Astăzi la Blue Mountain
22 iunie 2015
North West Territories- Și Când Nu Mai Pot, Ei Pleacă
24 iunie 2015
Show all

Pe Caii De La Biciclete

Era o dată un neam cu casele pe-o vecinătate la mare căutare între imobiliarele vremii: lățime la stradă, vii, livezi, grâu și secară, ieșire la marile ulițe mondiale, nici prea cald dar nici prea frig, numai bine. 
Unii i-au propus neamului să-și vândă hatul și să rămână în chirie, alții au dat să i-l ia cu japca, iar câțiva l-au hărțuit, mărunt-mărunt, doar -doar și-o face bagajele și pleacă. 
N-a fost cazul, un’ să pleci când ai casă cu grădină și copii de crescut? În vremuri, neamului i s-a-ntâmplat să mai mute gardul, la dreapta or la stânga, după cum o cereau scorurile meciurilor vremii dar, una peste alta, tot p-acolo era de găsit, codul poștal a rămas același.

Neamul acesta croit din aluat de Buricul Pământului avea o problemă: avea caii cam înceți, implicit erau ușor de depășit în trafic. Trăgeau la plug, nimic de zis și, cât îi hrăneau, cât îi îngrijeau și-i alergau în staul, caii tot înceți erau, cam ca la trap, așa și atât. Mai mare rușinea când ieșeau cu ei pe artere, îi arătau alții cu degetul.
foto: TV România International
Căpeteniile neamului au chemat vraci și doftori de-au dat cu prafuri, au cântat și descântat în stele, doar-doar or face caii neamului mai iuți. Unul mai învățat le-a zis așa: dezlegați-i de la biciclete și-o să vedeți ce viteză prind, ia lăsați-i liberi.
Zis și făcut: la un colț de cotitură a istoriei neamului, fost-au dezlegați, în câteva zile, cam toți caii de la biciclete. Inventivi, curajoși, aventurieri, oricum le-aș spune, o mână de viteji și domnițe cu dor de ducă, unde n-au încălecat pe caii liberi, au lăsat promisiuni de pungi cu galbeni pe la tulpinile copacilor și duși în noapte au fost, cu valize după ei sau fără.
 
După un timp au început să curgă galbenii din cer și de pe-aiurea, întru huzurul neamului rămas să aibă îngrijire de parcela de teren la mare căutare între imobiliarele vremii. Și n-a fost puțin lucru!
Treziți cu bani dar făr’ de cai, căpeteniile neamului i-au chemat la judecată pe frații și cumnații fugarilor. Cum aceștia au ridicat din umeri  iar caii erau de negăsit, și-au zis în barbă: dacă nu-i dovedim pe trădătorii ăștia ce n-au rămas să se chinuie cu noi, aicea, măcar să-i denigrăm.
 
Și uite-așa, până în zilele noastre, cei de-au furat cândva caii de la biciclete (și pe care i-au plătit înzecit, mai apoi) nu mai pot fi iertați de neam. Pe pielea lor, tatuajul altui pașaport încordează degete pe trăgaciuri. Nu pentru cai, ci pentru fugă, așa, ca chestie.
 
La prag de solstițiu, din galbenii fugarilor, minunate palate s-au ridicat, poleite cu argint mașinile și drumurile-au devenit, viața a-mbobocit pe la ferești, mulțumirea pe chipuri a-nflorit.

 

În surdină, punțile neamului cu fugarii ei pe caii de la biciclete se rup, una câte una. 
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *