Recalibrarea (II)- Privește-te în oglindă (Lucian Ciuchiță)
2 ianuarie 2016
Povești Din Nord- Șoimul arctic, fotografiat la Windsor (Ontario)
6 ianuarie 2016
Show all

Răspunsuri la scrisori- Destin, Curaj, Determinare și Iubire

Mi-au sosit două scrisori mai grele decât Pământul. Sunt scrisori de Destin și Curaj, de Determinare și Iubire. Și m-au prins în corzi. Sunt fundamental de sincere, sunt presărate cu un pic din fiecare dintre noi.

Alexandru se repatriază în Februarie

Bună Magdalena şi La Mulţi Ani! Poate că de data asta anul nou o să aducă schimbările pe care ni le dorim. Mai ai planuri de repatriere? Nu ştiu dacă mai ştii şi alţii la fel. Eu plec în februarie. Sunt încă în Toronto până în februarie.

Alex Lefter

Foto: Alexandru Lefter (Toronto)

Am două propuneri pentru tine: 1) am ceva cărţi, casete, CD-uri româneşti şi m-aş bucura să ajungă la alţi români aici. 2) vreau să aduc şi alţi români din Canada, înapoi, acasă. E o sarcina grea, pentru că majoritatea sunt ‘integraţi’ aici şi nu vor să mai audă, decât de rău, eventual, de România. Poate putem să organizăm ceva împreună (prezentări de oportunităţi de afaceri în Ro, de exemplu), eu în Ro, tu sau altcineva care ştii interesat aici. Cred că Ro are o şansă doar în măsura în care va reuşi să-şi readucă o parte din diaspora înapoi. Am şi un blog: https://repatriaţi.wordpress.com/, iar adresa mea de email este: alefter@yahoo.comNumai bine, Alexandru

*

Alex dragule, pentru mine repatrierea rămâne, cu toată sinceritatea, o chestiune de Când și nu de Dacă. Mă voi întoarce acasă pentru că, gata, cred că mi-am făcut suma de anduranță, responsabilitate și de cunoaștere, în fond. Îți doresc o repatriere ușoară, lină, caldă și înconjurată de prieteni. Sper din suflet ca cei de acolo să aibă grijă și să te reînvețe, cu răbdare, înotul în torentul national. E bine că ai luat decizia? Cu siguranță că mănânci stele de bucurie, la ora asta și orice feedback e superfluu. Numai cine se pregătește cu-adevărat de repatriere și începe împachetările simte cum curge ceasul, oră cu oră, simte sângele pulsând. Este o rezoluție care mie-mi spune că și tu ți-ai făptuit misia nord-americană și te întorci la liniștea locurilor, oamenilor și a lucrurilor comun cunoscute. Am să urmăresc scrierile de pe blogul tău să observ cum se vede România atunci când este cerută de iubită până la moarte. Să-i văd ochii când e din nou pețită, să văd dacă România este sinceră atunci când îți va spune Da.

Foto- eu la București, în primăvara lui 2015

Foto- eu la București, în primăvara lui 2015

In ce privește cărțile românești și alte lucruri pe care ai vrea să le donezi, am publicat mai sus adresa ta de email. Cine va vrea să ia legătura cu tine, este mai mult decât binevenit. Poate sunt și alți români la această etapă finală, în drumul lor de repatriere și sper ca și aceștia să vrea să te contacteze, să vă faceți decolarea de aici și aterizarea acolo, cu bilet One Way, mai ușoară și mai veselă.

Românii vor veni acasă atunci când/și dacă le va suna ceasul Acela. La fel și eu. Tu spune-ne despre tine, din timp în timp și te asigur că de aici, din virtualul românesc lat cât toată Canada, noi trimitem gândurile bune de curaj și forță.

*

Bună seara,

Cum să mă recalibrez fără să mă rănesc?

Am venit cu mulţi ani în urmă în Canada, cu mult mai mult de o căruţă de speranţe, vise, educaţie universitară şi post universitară, experienţă în cercetare educaţie universitară, PHd, experienţă în educarea studenţilor de peste 11 ani etc

Motivele venirii: în primul rând un soţ bolnav de MS, cu speranţe de tratament la această boală necruţătoare şi se pare că de netratat. Am aflat asta, aici.

Am renunţat la tot în România, la familie, prieteni, carieră şi am sperat că aici vom găsi măcar o mică speranţă de tratament la această boală necruţătoare.

Am lăsat în urmă o mama bolnavă care se descurcă cum poate, din pensia ei şi un tată bolnav de Alzheimer şi Parkinson, internat într-o clinică la care adăugăm şi noi jumătate din cost pe lângă pensia din RO. Tatăl meu nu ar fi putut fi îngrijit de mama în condiţii adecvate, medicale şi de siguranţă.

În Canada am făcut un masterat de doi ani la University of Toronto în domeniul chimiei, între timp am mai căutat de lucru. Am fost gospodină, mamă, soţie, fiică, nepoată şi în tot felul de relaţii şi alianţe de prietenie şi întrajutorare a celor apropiaţi de aici sau de mai departe.

Foto: stmodans.co.uk

Foto: stmodans.co.uk

Am lucrat în domeniul cercetării, apropiat sau nu de domeniul meu de Ştiinţa Materialelor în care m-am specializat şi încă în care mai sper să lucrez. De ce? Pentru că îmi place ceea ce am învăţat, aplicabilitatea acestui domeniu vast în multe alte domenii şi pentru că simt că e mare păcat să-ţi omori pasiunea de o viaţă. Acum iarăşi îmi caut de lucru, de vreun an de zile, sperând să găsesc ceva apropiat mai mult sau mai puţin de domeniul meu. Oare mă pot calibra sau recalibra în aşa fel încât să nu mă autodistrug sau să-i rănesc pe alţii? Mulţumesc frumos pentru că ai avut răbdare să-mi citeşti oful…

Îţi doresc La mulţi Ani şi multe bucurii în anul care tocmai a început şi e ca un copil foarte micuţ, care de abia învaţă să meargă, să vorbească dar visează mult şi frumos.

Foto: Yellow Cup Coffee

Foto: Yellow Cup Coffee

Mi-ai spus că ar fi bine să mai ies şi eu să socializez. Te rog să-mi scrii şi mie cam pe unde mai socializează lumea: concert, teatru, expo, coffee, etc. Aş dori să mai cunosc oameni noi, dar în acelaşi timp să nu merg singură,  din motivele deja menţionate anterior. Merci anticipat. Cu simpatie,

Prietena Ta

*

Draga mea Prietenă (am respectat dorința autoarei de a nu i se publica semnătura, ori fotografia, din motive de înțeles-n.a.) deci draga mea Prietenă, bine ai venit în lumea adevăratelor și niciodată discutatelor chestiuni care pe noi ne macină până la ficați dar care, fie nu-și prind rândul în socializările trimestriale, rapide, zgomotoase și strălucitoare, fie sunt cu măiestrie ascunse până și în lumea virtuală ca nu cumva, doamne ferește, să părem slabi în fața plutonului spartan de etnici români veseli, bogați, sănătoși și în general fără de griji. Că ăsta ni-i portretul între alte diaspore: cei mai viteji, mai drepți, mai împliniți, pe noi nu ne doare capul și în general trăim cam ca în Tinerețe Fără Bătrânețe  a lui Petre Ispirescu. Spuneți că nu-i așa.

O cafea, ce altceva? :)

O cafea, ce altceva? 🙂

Tot citesc la sumarul poveștii tale, de azi dimineață și gândesc așa: boala soțului primește, probabil, cel mai puternic și consecvent tratament pe care l-ar fi putut primi oriunde în lume. Mă întreb dacă printre cititori sunt și dintr-aceia care au traversat situații similare, au cunoscuți care luptă cu MS (scleroză multiplă) și cunosc proceduri paleative ori tratamente adjuvante care au dat rezultate…Îi rog din suflet să mă caute și îi voi pune în legătură cu tine, necondiționat.

Mai este chestiunea suportului psihologic dat de socializare, de care tu, ca și mine, ca și toți cei care citesc aici (fără excepție), avem nevoie, mare nevoie. Socializarea românească în Canada (și înclin să cred că nici în Statele Unite nu este altfel-n.a.) se reduce la cercuri de cunoscuți întâlniți la ocazii și care, cu timpul, devin prieteni. Ideea ieșitului la o cafea, fie și pentr-o oră, o oră de scos de pe suflet, cu oricine ar avea răbdare să te asculte, eu o susțin și promovez.

Da, să ieși din casă și să te întâlnești cu semeni care îți dau mâna, gândul și vorba lor bună atunci când ai nevoie. Eu știu un loc, se numește Yellow Cup, o cafenea nostimă undeva jos aproape de Gardiner, accesibilă din cam orice direcție din GTA. Nu e downtown, nu vă speriați (nici mie nu mi-e drag să conduc în downtown).

Mă taie gândul să ne-adunăm, la un moment dat, într-o duminică dimineață, la o ceașcă de cafea, mai mulți români ca să punem bazele acelei conecții de care cu toții avem nevoie, în special în etapa de viață care urmează. Fără bani, fără ierarhii, fără sqf de casă la care plătim cu sârg, fără zerourile în conturi.

Noi, cei simpli, cei adevărați, să venim în blugi. Dacă nu o facem noi, pentru noi, n-are cine. Nu ne-o face nimeni. Iar mai târziu va fi (surpriză!) și mai greu. Încă o Prietenă din Mississauga mi-a sugerat, zilele trecute, să ieșim, ca fetele, la o cafea. Am să iau legătura și cu ea și poate ne vedem toate trei.

Și, normal care ar mai vrea să se alăture, să dea un mesaj. Am să anunț pe blog, din timp când și unde, vremea bună să mai țină cu noi.

Dragă Prietenă care mi-ai scris, știu că te uiți după un job. N-am cum să te ajut în Research dar, de asemenea, poate cineva citește și e relative apropiat de mediul tău profesional. Și poate chiar ar vrea să îți dea o mână de ajutor, să prinzi valul de angajări din februarie (e vârf de sezon, la fel e începutul lui septembrie). Vom ține legătura și te asigur că nu ești singură. Toate mesajele de încurajare și ideile care să te ajute să treci mai senină prin perioada asta sunt încurajate și vor fi, cu mare drag, publicate.

Un an bun la vale vă doresc tuturor. Haideți în 2016 să mai lăsăm show off-ul, să fim mai aproape de cine suntem noi în realitate, mai aproape de oamenii din noi și de cei la fel ca noi, zic eu.

Ti-a placut articolul?

6 Comments

  1. erika spune:

    da, cind va intilniti as dori daca se poate sa particip si eu,ma numesc erika si va las aici adresa de mail adamerikavera@yahoo.com si nr de tel 6473915532

  2. Elena spune:

    Tu ai putea alege sa traiesti departe de copii , nepoti ? Pentru mine acasa este locul unde se afla ei , nu un spatiu geografic …Romania nu are nici o valoare fara ei …

    • Elena, tu iar simți nevoia să tragi omenirea la răspundere și nu este sarcina ta să fixezi planeta, așa cum nu este nici a mea și nici a nimănui. Valorile fiecăruia țin de un complex de experiențe, trăiri, de conștiință. Și nu de părerile cuiva, din câte știu.

      • Elena spune:

        Nu era un tras la rapundere ci doar o intrebare. … o curiozitate . In scara mea de valori sotul , copii mei , nepoata sunt cei care imi stabilesc coordonatele , directia .
        Chiar ma gandeam ca daca maine as muri nu as regreta decat separea de ei , faptul ca nu as mai fi parte din viitorul lor . Nu am nici o durere pentru mine personal.
        Romania ca spatiu geografic nu are valoare pentru mine , ca spatiu intelectual , literar , musical …. da , il respect , iubesc , il promovez si dau mai departe dar pentru el nu sufar din distantare. Mi -e teama ca deseori oameni supraevaluaza notiunea de dor de tara .Muta alte probleme pe acest dor pe un spatiu geografic . Vad in fiecare zi oameni care pleaca si se intorc . Care pierd anii din viata, agoniseala pentru a descoperii ca ceea ce cautau era langa ei deseori in ei ….
        Faptul ca Bella vorbeste romana , ca nana ii canta si invata ” Vulpe tu mi-ai furat gasca” … ajuta mult mai mult limba si cultura romana decat repatrierea mea in virtutea dorului de pamant.
        Nu e vorba despre tine ☺ prin meseria mea lucrez cu cateva sute de romani carora le stiu povestile de viata in mod direct.
        Mi -e necaz ca nu prea am timp sa stau sa scriu despre lucrurile pe langa care trec in ultimul timp. Ar fi multe de povestit.

  3. Don Juan spune:

    In 2010 m-am intors din State in Romania si imediat m-am apucat sa fac actele de Canada. Nu vizitasem niciodata Canada desi locuisem aproape 9 ani in Michigan. In Romania aflasem de la prieteni ca a familie din “neighborhood” tocmai se intorsese din Canada. Asta m-a facut curios si am ajuns sa caut o cale de a comunica cu ei. Erau oameni putin trecuti de 40 de ani si aveau un copil mic de varsta baiatului meu dar erau foarte retrasi si necomunicativi cand ne mai intalneam pe la gradinita. la un moment dat mi-am luat inima in dinti si i-am abordat direct mentionand intentia mea de a emigra in Canada. Am aflat o poveste a esecului si a resemnarii. Venisera chiar si cu masinile care inca erau inmatriculate in Alberta. Aveau o casa pe care nu si-o putusera permite aici iar tatal inca spera la job permanent si nu doar de subzistenta ca cel avut in Canada. Daca i-as fi urmat sfatul poate ca nu as fi plecat la drum. Acum e prea tarziu sa il ascult dar prea devreme sa ma intorc. Zona morilor de vant este domeniul meu preferat de confruntare cu realitatea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *