Un Bruiaj Fără Esență Al Acestor Români Decenți Din Canada
31 iulie 2015
Ia-mă-n Bagaje
7 august 2015
Show all

Nu Știu. Și Se Face Tot Mai Târziu.

Am învățat geografia lumii, istoria lumii, muzica, arta și literatura lumii. 
Am pășit pe nisip, pe mâl, asfalt, țărână, marmură, mozaicuri și covoare roșii, am mers cu motocicleta, bicicleta, trotineta, mașina, trenul, avionul, metroul, submarinul, căruța, ricșa, camionul, am mers și pe jos. Am bifat vreo jumătate de milion de kilometri pe șoselele canadiene.
Am învățat să-mi cresc copiii, să îi îndrum, să port de grijă casei, să cânt și să desenez, să pictez și să modelez din lut, să dansez și să scriu, să întorc perna pe partea cealaltă ori de câte ori m-am trezit scuturată de coșmaruri în nopțile cu lună plină, să râd cu poftă, să plâng, să oftez, să conduc și să urmez, să întind mâna la nevoie, să ajut, să aștept și iar să aștept, să bucătăresc, să tricotez, să cos la mașină și să brodez, să croșetez, să fac dulcețuri și zacuscă, să fac cea mai tare friptură de miel la cuptor.

Am învățat să iau ce-i al meu și să-mpart seninul zilei. Am învățat să merg pe tocuri, să mă machiez, să vorbesc limba engleză, să mângâi, să alint, să tac, să mă tem, să mă-ntreb. Am învățat să cresc frumos, să bat cuie, să decorez bradul de Crăciun, să dau replici, să schimb o yală, să port o conversație, să țin rostul anotimpurilor.
Am învățat, zic eu, să iubesc și să deosebesc iubirea de infatuare ori de crush.
Despre toate cele de mai sus există texte, îndrumare on-line, psihologi ori pediatri gata cu un sfat, bucătari talentați ori antrenori energetici, motivational speakers ori contractori cu experiență, tot acest material este accesibil.
 
I Am Alive game-www.cnet.com
 
Dacă citești aici, probabil te regăsești. Posibil să le fi învățat, deja, pe toate, și tu.
 
Mai am de învățat cum să am grijă de părinții mei, unul cumplit de bolnav, celălalt îndeajuns de bătrân. 
Am făcut anul acesta, din aprilie și până acum, două drumuri în România căutând soluții unor probleme pentru care nu am nici cel mai elementar training: să le asigur îngrijire și alinare părinților mei.  
Trăiesc de 18 ani într-un bubble peste ocean, într-o societate aproape virtuală, bătrânețea aici se scurge cu de la sine, discretă, pe lângă casa și drumul meu, n-am contacte de niciun fel cu oamenii bătrâni. 
Este un adevăr, bătrânețea canadiană este zugrăvită-n roz și bleu, iar moartea lipsește cu totul din calendare. Discreția cu care este privit finalul, în general, în societatea în care trăiesc, m-a dezvățat să pun, seara, ceasul biologic.    

Caut pe youtube despre cum se cresc și ocrotesc părinții. Chiar am citit astăzi despre aceeași dilemă la adulții britanici, în The Guardian. Mă interesează dacă e bine ce fac, cum să asigur liniștea și comfortul, de la distanță, celor al căror nume-l port. 
Și încă nu știu câtă empatie, câtă dăruire, câte gânduri trimise-n fluviu i-ar ține-n putere, încă o zi, încă o zi. Cum să-nvăț să am grijă de ei?
 
Am învățat cum să-mi iubesc și ocrotesc copiii. N-am reușit, însă să aflu cum să-mi ocrotesc părinții. Încă mai caut, încă spun că nu fac îndeajuns. Și nu este nimeni să-mi spună cât și ce anume să mai fac. Cât anume este prea puțin, cât este prea mult, cât este exagerat, epuizant, copleșitor.
 
Nu este nimeni să-mi spună. 
Și se face tot mai târziu. Uneori, aprind lumânări să-mi dea curaj, să-mi dea inspirație, să-mi aducă adevărul căutărilor mele.

Iar eu continui să fac totul după ureche, cu teama că nu simt, ori nu fac destul. 

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *