North West Territories- Cum Se Gătește Nasul De Ren
21 ianuarie 2015
Marii navigatori n-au știut niciodată să înoate (II)
27 ianuarie 2015
Show all

Marii navigatori n-au știut niciodată să înoate

Acum două zile scriam O Soluție Totuși Mai Caut, o timidă expresie a revelației și frisoanelor date de contactul cu excepțional de via cultură română contemporană. Am crezut că am epuizat subiectul pentru ca, ieri, să fi traversat una dintre cele mai fascinante, emoționante experiențe românești pe care le poate trăi cineva aflat la un ocean distanță de vatră.
 
Vorbeam pe facebook cu Elena și Mihaela pe marginea fotografiei casei legendarului Moș Ion Roată, astăzi o casă memorială frumos restaurată. Discuția, la un moment dat, a ieșit din mantinelele admirației restaurării unui monument istoric și a alunecat, treptat, către interconecția românească, cea care exclude elementele Spațiu și Timp.
 
Preț de câteva ore, toate trei am comprimat, realmente, cele două majore dimensiuni și am exacerbat Senzația ca următoarea dimensiune perceptibilă.
 
A urmat un dialog atemporal, ca o buclă de cunoaștere, de comunicare mentală simultană într-o gamă identică celor trei, făcându-se pur și simplu abstracție de faptul că nu ne-am cunoscut vreodată și că sunt șanse infime să ne cunoaștem, vreodată, în real.
 
La un moment dat am clacat. Energia între noi circula la putere maximă, devenise covârșitoare pentru mine, îmi țiuiau urechile, comunicam telepatic ca-ntr-un film SF.
 
Atât de puternic devenise schimbul de date, încât era limpede că ne adăpam de la exact aceeași sursă de energie. Nu înțeleg cum s-a întâmplat asta, dar așa a fost.
Mă aflu totuși la peste 7,000 de kilometri distanță de ele, n-am avut idee că pot intra într-un asemenea joc iar spaima conecției atât de profunde m-a lipit de perete.
Am vizualizat, pentru câteva clipe, secvențele din filmul Avatar, cele în care bestia și ființa inteligentă își pun codițele cap la cap, să se cunoască, să se împrietenească, să facă bondul.
 
De câteva săptămâni fac bondul cu oameni care îmi deschid ușa blogului, a dialogului minții, a sufletului, mă trag de mâini înăuntru către Ceva, mă ghidează către Ceva anume. Mă poartă, în vorbe și imagini, pe lespezi antice de piatră niciodată parcurse, în șoapte tainice, adesea în incantații blânde, către Ceva.
Ei sunt românii din România și mă poartă, ca-n civilizațiile demult dispărute, în ritualuri, către altare de Ceva Anume. Mă împing, unul câte unul, către o sursă, care o fi aceea, unde-o fi aceea. Ieri am perceput, preț de câteva ore, energia unei națiuni per-se.
Mi-a luat mai  bine de 24 de ore ca să pot pune în pagină această experiență. Mi-a fost și frică să mă găndesc, mi-a fost teamă c-am luat-o razna.
 
Încă am nodul în gât și mi-e frică să nu-mi pierd mințile repetând vreodată răspunsul la chemarea aceasta colectivă, ca un cor antic, ca un cerc de foc.
 
Nu știu ce-a fost. A fost o vraja cumplit de mare care mi-a răscolit brazda de sub picioare. M-a chemat la ordin. Mi-a strigat ceva între ochi, mi-a cerut socoteală, m-a zgâlțâit de umeri.
 
Nu știu dacă asta înseamnă reîmpăcarea și reimersia în propria cultură. Dacă da, dacă asta este, am trecut și examenul acesta.
 
Zice istoria că marii navigatori ai lumii n-au știut niciodată să înoate. Probabil că asta i-a ținut departe de teama șocului altor lumi.
Nu încercați cele de mai sus, acasă. Vă avertizez că urmează experiențe cu un mare impact emoțional.
 

Am scăpat teafără. Pentru cât timp, oare, mă gândesc.

Ti-a placut articolul?

2 Comments

  1. Dacian spune:

    Keep this feeling alive, Magda! It's priceless!

  2. Multumesc Dacian 🙂 Acum, cu permisiunea Elenei am să postez aici răspunsul ei la experiența cunoașterii și conectării transoceanice:
    "O Doamne, dar e absolut fantastic, halucinant as putea spune…in momentele acelea traiam doar bucuria relationarii, a interconexiunii energetice, pe care o simteam ca un feed-back, si-ti marturisesc absolut sincer ca, nu am avut absolut niciun moment senzatia ca distanta dintre noi e atat de mare, fizic vorbind! La un moment dat, chiar ma transpusesem in plan temporal, acolo pe prispa lui mos Ion Roata, si asta ne-a facut sa ne intindem la taclale pret de atatea ore… Atmosfera rustica, empatia, reintoarecerea intr-un spatiu si timp care, e foarte clar acum, ne-au amprentat, a fost atat de purificatoare si energizanta! Acum iti pot spune ca am simtit exact la fel, o incarcatura emotionala puternica, ce m-a tinut treaza inca ceva timp ! Magdalena, iti multumesc pentru ca ma faci sa ma simt speciala si-mi induci credinta ca timpul petrecut aici, este un timp al regasirii de sine, a mea si a ta, in speta…neexcluzandu-i evident si pe ceilalti ! Te imbratisez cu mare drag si, daca "cineva" va dori, candva, vom bea si cafeaua, sau ceaiul despre care vorbeam, acolo, pe prispa casei, intr-o primavara, sub pomii infloriti , mirosind a pamant reavan …"

    https://www.facebook.com/pages/Foaie-De-Drum-Lung/482795805192144?hc_location=timeline

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *