolvente

Am lăsat intenționat să treacă ziua inimioarelor ca să pot pune pe pagină iubirile, pojarurile și pasiunile trecute, toate pasagere prin bucla timpului care-mi marchează și mie trecerea prin lume. Iubirilor mele, cum au fost ele, le-am dat doar firmituri de timp de scris ori metafore prea-ncârligate al căror sens îl pricepeam eu și, probabil, pisica Ciorăpel. Cine-ar fi-ndurat alăturările de vorbe- stilet, șoptite printre perdelele de brocart ale balului mascat de ochelarii de soare?
 
Iubirile mele, și aici vorbesc cam ca diriginta clasei, cu toatele și-au dat silința. Da, pot spune că toate au depus eforturi. Au înălțat capul, dintre avioanele de hârtie meșterite pe sub bănci, atunci când lecția li s-a părut interesantă. Au ridicat două degete să se afirme, unele au dat chiar răspunsuri geniale, iar una a ajuns la faza pe țară în concursurile de creativitate.
A fost o clasă de copii inteligenți și puturoși, brânză bună în burduf de câine, ar spune alte profesoare. Și-n realitate au fost aspiranți la miuță pe maidan, cu antrenori doritori de coronițe. N-am prins o clasă bună, știu.
 
Niciuna dintre iubirile mele n-a pus, în viață, virgula, acolo unde promitea.Niciuna. 
 
Au probat, în doar câteva învârteli ale planetei în jurul soarelui, că sunt una mai fără de suflu decât alta. S-au topit pe dinlăuntru, au alunecat în entropie minimă, s-au lăsat năpădite de buruienile timpului, ale grijilor mici crescute mari, ale propriilor lor neputințe. Mi-e ciudă și mi-e greu să recunosc câte cisterne de energie de-a mea au alimentat cardurile lor de cheltuieli zilnice. Una n-a strălucit în ceva, cumva, în drumul ei. Niciuna.
 
Iubirile mele, cele care mai respiră adică, în cel mai bun caz au devenit absolvente de Diletantism, una este alcoolică iar vreo două înoată în depresii abisale.  Alta a crescut plată, ca un pian dezacordat. S-au pierdut, au coborât umerii sub presiunea atmosferică, și-au stins privirile din întrerupătoare. Una după alta, după alta, după alta, până au căpătat forma nisipului.
 
Am un teanc de extemporale, adunate în ani și le tot întorc pe toate părțile. Foile sunt îngălbenite. Știu acum, în sfârșit, cine a copiat. Știu cine a improvizat. Cine a lăsat foaia albă și cine n-a pus data în colțul paginii, cine a lipsit la oră.
 
Iar tu te uiți la mine acum, când îți vorbesc în șarade și nu-nțelegi nimic. Aștepți să-ncetez, să poți tu începe fredonatul lui Stai să-ți zic eu cum stă treaba, să poți începe tu dansul ușor tropăit, nerăbdător să impresioneze, să-ți spui rolul. Și mă umflă râsul, și n-aș vrea să te jignesc dar, zău, parcă n-aș mai plăti apriori și cardurile tale de energie și curaj.
Uite o foaie de hârtie.
 
Tu te ocupi să foșnești discret paginile manualului pitit pe genunchi, eu prind, din zbor, rețeta unei prăjituri care s-a propagat viral, pe paginile a sute de mii de contribuabile la Spectacolul Lumii, motiv pentru care, intrată în vrie, am pus iute o tavă la cuptor.

 

Vrei un pic, așa-i? Știai tu c-o să ne-nțelegem de minune. 
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *