Soft Power Made in Romania- “Sunteți valoroși, de asta ne-am prins :)” (Sandra Pralong, la Consulatul din Toronto)
22 martie 2016
Selfie, cu teniși Converse**
26 martie 2016
Show all

Junk Love

Pentru că viața este cea care ține Foaia de Drum Lung. Pentru că viața mea, a ta, a lui ori a ei, viețile astea mici, din noi și din imediata noastră apropiere ele ne sunt job full-time, carieră ghemuită-n pernă, menire cu mâinile în șolduri, dat de soartă, ele ne sunt tot. Ne sunt combustibil și univers.

Am să abandonez un timp valiza comunitară, poșeta socială ori pașaportul identitar și am să mă-ntorc la viață. Ea redevine cea mai importantă pe lista mea de priorități.

***

Timpul trece pe lângă mine, eu nu trec prin timp. Ai văzut și tu, am înțeles și eu.

Așa sunt eu făcută. Sunt omul care trăiește viu și într-o zi moare, direct. Trăiește ce trăiește și dup-aia moare. Ți-o spun acum, acum când în tine gâfâie un lup flămând ce mă vânează cu gândul, pe sub straie. Nu știu ce simt pentru tine, habar n-am de unde vii.

Asta nu e iubire, e junk love, e fast food pentru inimă. Nu ține de foame. O adulmec în aer, schimb traseul, aleg ținta, calculez din ochi cât mai am până acolo, pipăi portofelul, scot cardul, intru și m-așez la rând, aleg, comand, aștept.

junk2

O am și-mi place de mor.

Oferta e mare, tu să mă crezi, prețurile acceptabile și-i de întâlnit la fiecare colt de stradă. Tuturor ne place. E aurie, e întotdeauna caldă, e întotdeauna gata, parcă te-așteaptă.

Mă uit prin geam și s-a-nserat afară. Mă văd pe mine în geam, te văd pe tine pe skype. Afară orașul e mare și toți vânează junk, tu să mă crezi, măcar un pic.  Îi văd cum vin, intră, se așează la rând, se fac că aleg dar în realitate țipă din toți rărunchii: pune orice și mult, mult să fie, să mă satur! Bieții de oameni neîncepuți, cu fiecare generație, cu fiecare naștere, cu fiecare ceas resetat.

junk3

Răscolesc cuvintele cu furculița din plastic prost, le dau prin ketchup, unul câte unul, tot căutând să aflu cine sunt, de ce te caut atât. S-aude un celular, împachetez privirile în cutiuța de polistiren, pentru acasă. Un surâs rămâne bacșiș, plec afară s-aprind o țigară.

Și încă o țigară, după care deschid trapa la mașină, aprind altă țigară și o iau prin oraș.  Timp de 21 de zile am fost sub asediu. N-am văzut soare, n-am văzut zare, noaptea am făcut-o zi și-am ronțăit două pungi de stele după care mi-a fost sete. N-aveam Cola, eu nu beau Cola dar dup-atâta junk, ce mai conta.

Am ocolit un roadkill, probabil veveriță era. Toți ocolim roadkills, toți- toți ne temem să nu mai omorâm o data și ducem spaima cu noi până la capăt. Așadar, am ocolit.

Seara, ei bine, seara m-am uitat cu obstinație la telefon, un apel, un mesaj, ceva.

Motiv pentru care am deschis cutia cu povești și multe iară am aflat (ți-am mai spus că poveștile vin la mine, știai asta), poveștile îmi bat în geam, în piept, în ochi.

Ei bine, el e divorțat, aici în Ontario și are un truck, așa-și câștigă pâinea. E inginer, ca cei mai mulți dintre noi iar vocea ușor graseiată (r-ul acela rostogolit tremurat) e dulce foc. Astă vară a fost în România, în căutare. În căutare de Ea, că-i cam venise vremea. Și a cunoscut-o. Au fost împreună la munte și la mare. Iar nopțile, ei bine, nopțile le-au avut tot împreună. Cert este că, mânat de spaima singurătății, de destin, de inspirația și valul momentului, el a cerut-o de nevastă. Și au depus actele la primăria din oraș. Fuguța-fuguța au făcut analizele medicale, fuguța au spus Da la Starea civilă.

junk1

După șase săptămâni el s-a întors în Canada, că începea treaba. Asta se întâmpla anul trecut, prin august.

E martie, e alt an, actele de sponsorizare merg greu, între ei sunt telefoane, skype-uri și amintirea verii trecute.  El s-a dezmeticit, cam după anul nou, că e însurat în România. El e aici și încă nu-i dumirit dac-a visat sau chiar s-a întâmplat. Acum, e legat. Fata aceea așteaptă răbdătoare să vină la soțul ei. Iar el, aici, între două curse cu truck-ul își pune întrebări majore.

Altă poveste, venită înfrigurat, de la prietena mea de povești, din România. O bună amică de-a ei plânge și plânge. Plânge după un vasile din Canada, tot roman, pe care l-a cunoscut tot într-o vacanță de-a lui pe meleagurile de poveste. Iar el a plăcut-o îndeajuns cât să se-ndemne să-i ceară numărul de telefon.

Apoi, prietenia. Apoi să-i propună să fie împreună, ai ghicit, în Canada. Nu c-ar fi aici lapte și miere dar fata s-a cam săturat de jumătăți de măsură.

El s-a întors la birou, la Toronto, și a chemat-o pe ea în vacanță. Ea a venit, a stat vreo lună pe aici, s-au înțeles ei ce s-au înțeles, după care ea s-a întors în România, așteptând ca el să depună actele. Ea l-a sunat, vasile a sunat și el și, luate la un loc, cât or fi ele telefoanele de ieftine, scumpe-s iubirile astea la distanță, costă de te rup.

În fine, într-o zi, recent, ea, acolo, acasă a primit un mesaj de la vasile: nu vreau să te încurc dar nu cred că putem fi împreună, sunt multe diferențe între noi, eu zic să luăm o pauză și să vedem, etc,etc.

junk4

Iar ea, de atunci, plânge. Vasile a redeschis conturile mai vechi de pe saiturile de dating locale și pescuiește, la plezneală. Îl recunoști după poză, e un selfie făcut în fața laptopului, că n-are cine să-i facă o poză, sau i-o fi rușine să roage pe cineva și privește cam nefiresc, pieziș. E normal. E singur. E bine.

Știu, sunt omul care nu îmbătrânește la ritm normal. Sau, mai exact, nu. Probabil emoțiile mă țin vie. Iar asta, m-am prins eu zilele trecute, nu este iubire, este junk love. În seara asta dau ceasul înapoi, te duc pe tine înapoi în lumea ta. Iar eu merg înainte. Lupul din tine îmi dă roată, simt cum m-adulmecă. Ți-am închis ușile, tu vei pleca în drumul tău.

Mi-e foame, sună telefonul. La mine tot timpul sună telefonul. Când cel de casă, când celularul, se întrec între ele. Multe voci intră în casa mea, multe povești.

Puntea Suspinelor s-a arcuit, în seara asta, la mine-n living, atunci când dilema dintre A Fi și A Avea a exclus esențialul A Deveni. Am ascultat un buchet de ore de confidențe, încheiate în aceeași notă a adevărului necesar. Tu cine ești, întreb. Nu știu, a răspuns.

Începe poveste nouă, o simt din ton. Ascult. Trag cafeau aproape, ascult, aproape am uitat că mi-e foame.

Din spate, o altă poveste curge pe mesajele telefonului uitat la bucătărie. Ce viață crește, doamne, cum urcă precum iedera pe clădiri, pe lângă mine, cum se cere la soare, cum crește prin crăpăturile asfaltului, n-ai idee…wow.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *