Pe casa scării (lui Cătălin)
4 februarie 2015
“Fără asta, nu se poate…”
5 februarie 2015
Show all

Yukon- Cursa De Sănii Trase De Câini

Lucruri noi, despre cei mai nordici oameni ai Canadei, locuitorii Teritoriilor de Nord. Puțini dintre noi ajung vreodată, pe parcursul vieții, măcar o dată în locurile acelea izolate de păduri, râuri uriașe, lacuri glaciare imense ori tundre. Și acolo, în Nord, tot Canada este și dacă eu nu vă spun, n-are cine să vă spună despre ei.
  Au rămas două zile până se dă startul cursei de sănii trase de câini, Yukon Quest 2015, expediție care aliniază, anul acesta, 21 de echipaje din Canada, SUA, Suedia, Norvegia, Rusia și Austria și al cărei traseu de 1,000 de mile (1,600 km) va fi urmărit cu sufletul la gură de toată populația nordului. Toate Teritoriile de nord (Yukon, NorthWeste Territories și Nunavut) adună, la un loc, un pic peste 100,000 de locuitori iar câștigătorii unor asemenea curse devin automat eroi locali. Multe femei, la start, anul acesta. Aproape jumătate dintre participanți sunt femei, de toate vârstele, de toate profesiile. Între timp, la scolile elementare din Whitehorse panouri imense cu traseul cursei, punctele de odihnă și întregul parcurs au fost instalate pe culoarele principale iar emoțiile s-au transmis și copiilor.
În paralel, un grup de femei inimoase din Whitehorse s-a gândit și la câinii maidanezi din oraș așa că le-au făcut, cu mâinile lor, botoșei, să le țină cald peste iarnă. Zeci de câței au fost deja încălțați astfel iar operațiunea este în curs de desfășurare. Asta, pe lângă locuri special amenajate cu mâncare și apă curată.
Tot ca să apere de frig, un alt grup de inițiativă a procurat căciuli, mănuși și fulare pe care le-au lăsat pe bănci în parcuri, pe crengile copacilor, pe garduri, pe străzile circulate (cât pot fi ele de circulate la vremea asta-n.a.) din Whitehorse. Pe eticheta la vedere se poate citi: nu, nu sunt pierdută dar dacă ți-e frig poți să mă iei cu tine, să-ți țin cald. Să ai o zi frumoasă!
Între timp, la radio se anunță de zor că elanul-femelă și cei doi pui ai săi, văzuți în ultimele zile în mai multe puncte din oraș, se află încă în zona Whitehorse iar șoferii sunt rugați să circule cu atenție.
Norocul a dat , în decembrie trecut, peste David Harper,  șofer pe o mașină de salubritate din Whitehorse. A câștigat loteria, adică 3,5 milioane dolari. Până se hotărăște ce va face cu banii, omul a spus că-și păstrează slujba, așa că Dave poate fi văzut, încă, în fiecare dimineață conducând camionul prin oraș.
 
Așa-i că nu știați nimic din toate astea?  🙂
(foto: CBC Yukon)
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *