Foaie de drum lung- Prima carte ajunge, în weekend, la Montreal. Yep!
23 iunie 2016
Cu barca, pe lacul de unghii
29 iunie 2016
Show all

Montreal- fiindcă așa trebuie

Urmează o poveste lungă și lată care, nu-i așa, e menită să lămurescă laolaltă, autoarea și audiența Foii, cu privire la cum a fost la noi (Picnicul AREC-ului , la nord de Toronto, Ontario, la18 iunie) versus cum a fost la ei (Ziua Iei la Val-David, Quebec, organizată de ARC la 25 iunie). Am lăsat intenționat timpul să curgă, să mi se decanteze și mie una-alta în minte, să le scriu pe îndelete.

13501677_1112052975528213_6379503040723113207_n

Picnicul AREC- 18 iunie, Magna Park

Pe scurt: au fost mici, bere, lume, corturi care să te apere de soare, mese întinse, sticle cu apă, copii alergând, prieteni întâlnindu-se cu prieteni, îmbrățișări, ce mai faceți măi, că de când nu ne-am văzut! ce-a crescut aia mică, să fiți sănătoși, ce mai știi de Vasile, dar de Ilie?

De-astea.

Parcările pline, și colo și colo. Ca număr de participanți cred c-au fost ceva mai mulți în Ontario, ca divertisment a fost un  pic mai mult în Quebec.

Ziua Iei la Val-David, Qc. Foto: Ioța Drăghici.

Ziua Iei la Val-david. Foto Ioța Drăghici.

Motivul a fost simplu, la Val-David a fost muzică și s-a dansat cu soarele în cap. Mai multă media locală prezentă în Quebec, de mă-ntreb dacă media românească din Ontario a dormit în papuci sau a găsit evenimentul destul de puțin important pentru a fi mediatizat.  Discuțiile, trase la indigo, la ambele picnicuri: ce-am mai făcut în ultima vreme.

La Toronto micii au venit, cum să zic eu să nu supăr, așa, cam gratis. La Quebec erau chiar scumpișori.

Mici, pentru cei care nu mai știu cum arată micii. Ei, cam așa arată ei.

Mici, pentru cei care nu mai știu cum arată micii. Ei, cam așa arată ei.

Micii: măi, cei de la Quebec au avut gust identic cu cei din Ontario, poate c-aveau un pic mai mult bicarbonat, că erau mai pufoși. Buni, și unii și alții. Aici am mers la baraj, nu s-a ales câștigătorul, absolut pe bune așa că jucăm finala la anul, pe vremea asta. Ca să s-aleagă micii victorioși, să știm  o treabă.

Una peste alta, cel mai mic multiplu comun este drapelul tricolor. Cel mai mare divizor comun-micii comunitari.

***

Am plecat vineri la Montreal, pe-o căldură de foc, cu două sandwitch-uri de la Tim Hortons la mine și niște apă caldă- gata, direct de la birou.

Și până am ieșit, vineri după prânz adică, din Greater Toronto Area, până dincolo de Ajax, am mers bară la bară. Bun prilej de filosofat la o temă ce nu-mi dă pace în ultima vreme: de ce, atunci când privim mâinile cuiva, cădem, invariabil, pe gânduri.  Ne rămân privirile în gol. Nu-nțeleg de unde vine avalanșa de gânduri complexe la vederea mâinilor cuiva. În fine, scap la drum întins și am forjat-o pe biata mea mașină încă nouă, de i-au mers fulgii.

benzină, cafea, donuts, toate sunt aici.

benzină, cafea, donuts, toate sunt aici.

Am prins câteva secvențe lungi, cu peste 130 la oră , în grup cu niște mașini-mașini adică, dintr-alea la care scuipi pedala și-o scapă la 140, așa, scurt. În fapt, zic bogdaproste că nu m-a prins radarul, că meritam.

Ajung pe-nnoptatelea în Cote- des Neiges, Sherbrooke West adică unde un condo perfect aranjat la care aveam eu cheia dată de prietenii mei Mihaela și Dragoș, m-aștepta. Mulțam vouă, dragilor, mare bucurie mi-ați făcut!

la 5 dimineața, la cafea pe balcon, Sherbrooke West, Montreal

la 5 dimineața, la cafea pe balcon, Sherbrooke West, Montreal

Frumos, frumos ca-n vacanță, ce să zic!? Parcă eram în tabără, mai degrabă, cu gențile de fâș în care mi-am cărat jumătate de garderobă și o mulțime de alte nimicuri necesare. Am avut și cărțile mele la mine.

Care n-ați mai fost demult la Montreal, vedeți că gps-urile trebuie aduse la zi, c-al meu arăta ieșirea pe stânga iar dinaintea ochilor era o ditamai pancarda care anunța ieșirea din autostradă, pe dreapta. Deci atenție că s-au făcut niște rampe și niște ieșiri, când vii de pe 401/20 pe 15, ieșiri care n-apar in gps-urile mai vechi. (La fel, când ieși de pe 20 și iei 40 ca să urci 15 Nord spre Val-David, rampele sunt altfel decât în gps, acolo zice că ieșirea e pe stânga și în fapt trebuie să faci dreapta, așa de știut. Sau doar gps-ul meu ontariot era rămas în urmă, nu mai știu).

Hwy20- Năucitor, și pe stânga și pe dreapta

Hwy20- Năucitor, și pe stânga și pe dreapta

De ce Montreal: merită cu vârf. E altă lume. E altfel. Iarba e altfel, copacii sunt altfel, oamenii sunt altfel, podurile care unesc insulele te duc cu gândul la Europa, oamenii au gesturi mai firești, zic eu.

Noi semănăm cu ei. Cert este că, după expediția de acum câteva săptămâni, acum am avut ocazia să văd muntele care străjuiește orașul, în zare (n-am ajuns, poate data viitoare) și, mai mult, să mă conectez cu oameni dragi mie. Simona și Adi Oprița au fost prinși în alte activități așa că sâmbătă cu noaptea-n cap, după două ness-uri cu apă rece și mult zahăr, am ieșit la plimbare pe jos. În zori, așa. Frumos, liber, călduț ca de dimineață, soare și o puternică senzație de vacanță pe furatelea.

M-am îmbarcat apoi și-am luat 15 Nord, spre Val-David, cam vreo 90 de kilometri de unde eram eu.

Câmpul de la Val-David seamănă mult cu Câmpul Românesc de la Hamilton, Ontario. Legendele privind înființarea acestor două așezăminte se cam pierd în negura neclară a folclorului local dar, una peste alta, sentimentul acela de pace, liniște și mai ales de adăpost este puternic, încă de la intrare. Pădure, fâneață, râu, capelă, muzeu și o mână de oameni buni și inimoși care se ocupă ca aceste locuri să rămână românești. Să rămână vii.

Vorbind despre cărți scrise. Scriind un strop de istorie, împreună, la Val-David.

Vorbind despre cărți scrise. Scriind un strop de istorie, împreună, la Val-David.

Dl. Țăranu, actualul președinte al asociației ARC, Ioța Drăghici, Daniel Lazăr, o minunată echipă de dansuri populare (unul dintre dansatori semăna rău de tot cu titularul meu, de-ai fi zis că-s frați- n.a.), minunata și inimoasa Maria Ionicescu, Simion Iuga, Simona Hodoș, Alin Alexandru cu familia, Costi Țitescu cu prietena lui Cristina, Laurian, Nick Ruxandu- cel care mi-a făcut cele mai strașnice fotografii și căruia îi mulțumesc și aici-, Mihaela Ciovică cu care n-am avut ocazia să mă văd dar care mi-a dat de știre că-s așteptată la cafea, Cristi și cu prietena lui Madeleine cu care n-am mai apucat să mă văd, iaca, o mare de români buni, prietenoși și care nu s-au sfiit să mă-ntrebe deschis: tu ai venit de la Toronto pentru noi??

Da, am venit pentru voi, am vrut să vă cunosc în mediul vostru.

Hwy 15 Nord, când ieși pe dreapta, când pe stânga

Să nu mint, am avut un pic senzația că sunt undeva în străinătate, printre atâția români din Quebec. Nu știu dacă trăirea nu venea de la faptul că eram eminamente singură- eu, mașina și un telefon cu cameră foto.

Sâmbătă la amiază, arsă de soare, jucată, vorbită, fotografiată și plină de impresii (și transpirată leoarcă, eu cred c-au fost vreo cincizeci de grade la soare) după întâlnirea de la Val-David, am plecat spre Montreal. Alți 90 de kilometri, cale întoarsă. După care, pentru că tot fusese o excursie-aventură, am zis s-o fac pnă la capăt. În 10 minute am împachetat, am încuiat în urmă și m-am îmbarcat cu destinația Toronto.

noaptea pe 401, spre casă

Am fost întrebată de mai mulți de ce am plecat așa din scurt. Am plecat pentru că-mi făcusem suma de impresii. Pentru că aveam de decantat de la culoarea dealurilor și a chalet-urilor din Laurentides, până  la arhitectura montrealeză, muzica franceză ce a curs pe fundal, continuu.

Atunci, la amiaza de sâmbătă mi s-a făcut, brusc, dor de acasă la mine. Nu fie cu supărare, voiam acasă.

Drum lung, bun prilej de pus țara la cale cu compatriotul de corazon, aflat undeva prin Arizona, bun povestitor și mai bun ascultător.

montreal

Montreal, capitală culturală

La zece jumate seara descuiam ușa, acasă la mine. Pe-ntuneric, normal. Ciorăpel- bucuroasă că mă vede, eu bucuroasă că sunt acasă și că mă pot face ghem, după un duș bun, să  decantez ce-am văzut, pe cine am cunoscut, ce am simțit, acolo, departe, tocmai în Quebec. Doamne ce frumos a mai fost! Măi, norocoși sunteți voi, cei din Quebec, cu Laurentidele, aveți unde ieși din casă, la weekend, toată vara!

Sâmbătă am pus, în fapt vreo 760 de kilometri, cu toate drumurile de peste zi, până acasă. Sunt bună, știu. E un record personal de anduranță. Următorul pe listă- 1,000Km, dintr-o bucată, cu pauze de alimentări. Ca un truck-driver, adică. Cred c-am să pot.

Merg iar la Montreal în două săptămâni. Nu știu prea clar ce caut, dar mă trage ața acolo. Hai să zic că am un motiv, poate doar ca să mă văd cu oamenii nevăzuți încă, să mă întâlnesc cu prietenii, să fac vara asta ontarioto-quebequoază.

Ana, colegă de birou de sorginte slavă, auzindu-mi azi povestea a zis că vrea și ea să vină cu mine, mai ales că-i place rău drumul lung pe banda de viteză.

Mă-ntreb cum va face ea imersia în românime. Că nu știe o iotă românește. De vrut- vrea.

Ti-a placut articolul?

1 Comment

  1. Laurentiu spune:

    Foarte frumos si “iertător” mesajul! Nu știu in ON cum fu, dar la noi eu zic ca ar fi loc de (mult) mai bine (oameni faini, romanii de aici, doar ca ar fi nevoie de ceva mai multă implicare si de consecventa in fapte si idei). Cât privește amica d-voastră de origine slava, pentru rezultate rapide si pozitive, “aruncați-o” între moldoveni (cei din RM, nu cei din “Moldova Occidentala” )!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *