Fenomenul literar Corina Ozon (III)- Metamorfoza Madonnei, De La Roșul Păcătos, La Albul Seren
7 noiembrie 2017
Hai Corina în Canada, te așteptăm!
12 noiembrie 2017
Show all

O lecție de viață

Astăzi am primit o lecție de viață, de nu-mi revin.  O tânără și curajoasă luptătoare cu boala secolului, trecută prin tratamente imposibile, răzbătătoare, de circa trei ani, în războiul inegal cu soarta, venită de unde s-a pus harta-n cui, singură în furnicarul numit Area Toronto, recent plânsă de pe urma unei povești de iubire fără speranță și dârză până la os, îmi spune azi, veselă: mânie am aranjat cu o prietenă de-a mea, fotograf profesionist, să ieșim în oraș să îmi facă fotografii!

Ea se bucură, eu mă bucur pentru ea. Ea îmi arată câteva exemple din munca prietenei ei, domnișoare relativ despuiate, parțial acoperite, cu background de cartier sordid, jegos, cam ca-n marile orașe nord-americane. Văd imaginea și-i zic: sper că nu faci fotografii așa, mai mult goală…

Ba da, spune, am să le pun pe instagram. Vreau să șochez, doar prietenii mei or să vadă fotografiile, vreau să șochez, vreau să șochez!

Apare o altă prietenă, tot pe la toamnă, așa, vede și ea fotografia din telefon, prinde din zbor povestea și dă din cap că nț, nu, nope, nema, nu fă poze dezbracată.

Ne uitam amândouă, eu și cea nou venită, cumva straniu, la tânăra luptătoare. Ce-o fi în capul nostru: milă, concurența tâmpită, feminină, cine știe ce-o fi. I-am dat idei să fie decent îmbrăcată, totuși, că nu-i așa, mai vede careva pozele și s-alege praful de cariera ei, plus că dă semnale greșite celor ce nu o cunosc bine, etc, etc.

Tânăra ne-a lăsat și a plecat, cam brusc. Am rămas, eu cu ultima venită, amândouă uitîndu-ne una la alta și ne-am despărțit tăcute.

Și mi s-a întors stomacul. Am simțit cum mi-a tras viața o palmă peste ochi, de nu m-am văzut: ce sfaturi dădeam eu acestei tinere, altele decât am primit, la rândul meu, când eram la vârsta ei? In fond, asta am știut, asta am spus.

Cu amendamentul că fata asta are anii numărați.

Are lunile numărate.

Ia medicamente, dintre cele mai avansate tehnologic, cu efecte secundare despre care doar aflând, te lasă baierele capului… Fata asta luptă pentru fiecare zi de viață, e puternică la fiecare răsărit iar eu îi dau sfaturi de decență pe termen lung?

M-am speriat când am conștientizat cât de departe de realitate m-am aflat, dându-i sfaturi despre decență unei tinere cu viața însăși în batistă.

Fiindcă eu am gândit pe termen lung.

Cât de lung are să fie termenul pentru ea, mă întreb. N-are familie, n-a apucat a face copii. Dacă va apuca, vreodată.

Am vorbit prin basca unui rigid sistem de creștere, bun-prost, cum a fost. N-ar fi trebuit să fi făcut altceva decât să o încurajez. Să o încurajez să simtă ploaia, frigul, iubirea încinsă, fragilitatea unui pahar cu picior lung, pe jumătate plin cu vin roșu, trandafirul plimbat pe abdomen, viața la răsărit, viața așa cum vrea ea să o simtă. Să simtă viața pe fast forward, fie și într-o sesiune de fotografii decoltate, în goana general umană de-a cuprinde totul, până în ultima clipă.

Ce lecție am luat, doamne.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *