Adevărata Biserică a Sufletului
19 mai 2015
Dumnezeu a venit, azi, aici
22 mai 2015
Show all

La Evenimentul Zilei, După Douăzeci De Ani

Și-am ajuns, într-o zi mai pe la prânz, la redacția Evenimentului Zilei.
Nu mai aveam puls, eram ca un elev în drum spre examenul de admitere la o facultate, eram sufocată de emoție.
Și, da, odată ajunsă, senzația trăită a fost cam cea descrisă de Petre Ispirescu în Tinerețe Fără Bătrânețe: locul era altul, oamenii erau alții, eu ajungeam la ziar pentru prima oară în douăzeci de ani.
Eu veneam de pe altă planetă, nu glumesc. 
Culoarele cu încăperi înalte și uși furniruite, încărcate de fum și veșnic gălăgioase de la Casa Presei îmi vuiau în cap și-n realitate nu mai era nici urmă de ele.
 
În loc, un spațiu modern, open concept, o hală tixită de computere unde jurnaliștii și echipa tehnică, laolaltă, puneau articolele în ordine. 
Lumina avea ceva special, ca-n Matrix am simțit-o eu, era ca de pe altă lume, de peste tot și de nicăieri. 
Pe fundal bâzâia fin aerul condiționat sau serverele, probabil.
 
I-am întâlnit pe Simona Ionescu, actualul redactor șef al ziarului (neschimbată, cu aceeași expresie jovială și la fel de pasionată de gazetărie ca-ntotdeauna), pe Doinița, cândva la secția Corespondenți Teritoriali, cu care ne-am amintit câte ceva din vechi, pe Mihnea Petru Pârvu și Petrișor Cană, jurnaliști talentați din vechea gardă și pe Dan Andronic, astăzi proprietarul publicației, prins între telefoane și știrile la zi.

Bun, ce-au vorbit gazetarii între ei, după atâta vreme? 
Viață, copii, traiectorii în cariere, aspirații, planuri, jocuri politice, chestiuni sociale, DNA, cum e-n Canada, cum e-n Romania, dacă m-aș întoarce în România, dacă mi-a fost rău de dor, dacă nu-i mai bine în Canada, iar copiii, iar și iar copiii și nepoții, cei care mai aveam.
M-am așezat cuminte să particip la o ședință de redacție.
 
Am ascultat mult, am înțeles puțin. 
Chiar foarte puțin. 
Formatul ziarului cerea repartiția strictă în pagină, la fel ca pe vremuri. Facilitățile tehnice, în schimb, erau uluitoare. 
Să fi avut noi acum douăzeci de ani măcar pe jumătate din ce au jurnaliștii azi la îndemână.
 
Cu toții sunt conștienți că presa scrisă are nevoie să se reinventeze ca să trăiască, să reziste la bombardamentul informațional încrucișat de azi.
 
I-am ascultat vorbind, la fel de frumos precum scriu. 
I-am văzut preocupați, concentrați și, într-o clipă de răgaz mi-am luat binișor La revedere pentru ca, în minutele următoare să fiu afară, după o ploaie ca de vară, undeva în Pipera.
 
Trecuseră vreo trei ore, dacă nu mai bine.  
N-am idee când.
 
Am tremurat de emoție până seara târziu, am fumat mult în ziua aceea, am băut cafele la foc automat: Evenimentul Zilei rămâne benchmark-ul întregii prese cotidiane postrevoluționare din România. Iar cine a mai trecut pe-acolo știe despre ce vorbesc.
 
Eu am fost acolo. Am chip-ul implantat sub retină.

 

Chapeau EvZ, mulțumesc mult pentru o primire atât de frumoasă!
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *