Viața ta
27 martie 2016
UPDATE – Luminița din Italia își poate afla sora adoptată în Canada (news)
29 martie 2016
Show all

Mica Revoluție

Animal Farm (1954)

Sunt copleșită de numărul imens de mesaje și postări pe facebook, sau direct pe website, ca urmare a publicării textului Viața Ta (deja la peste 1,500 de vizionări, în special din Canada). Cunoscuta scriitoare româncă și buna prietenă Corina Ozon, citind mesajele voastre spunea că așa arată începutul unei revoluții… O cred, ea trăiește acolo în România iar mișcările de mase locale și, cel mai adesea, spontane îi permit să recunoască momentul cheie care poate declanșa o schimbare. Mulțumesc Corina.

Vă mulțumesc pentru susținere și va trebui să mă credeți că pe cât sunt de tenace, pe atât sunt de fragilă. Dați ajutor dacă vreți să facem într-adevăr ceva, veniți și vorbiți între voi ori cu mine. ne ajută pe toți.

Am citit postările voastre cu înfrigurare. Am citit mărturisirile scrise cumva cu disperarea că asemenea momente magice nu se vor mai repeta curând. Momente de curaj și de adevăr cu noi înșine, cu cine suntem, cum trăim și cât de mult încercăm, de fapt, să ne îmbrăcăm, în fiecare zi, cu uniforma serenă pe care ne-am construit-o dincolo de ocean, acasă. Am zis cuvântul interzis, Acasă, termen ambivalent și care, prin simpla rostire stârnește controverse: acasă este aici sau acolo.

Am citit și răscitit, în seara aceasta, confesiunile voastre. Felicitări, am spart, împreună, gheața. Cei care ați scris aveți pe braț banderola libertății în diaspora. Ați parcurs botezul în apa rece a conștiinței, ați adus la locul lor lucrurile simple, comune, elementare: recunoașterea, acceptul și solidaritatea.

Am să-mi permit în zilele următoare să selectez câteva postări de pe facebook, dintr-acelea care fac pielea găină prin sinceritatea lor și am să le adun în câteva material separate. Ele merită recitite, săptămâna asta, la rece, tocmai pentru a conștientiza și aplauda curajul de vorbi, în sfârșit. Continuați să scrieți, continuați să vă spuneți păsurile.

Am înțeles reculul unora care deși au citit și primit mesajele, păstrează o reticență. Este normal, e ok. A urni din loc un angrenaj înțepenit, anacronic, cu mușchi și licheni cum este înțepenta și confuza noastră conștiință de grup, nu este un lucru ușor.

Breșa, însă, se face acum. Asta ne este Revoluția.

Sunt clișee, sunt tipare în afara cărora, aici fiind, nu știm să funcționăm. Cred că aici este marea problemă.

Sunt stereotipuri, sunt puncte fixe și oameni bătuți în cuie în ierarhia comunitară locală. Imaginile sunt, adesea, grotești atunci când autoritatea mesajului este chestionabilă iar privilegiile persistă.

Peste tot în Canada au crescut pseudo-elite româno-canadiene,  pe post de elite. Ele beneficiază fie de potențialul financiar, fie de arta navigării mediilor care contează. Masa mare de români, eu, tu, el, noi, privim la aceștia cu o oarecare ostilitate și gândim: am fugit de unii și-am dat peste alții… Alianțe bătute în cuie acoperă ca umbrelele lor aparent vesele, o mare de români.

Și intimidează. Calitatea de a fi cunoscut, cu sau fără un suport valoric, intimidează publicul și îl face ostil.

Publicul are nasul fin și lesne deosebește diletantismul și oportunismul, de calitate. De aceea el fuge de elitele crescute pe steroizi, el fuge din a-și da semnătura pentru o comunitate…v-ați gândit la asta?

Businessurile comunitare puternice sunt puține. Nu este un reproș, nu am avut modele de business de acolo de unde venim, iar asta se vede.

În schimb cam în fiecare localitate mai răsărită există un grup de elită. Nu prin calitatea umană, nu prin mesajul pe care îl transmite ci, paradoxal, prin perenitate. Prin vechimea în sine. Iar asta îi îndepărtează pe restul, pe cei mulți și la fel de educați, deștepți ori talentați, îi face ostili numai la auzul termenului de comunitate.

 Animal Farm (1954)

Animal Farm (1954)

Elitele românești din Canada sunt (iar aici este strict părerea mea-n.a.) sterile, ineficiente, goale de conținut, gomoase și, frecvent, inabordabile. Ele intimidează și îndepărtează. Prin ineficiența lor, minează curajul celor mulți de a constitui o comunitate normală, firească.

Este o reținere de masă, o stânjeneală inexplicabilă, indusă de aceste personaje, știu. Elitele locale ale românilor canadieni strălucesc chefuind și atât. Ele zâmbesc ca-n Ferma Animalelor. Creepy, dar e adevărat.

Cu textul acesta probabil că m-am împușcat în picior, definitiv. Sunt un inginer, nu știu de ce mă amestec eu. N-am veleități de lider, le am în schimb pe cele de editorialist. Așa că.

Mâine (sau când oi putea, că mai și lucrez) despre eterna rivalitate franco-engleză pe câmpul de bătălie al diasporei românești din Canada.

Of, of, câte mai sunt de spus…

Ti-a placut articolul?

5 Comments

  1. Liviu Bejan spune:

    Magdalena…ai un talent deosebit de a asterne pe hirtie idei clare si logice presarate cu mult stil literar si clasic romanesc. Esti un intelectual rasat si punctezi ca nimeni altul problemele noastre, ale celor ce am parasit tarisoara de bastina. Printre cuvintele deosebite observ oarecare deznadejde si mai putin optimism. Iti cunoastem realizarile si ca si noi toti am avut deceptii comunitare. Dar te invit la mult pozitivism si optimism, la urma urmei astia sintem. Cei care incercam sa construim devenim un exemplu de urmat, un motiv de determinare al altora sa realizeze mai bine. Noi romanii sintem in competitie perpetua cu noi si cu ceilalti. Eu m-am resemnat in a revolutiona, este un cuvint care imi da senzatia de miscare browniana si oarecum repetativa. Te invit la o discutie deschisa intr un cadru placut la care ne putem spune ofurile deschis si sa ne uitam inainte…ai mult talent ca multi altii si poate il canalizam spre binele tuturor…daca vei fi interesata te vom anunta din timp unde ne vom intilni citiva limbuti de binisor.
    Cele minunate
    Liviu Bejan

  2. mulțumesc mult Liviu. Încă mă aflu la etapa de identificare a cauzelor stării perpetue de dezagregare comunitară, pentru că simt învârtitul în jurul cozii și nu e ok… Da, vom vorbi cu siguranță și m-aș bucura ca, dacă vă adunați undeva, să vin și să v-ascult. Să înțeleg mai bine procesul, să-l sprijin, dacă pot.
    Magda

  3. Elena spune:

    Am inceput sa recunosc un personaj uitat : Eminem. … unul mai nostalgic si mai poetic dar el e . Mi-era dor de stilul lui .

  4. sever popescu spune:

    Daca invidia este masura succesului, ati reusit! Scrieti in continuare, scrieti si in numele celor care nu au acest dar, asa cum o faceti acum.

  5. Un Roman spune:

    Scrii…inginereste, Magda! Bravo! Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *