Din Diaspora lu’ Pește, către jurnaliștii nervoși de la miezul nopții
24 mai 2015
Blogul a împlinit șase luni, luni de mine și de voi
31 mai 2015
Show all

Numărul tău de telefon

Jurnal de viață, așa cum este ea: am aprins torțele verii canadiene, am plecat ochii știindu-i forța și așteptându-i răspunsul. 
Vara trecută număram fluturii pe crengi, anul ăsta n-am ochi pentru crengi, n-am stare pentru fluturi. Am rugăciuni istovite întru bine, sănătate și un dram de noroc.
 
 În fapt de seară, întind brațele sub stele și închid ochii, chem Luna-n gând și simt pământul vibrând sub tălpi, la ceasul adevărurilor.
Fustele lungi mi se unduie în briza asfințitului, afară, pe terasă. Aerul cald își cere iarba căpătâi. 
Scrâșnet  și chelălăit de fiare în depărtare, albia râului își scrie viața fără corectitudine politică. 
Apoi, o liniște cu miros de sare adusă tocmai din Golful Mexicului. 
Auzi valurile Atlanticului cald, de sud, dacă pleci urechea…

 

Chris Spheeris-Eros(ascultă aici), pe fundal, în seara când simt, mai mult ca niciodată, cum se sfărâmă malul sub papucul meu.
Astăzi am aruncat amintiri mici, ascunse prin sertare, încă și încă așteptându-și înrădăcinarea. 
Azi am mai aruncat o valiză de trecut.

Mă las copleșită de adevărurile mici: unghiile la mâini cresc mult mai repede decât cele de la picioare, constat. Ce bine că mi-am notat greșit numărul tău de telefon, ce bine că te-am sunat de atâtea ori și de fiecare dată primeam mesajul că acest număr nu poate fi apelat. 
Mai bine să nu știi că te-am sunat, e mai bine.
Nici nu am numărul tău de telefon, constat. 
Dacă l-am avut vreodată.
 
Am, în schimb, eșarfe mari  și negre, în vise și dinaintea gândurilor, tot timpul. 
Nu pot opri destinul, n-am cum să-l ajut, zi după zi mă amăgesc cu optimism în doze mici și mi-e frică. 
 
Am presimțirea aceea, din străfunduri, a doliului primordial. Boala, la fel ca anotimpurile, nu ține cont de vrere.
Mi-e frică pentru plecarea curândă a cuiva prea drag. 
Mi-e frică de cancerul ce-mi va smulge, curând, pe cineva iubit. Prea curând, prea iubit și prea departe.
Mi-e frică. Mi-e a plânge tot plânsul pământului și nimic nu pot face.
 
Mă uit la ceas, mai e un pic de vreme, sper.
Nu încă, mămică.
nu încă

 

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *