Povești Din Nord- Șoimul arctic, fotografiat la Windsor (Ontario)
6 ianuarie 2016
Derbedeu, semizeu ori Dumnezeu, în drumul meu
22 ianuarie 2016
Show all

Porțelan, folosit de patru ori pe an

Am internet și, paradoxal, mă simt ca un vraf de farfurii sparte, pe dinăuntru. Am deschis canalele virtuale, pe toate deodată. Timp de două ore, cu o forță de taifun, am absorbit știutele și neștiutele: ziarul Toronto Star vinde locația din Vaughan, un teren uriaș care probabil valorează enorm. Câteva sute de angajați vor fi puși pe liber, ziarul se imprimă undeva aiurea, la o altă tipografie, totul pentru ca să scadă costurile și să țină ziarul în viață. Ziarul, ca toate ziarele pe hârtie, are tirajul redus drastic. Magazinele de second-hand GoodWill s-au închis, astăzi, spuneau la radio. Alte sute de oameni, pe drumuri. Multe sute de oameni pe drumuri, într-o economie care se zbate cu greu să miște sistemul anchilozat sub greutatea teancurilor de bani peste bani, peste bani din țara de bani în care trăiesc. Benzina, azi, 89 de cenți/l, nu mai țin minte de când n-am mai văzut benzina la prețul ăsta.

Șase canale de știri online încearcă, la concurență, să mă sufoce cu știri făcute și contrafăcute, permise și nepermise, cerute și necerute. Între ele, o oază de vorbe frumoase este pagina mea de facebook, plină de oameni care au ce spune. Plină de oameni de bun simț, o selecție minunată de ocolitori ai vârtejurilor planetare. Când și când, pisici și înțelepciuni banale care-și au, în fond, rostul lor casnic, ca un polonic din porțelan, folosit de patru ori pe an.

Invadată sunt de ce n-am cerut, totul plouat peste mine, din virtual, dintr-o dată. Sunt leaorcă de cuvinte care-mi plouă în cap, pe umeri, pe față, îmi intră în ochi, le simt gustul pe buze, sunt dulci- amărui.

Înainte să mă întorc la cartea mea, la viața mea, asta, vie, am să amintesc despre un caz de crasă ipocrizie a cuiva care n-are curajul a da ochii cu mine dar simte că are căderea, încă, de a mă căuta. Sunt revoltată, nu pot scoate o vorbă de indignare. Mă-ntreb până unde a coborât ștacheta bunului simț, mă-ntreb unde s-au prăvălit, în ce hăuri, barierele morale, mă-ntreb dacă tăcerea de până acum a personajului n-a fost decât o pauză de alimentare a bateriilor. N-am întreceri de împlinit, n-am bătălii de dus, ce-am avut de spus, am spus.

O frumoasă pereche de cizme de culoare sable-beige, dintr-o piele de vită braziliană fină ca încheietura mâinii unei domnișoare aristocrate, a venit astăzi cu mine acasă. A doua pereche, săptămâna asta. Prima este tot fără toc, merge pentru la birou, de culoare camel-brown. Fiindcă sunt fată și pentru mine niște cizme valorează mai mult, emoțional, decât o mașină. De-asta.

WP_20160118_21_31_46_Pro (2)

Sunt iar la răscruci de vremuri și de cruci. Ascut în taină vorbele, lustruiesc verbele, verific rastelul de idei, încarc rucsacul cu cărți, iau o sticlă cu apă la mine, niște gumă de mestecat și-n lumea reală am plecat.

După o pauză de opt zile fără internet, am redescoperit cititul vorace de carte și încă ceva sublim: mi s-a trezit sufletul.

Readuc iubirea la lumină cu forța jetului de petrol țâșnit după foraj, o aduc din altă lume și-o botez prin tunelul dulce al somnului.

Încep să iar.

Iar, adică.

Credeam că gata, că nu mai.

Și când colo.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *