„O luni de dimineaţă, în plină iarnă, aproape de Crăciun, aşa era. Mie, aripa încă îmi sângera. Abia ieşisem dintr-o luptă de guerillă cu un lup privind dintr-un tricou. Pansamentul era jegos şi vechi, petele ştergeau un nume de erou. Eu doar dacă sângerez, scriu. Sunase ceasul. Ştiu.” Ţi-am spus să nu te duci la Terence Bay, ţi-am spus că Der nu există. Nu trebuie să existe. Nimănui nu-i e permis să taie în carne vie, să întoarcă omul pe partea cealaltă, ca pe-o mănuşă şi să-l lase apoi să umble în lume, aşa, pe dos. Neom. Nimănui, da? Cum de l-ai aflat tu? De ce l-ai căutat? CE eşti tu după EL? Oamenii că el sunt accidente, greşeli ale Creaţiei. Când realizează că a greşit, Dumnezeu îi ascunde prin colţurile lumii, printre sălbăticiuni. Acolo nimeni nu ar trebui să ajungă. Nu te întorci la viaţa ta neatinsă, iar cicatricile rămân mărturia îndrăznelii şi a păcatului. A păcatului de a ştii că există dragostea- pârjol. Magdalena Manea locuieste la Toronto si are blogul Foaie de drum lung.