Un chef cu vorbe și cu lăutari
6 iunie 2016
Românii din Ontario- Românii din Quebec
15 iunie 2016
Show all

Pirineii, ascuțiți ca niște creioane, pe sub podeaua de cuvinte

Photo: Ezra Orion, Stairs to the Sky

Are atâtea imagini și vorbe pentru viață, că nu mai știi nici cât e ceasul. Românocratul Viorel Ilișoi și-a lăsat, preț de o seară de weekend, pradă mie, numai mie, vorbele și gândurile, întru dezvelire de adevăruri. Și tainele vorbelor sortite apoi scrisului, din taine s-au hrănit.

Aproape jumătate de secol nici nu m-am gândit la inima mea. O simțeam uneori bătând acolo, sub coaste: își făcea treaba cuminte, nu mă gândeam la dânsa. Doar când o emoție puternică o scotea din ritmul ei de ceas îmi duceam mâna la piept s-o domolesc. Și uneori, alunecând în somn, îi simțeam bătăile în tâmple. Ziceam: inima mea… e acolo! – cum aș fi spus: piciorul meu! timpanul meu! O componentă, nimic mai mult. De ce s-o fi iubit mai tare decât îmi iubeam ficatul sau plâmânii? (http://www.viorelilisoi.ro/inima-mea-animal-fara-piele/)

Poezie. Proză. scris spumos ca mustul- toamna

Poezie. Proză. scris spumos ca mustul- toamna

Stau întinsă pe canapea, cu ochii în tavan și-l aud pe scriitor citindu-se cu voce tare, alături, aici la mine-n living. Când se citește are vocea moale, de parcă n-ar vrea să deranjeze din vis niciun cuvânt, acolo scris. Intru, prin timbrul vocii lui, în viața, în lumea lui Viorel Ilișoi, cam ca soarele de vară printr-o strecurătoare.

Terasa mea, mai faimoasă și mai blagoslovită cu talente decât cafenelele pariziene.

Îi vizualizez trăirile. Îi zic, tu scrii cu umor dar alteori am așa, un nod în gât de preaplin și de sincer. 

De ieri nu mă părăsește senzația din preajma lui Ilișoi: pășesc, cu un soi de spaimă, pe o punte metalică, pe alocuri ruginită, zdravănă, solidă, cu balustrade înalte, solide. Este undeva la altitudine și simt cum mă doboară curenții văzduhului de jur-împrejur. Puntea e lungă, leagă două creste depărtate iar podeaua este fragilă, făcută din bare subțiri din cornier, paralele.

Pirineii, așa cum i-am văzut acum trei veri

Pirineii, așa cum i-am văzut acum trei veri

Podea e din bare suficient de rare cât să văd hăul de dedesubt. Iar hăul de sub picioare mi se-arată ca vârfurile negre, de cărbune, ascuțite ca niște creioane, ale Pirineilor. Între creste, hăul negru. Un umor moldovenesc imbatabil la Viorel Ilișoi, umor dublat de, nu știu, cinism sau accept. Amândouă, mai degrabă.

Viorel nu se grăbește, nu așteaptă. Mai degrabă primește, mai degrabă trăiește visul zilei.

 Am renunțat la a-i lua un interviu, așa cum gândeam. La schimb, pentru pacea serii, m-a răsplătit cu vorbe de viață, de copilărie. Am vorbit, citit, povestit, împărtășit, contrazis, respus și rescris în vorbe, până în zori. Mi-a citit și-am trăit, clipe lungi, în povestirile lui. Afară se crăpa de ziuă, Viorel Ilișoi prindea răsăritul nord-american ca pe Vocea Americii din alte vremuri: neprefăcut, cu un gând anume și de nespus.

la sushi, în Woodbridge

la sushi, în Woodbridge

În zori, skype cu scriitoarea Corina Ozon, în România. Mi s-a umplut casa, lumea, de scris pentru ceva minute. Mă-ntreb de câtă vreme îi caut pe acești oameni. Mă minunez cum mă duc, ca pisica, înapoi către sălașul vorbelor românești, în pagini scrise-n românește, pentru ochi și urechi care înțeleg și absorb graiul și semnificațiile.

O seară cu scriitorul-filologul- curajosul-neobișnuit de timidul în realitate- curatul-călătorul Viorel Ilișoi. Am dat ceasul înapoi. Și am să tac, atentă la cum pășesc pe puntea suspendată, măturată de curenți.

la Walmart, că sâmbăta seara numai aici mai era deschis. ne-am dezmeticit târziu.

Am să-l întâlnesc din nou pe Viorel Ilișoi la Montreal, pe 25 iunie. Poate atunci am să înțeleg mai mult. Dacă.

***

„Domnul Ilişoi este un om fericit. E atât de pasionat de ce face, încât suportul (dacă nu beneficiul) material al activităţii profesionale a devenit irelevant. Un adevărat jurnalist nu scrie pentru bani; pentru avantaje materiale; pentru resurse şi putere. Un jurnalist scrie pentru că nu poate face altfel.Viorel Ilişoi e atît de înrobit meseriei lui, încît şi-a modelat viaţa cu ea. Ziaristul român – el este.” (Daniel Cristea-Enache, „Dilema”, 17 februarie 2012)

„(Viorel Ilișoi) a devenit unul dintre cei mai mari autori români de reportaje. Un povestitor cu har de la Doamne-Doamne și din propriile forțe. Un F. Brunea-Fox al ultimelor două decenii, om cu căutatură adâncă, unul care reușește să decupeze realitatea cu bisturiul și să o readucă la viață cu suflul scriiturii. Și unul care o face ca și cum nu ar putea să fi făcut altceva în ultimele zece vieți.”
(Alex. Savitescu, „Suplimentul de cultură”,  27 aprilie 2013)

Cu ceas la mână

Cu ceas la mână

„Există încă reporteri formidabili. Viorel Ilişoi, împlinit de trecerea anilor aceştia grei, s-a ridicat în inimile cititorilor săi, cu eleganţa şi discreţia pe care le cunosc, dintotdeauna, doar cei aleşi. Textele lui vor rămâne. Copiii bolnavi de cancer în ultimele lor lifturi, meşterii de la Săpânţa certându-se lângă cruci vesele, ţiganii şi caprele lor din satele de odinioară ale saşilor, pescarii de la marginile murdare ale Bucureştiului, gunoierii oneşti, obezii disperaţi, infirmii frumoşi, Viorel Ilişoi i-a mutat pe toţi într-o lume a lui, imperfectă, ca orice lume din litere. Toţi erau oameni şi toţi erau trecători. Viorel Ilişoi i-a nemurit în frazele lui scurte, sculptate lent, până aproape de desăvârşire. Veţi spune, poate, că este puţin, dar nu este.”
(Andrei Crăciun, „Adevărul”, 8 august 2010)

„Cartea lui Viorel Ilişoi („Necunoscutul Mihai Codreanu”) este întocmai ca un fluture odihnindu-și înfiorat zborul peste muzica unei viori. Iar ultimele rânduri din cartea aceasta încheie pur și simplu o capodoperă. Nu sunt mulți ziariști în România în stare să scrie așa – ca şi cum ar vrăji cuvintele, ca şi cum ar dansa cu ele, ca şi cum s-ar sluji de ele să înalţe adevărul revelat, ca poeţii.” (Andrei Crăciun, „Metropolis”, 9 oct. 2014)

seară de vară de poveste, numai bună de pus kilometri

Născut la 13 februarie 1968, la Ringhilești, județul Botoșani; a crescut la Casa de Copii din Trușești, pe malurile Jijiei. Debutează ca ziarist în primele zile ale anului 1990 și scrie, pe rând, la Atitudinea (1990-1991), Timpul (1991-1998), Național (1998-2003), Cotidianul (2004-2009) și Jurnalul Național (din octombrie 2009 până în 10 oct. 2014, când a fost dat afară fără explicații); mentor la ziarul „Viața liberă” din Galați (oct. 2014 – mai 2015).

În 1992 devine primul ziarist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă, fiind condamnat definitiv la 3 luni de închisoare, cu executare, pentru pamfletul „Saddam Hussein se ascunde la Botoșani”. Faptul este trecut sub tăcere în țară, dar scandalizează presa internațională și aceasta va duce la eliberarea sa după doar 19 zile de închisoare. În 2011 va începe publicarea  în  Jurnalul Național, în foileton, a romanului „Paișpe”, inspirat din această experiență (57 de episoade).

Între 1993 și 1998 publică în revista Timpul, număr  de număr, intervuri cu cei mai importanți oameni de cultură ai vremii. Interviurile, ce surprind transformările din cultura română în vreme de tranziție, sunt reunite într-un volum și așteaptă încă un editor bogat și îndrăzneț. Volumul cuprinde și ancheta literară „Viața literară pe Bahlui”, publicată în Timpul în perioada 1997-1998. Tot în acea perioadă se numără, alături de Dan Lungu, Ovidiu Nimigean, Radu Andriescu, printre inițiatorii grupului literar CLUB 8.

o tură pe 400 sud, 401est, Don Valley și Gardiner, luat downtown-ul prin districtul financiar...

o tură pe 400 sud, 401est, Don Valley și Gardiner, luat downtown-ul prin districtul financiar…

În 1997 realizează o carte de interviuri cu marele scriitor Cezar Ivănescu. Scriitorul a cerut ca volumul „Kagemusha. Șapte zile cu Cezar Ivănescu”să apară după moartea sa. Câteva zeci de pagini au fost publicate deja pe site-ul de internet dedicat scriitorului. În 2008 inițiază, pe saitul ziarului Cotidianul, rubrica „Momente și spițe”, prima rubrică multimedia (text, foto și audio-video) cu caracter permanent din presa scrisă.

Din 2009 lucrează la o proiectată carte de reportaje realizate incognito (cerșetor în „Cerșetor pentru o zi”, gunoier în „Oameni și gunoaie din București”, pacient în „Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi”, turist în  „Întâmplări  gazetărești”,  zilier în „Gustul amar al mărului românesc”, controlor  în „Biletul la control!“).

În 2010 realizează de unul singur (documentare, scenariu, imagine, montaj, regie) filmul documentar „Maria Lătărețu. Ultimul  cântec, ultima zi”, prezentat în același an la Festivalul Internațional de Film Etno de la Slătioara.

În 2011, după ce a publicat poezie și proză în principalele reviste literare din țară (LuceafărulFamiliaVatraSLASTCronicaTimpul, Caiete botoșăneneHyperionArgeșAteneu) și în câteva volume colective, și-a ars toate poeziile și proza de până atunci, defrișând terenul pentru un nou început literar, marcat de publicarea în foileton a romanului „Paișpe”.

cu întoarcere 427 nord. și vreo doișpe cafele dup-aia

cu întoarcere 427 nord. și vreo doișpe cafele dup-aia

În octombrie 2011 apare la studioul Patric Art audiobookul „Soldatul câinelui”, de Paul Goma, în lectura lui Viorel Ilișoi. Este prima dintr-o serie de cărți de Paul Goma citite la microfon de V.I. Cu un an mai devreme, reportajul „Acasă la Paul Goma” a apărut în volumul omagial „Paul Goma 75. Dosarul unei iubiri târzii” (Eagle Publishing). Același reportaj a fost difuzat pe internet în lectura autorului, alături de  reportajul  „Strălucitor”  și de serialul „Salvezi un om, salvezi o lume”  (18 episoade), piese cu care V.I. inaugurează în media românească  „Reportajul gata citit”.

Susține conferințele: „Reportajul românesc de azi” la Școala de toamnă pentru jurnaliști (FJSC, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2011), „Evoluții în presa românească de azi” (FJSC, Universitatea Ecologică București, 2012), “Subiectivitate și afectivitate în reportaj (FJSC, Universitatea București)”; predă cursul „Jurnalism și scriere expresivă” la Asociația Jurnaliștilor Romi (2011) și un „Curs practic de reportaj” (Muzeul Literaturii Române, Iași, 2013, 2014).

mie, adică. Fiindcă un scriitor nu va oferi niciodată flori

Mie. Fiindcă un scriitor nu va oferi, niciodată, flori.

În 2014 îi apare la Editura Muzelor Literare din Iași volumul „Necunoscutul Mihai Codreanu”, lansat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere din Iași (FILIT) 2014, în română și în engleză, o redescoperire în manieră personală a marelui sonetist român. Cartea este bine primită de critică („România literară”, „Cronica”, „Ziarul de Iași”, „Opinia studențească”, „Metropolis”, Radio România Cultural etc.) și de cititori; selectată de Ministerul Culturii pentru târgurile de carte de la Viena, Sofia, Bologna, Budapesta, Londra, New York. Pe același subiect susține la Iași conferințele: „Cum să iubești un poet” (noiembrie 2014) și „Poetul Mihai Codreanu și femeile” (octombrie 2015).

Pe 10 octombrie 2014, după ce nu a fost plătit mai multe luni, este dat afară fără explicații de la „Jurnalul Național”, ziarul în care a publicat începând din 2009 unele dintre cele mai izbuitire reportaje ale sale.

ci, cuvinte-ntre coperți

ci, cuvinte-ntre coperți

Unele reportaje îi sunt preluate în presa internațională (Franța, Germania, Italia, Ungaria, Polonia, Israel, SUA).
Activitatea publicistică neîntreruptă în 23 de ani îi este recompensată, printre altele, cu Premiul Presei Ieşene (1996 şi 1997), Premiul Reporter Numărul Unu, Premiul Fundaţiei Române pentru Jurnalism (1999), Premiul Clubului Român de Presă pentru reportaj-anchetă (2007), Premiul pentru jurnalism ecologic (2009), Premiul pentru cel mai bun text la The Industry Awards (2012), Premiul anual pentru jurnalism acordat de „Curierul literar și artistic” (2013), Trofeul festivalului de film „Amatorul” (Chișinău, 2014), premiul pentru Jurnalism cultural la Gala „Oamenii TIMPULUI” (2014)

(http://www.viorelilisoi.ro/despre-mine/)

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *