Participarea la anticipatele din weekend a fost cu mult peste așteptări. Mergeți la vot, toată Canada e deja angrenată, yep!

0
554

Alegeri federale în Canada, pe 19 octombrie a.c.

Anticipatele s-au derulat acum, între 9 și 12 octombrie, într-un weekend lung, cu o vreme superbă.

Moment de cotitură, zic, întrucât millenials au crescut și ei au devenit motorul social de bază al țării. Ce vor vota millenials, cum vor vota millenials, vom vedea după publicarea rezultatelor, adică după 19 octombrie.

Bătălia se dă între Conservatori (partidul actualului prim-ministru Harper), Liberali (unde juniorul Justin Trudeau, un tânăr charismatic, fiul ilustrului Pierre Eliot Trudeau- deschizătorul drumurilor Canadei de astăzi câștigă tot mai mult în audiență) apoi mai sunt socialiștii de la NDP (Thomas Mulcair), de asemenea cu o platformă interesantă precum și alte partide mai mititele dar bine conturate ca platforme și mesaj.

Intre zilele de 9 și 12 octombrie, însă, pe tot cuprinsul țării secțiile de votare au fost deschise,  între prânz și 8 seara, pentru alegeri anticipate. După trei zile de votări de weekend, a lejer adică, participarea la vot a fost cu 34% mai ridicată decât la anticipatele din 2011 și cu 90% mai mare ca la alegerile anticipate din 2008.

Mai exact, cei de la secțiile de votare au fost luați prin surprindere de participarea masivă și, azi, luni, de Thanksgiving, la prânz, mașinile Elections Canada au făcut turul secțiilor de votare ca să le-aducă buletine noi de vot, că alea aduse de dimineață aproape că se terminaseră.

Paul B. (nu-i dau numele tot, că el era în exercițiul funcțiunii și să n-aibă probleme), român întâlnit astăzi la una dintre secțiile de votare din Toronto, supervizor de secție zicea că, pe la prânz, azi, numai la secția lui s-a înregistrat un vot la fiecare 36 de secunde. Cică ieri când au deschis secția era deja coadă de vreo 15 oameni care așteptau să intre la vot.

În seara asta, Trudeau și Mulcair au declarat  presei naționale că, la o adică, dacă ies Conservatorii în câștig, ei n-or să sprijine partidul lui Harper. Cam aiurea declarații, mai ales că alegerile propriu-zise sunt tocmai în weekendul următor. Două declarații negative din start, ceea ce lărgește culoarul de popularitate al Conservatorilor care au tâcut mâlc.

O tăcere care le poate asigura majoritatea.

Da, neinspirați. Poate că rezultatele Live ale exit-poll-urilor să-i fi determinat să-și piardă cumpătul. Nu se face, mișcări greșite, vorbe la nervi, nope, nu se face.

În primele două zile de anticipate, 9 și 10 octombrie adică, votaseră deja 1,6 milioane de canadieni. Anticipez c-atingem vreo 4 milioane la urne, acum, la anticipate.

Ceea ce anunță că lumii chiar îi pasă. Că mișcarea de Schimbare (a atitudinii, a drumului, a energiei pusă în proiecte) n-a fost doar o aiureală de facebook, cu mesaje virale printre căței și rețete de prăjituri, că lumii din Canada chiar îi pasă cine și cum îi conduce. Și, mai ales, cum gestionează banul public.

Iar dacă facebook va influența, atât ritmul de participare la vot, cât și decizia votului în sine, într-o țară echilibrată precum Canada, da, lumea devine cu atât mai interesantă!

Până atunci, care sunteți deja cetățeni, mergeți la vot, zic. La fel cum am zis în noiembrie anul trecut, la alegerile românești, ieșiți din case la vot.

Da, și pe termen scurt dar și pe termen lung, efortul merită. Și Acolo dar și Dincoace 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here