54
9 februarie 2016
Cultura vine peste noi, ca trenul: Mira Glodeanu și Teo Milea. Momente de referință pentru românii din Canada
17 februarie 2016
Show all

Joaca nu se uită

Long weekend, theCanadian Family Day, Universal Valentine’s Day, 14 Februarie, petrecerea de ziua Vărsătorilor, toate acestea adunate-ntr-o singură zi. Aproape nouă ore de joacă, surprize, râsete și dans, de chiar mă-ntrebam azi dacă nu cumva ar fi cazul să ne felicităm între noi că putem, iată, după ani, să ne ținem tonusul extrem de viu, de parcă fiecare întâlnire ar fi ultima dinaintea sfârșitului lumii.

54. Mă bucur de fiecare an pe care soarta mi-l va da, de-acum încolo, ca de un bonus. Am atins vârsta pe care mindset-ul meu din copilărie o știa drept bătrânețe. Gata, universitatea vieții e încheiată și ea, de-acum tot ce urmează e bonus :)

54. Mă bucur de fiecare an pe care soarta mi-l va da, de-acum încolo, ca de un bonus. Am atins vârsta pe care mindset-ul meu din copilărie o știa drept bătrânețe. Gata, universitatea vieții e încheiată și ea, de-acum tot ce urmează e bonus 🙂

Fiindcă fiecare întâlnire dintr-aceasta este magică, e ca o piesă de teatru ce se scrie, pe măsură ce trec orele.

Julia, sau viața de la sol pornind

Julia, sau viața de la sol pornind

Copiii (Julia, Dragoș, Diana și Daniel) au fost cu mine, bun prilej să vorbim viață, curaj și strategie pe termen scurt. Mai puțin interesată a fost Julia, dar i s-a îngăduit de data asta. Cert este că, pe la 5 și ceva, la amiază, în timp ce puneam la punct ultimele pregătiri, cu copiii, s-a umplut de mașini parcarea din fața casei.

Au venit toți (Dorina, Dorin, Marius, Radu, Gabi, Sorin, Iuliana, Mariana, Paul, Antonia și Julio).

Au lipsit Mircea și Daciana, reținuți de o chestiune de ultim moment precum și Rodica și Lulu, cu probleme de sănătate, tot de ultim moment (Rodica, multă sănătate!)

IMG_0106 (2)

Antonia avea vreo 13 ani când a ajuns în Canada, deci peste 30 de ani cu totul iar aseară, când i-am pus cravata de pionier la gât și-a adus imediat aminte, a râs și a zis: poză, poză!!

Ce-a urmat? A urmat normalul nostru: am vorbit, am râs, am mâncat, ne-am consultat, sfătuit, întrebat unii pe alții, am cântat, i-am serbat pe singurii vărsători din adunare, eu și Dragoș, în speță, am vorbit și iar vorbit iar despre dansat nu vă mai spun, că știți cam cum ne ocupăm de acest capitol.

Încerc din toate puterile să țin acest text cât mai simplu, cât mai normal și doar prin cele câteva fotografii să surprind momentul festiv al serii precedente.

Cam mult sclipici am văzut de la Crăciun încoace, în super-petreceri mediatizate, cu super-ținute de seară, cu zâmbetele forțat confidente ale multora de-un veac cu mine și care, pe praful economic dimprejur, vor parcă să-și demonstreze lor, să le demonstreze celor din audiență că, da, pluta pe care ei navighează este cea mai sigură de pe mare. Nu, nu cred că este momentul pentru epatare, de niciun fel.

party16-1 (2)

Pentru prietenie- da.

Pentru veselie sănătoasă- da, oricând.

Pentru grija pe care ne-o purtăm unii-altora, exact ca într-o familie, da, pentru asta putem să ne felicităm.

Și să spunem că, dacă toate sunt pe linia de plutire, întâlnirile vor continua în aceeași decentă, contemporană, sănătoasă, normală și permisă notă.

IMG_0120

Flori, torturi, joacă. Joaca nu costă, ne antrenează pe toți și nici nu se uită.

Am febră musculară de la zbânțuială și cred că nu-s singura.

Nu se pune.

(ps- am să urc si câteva video-uri în zilele următoare,  dați de ele când mai treceți pe aici)

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *