La mine în fereastră arde o lumânare
13 august 2015
Anii Juliei, de astăzi :)
21 august 2015
Show all

Ce Știe Președintele Iohannis Despre Repatrierea Românilor Din Canada?

N-aș fi intervenit, în seara aceasta, dacă traficul pe blog n-ar fi crescut precum Făt Frumos, în urma seriei de materiale legate de repatriere. Și eu sunt emoționată de valul de interes stârnit de acest subiect. Știu, citiți pentru că vreți să știți mai mult. Vă mulțumesc pentru sprijin și pentru încurajări.

Astăzi am fost contactată de un aproape-repatriat din Toronto. 
Familia sa a venit în Canada, în urmă cu 17 ani și a purces, de curând, la repatriere. 
Soț, soție și un copil. 
Soția s-a îngrijit ca, prin compania la care a lucrat, să obțină posibilitatea unui transfer la sucursala românească a aceleași organizații, astfel încât, după patru luni de tranziție, ea pleacă definitiv, peste două săptămâni, spre România. 
El mai stă pe aici, vreo două luni, până vinde casa, după care pleacă și el. 
 
În România s-au stabilit, din câte înțeleg, într-un oraș important din Moldova, acolo unde sunt și rude de-ale soției. Ei sunt foarte interesați de orice informație legată de repatriere și, din câte am înțeles, nu și-au procurat foaia de repatriere de la consulat, documentul care le dă dreptul să își trimită containerul cu lucruri în țară, fără a plăti taxe în Canada. 
Există un agreement în acest sens iar personalul consular poate da toate detaliile privind aceste scutiri de taxe. Mulțumesc Antonellei Marinescu, Consul General al României la Toronto și lui Doru Liciu, vice-consul pentru sprijinul și deschiderea de a ne face atenți asupra acestor facilități.
 
Ce mi-a scris, conspirativ, aproape-repatriatul român:
Soției am vrut să-i organizez o întâlnire la Consulat. Dar ea până la urmă a renunțat, o vede ca pe o poveste personală, o anumită conjunctură. Nu vrea să țină speech-uri despre această mutare, care nu e deloc ușoară.
 Misiunile dimplomatice românești ar trebui să se implice activă în încurajarea repatrierii. Deocamdată ar trebui să facă mai mult să-i aducă înapoi pe cei care vor să investească în România, în afaceri cu profit sau sociale.
Aș vrea să văd un program național în România de stimulare a repatrierii, nu lăsată la voia întâmplării. Există riscul că mulți să se întoarcă (în Canada) pentru că nu și-au pregătit această reîntoarcere (în România) și n-au găsit (acolo, în România-n.a.) nici o structură care să-i sprijine.

***
Acesta este un exemplu dintre cele patru-cinci-șase familii care, lunar, părăsesc Canada- numai din zona Toronto și se repatriază.
Aș vrea ca tu, cel care citești, să înțelegi exact această tentativă de demers al meu și anume:  
Cei câțiva care decid să se repatrieze nu sunt învinșii imigrației etniei române și nu avem dreptul să perpetuăm stereotipul cu întoarcerea oii rătăcitoare, concept desuet, într-o lume globalizată.
Apoi: dintre cei peste 100,000 români canadieni de primă generație din Canada (din totalul de 204,000 declarați la ultimul recensământ în 2011), numărul celor care se repatriază este foarte, foarte mic. Nu vorbim despre o repatriere în masa ci despre una punctuală, determinată de condiții și circumstanțe particulare.
 
N-aș vrea să stârnesc polemici pro și contra repatrierii, mai ales că am avut recent surpriza de a primi comentarii destul de virulente cu privire la decizia cuiva de a părăsi Canada, pe pagina de facebook a blogului.   
Să ne înțelegem, nu instig la repatriere. Fiecare face cum știe el mai bine. Încerc însă să susțin un demers de netezire a căii românilor din North America care se decid să se întoarcă.
 
Dacă cei din Europa fac curse mai dese acasă și sunt la current cu starea de fapt, pentru noi doar presa on-line și cele câteva convorbiri pe skype cu familiile sunt sursele de informație. Asta explică și de ce suntem uneori atât de categorici în a ne susține părerile. Fiindcă știm fragmentar și nu unitar.
 
Un lucru rămâne de sezon: fiecare drum al unui cunoscut, în România, stârnește curiozitatea mai mult decât o călătorie în Himalaia. Pentru că ne interesează, pentru că vrem să știm de Acolo, cu nepotolită sete. Ne interesează cum se trăiește normal acolo.
Este târziu și neproductiv să mai evaluăm dacă am făcut bine sau nu, emigrând peste ocean. Per ansamblu, da, am făcut bine, zice eu. Tot ceea ce am învățat, felul în care ne-am format și atitudinea cântăresc vagoane de aur. Suntem bine, suntem bine și, repet, suntem bine.
Umblând la detalii însă și ajunși- atenție- la un anumit punct al existenței noastre, punct diferit de la individ la individ, da, pot apărea gânduri de repatriere. Dacă ați citit în textele din zilele trecute, zeci de mii de italieni spre, sau la pensie s-au întors în Italia.
 
Momentul apare atunci când considerentele emoționale urcă în scara individuală de valori: dorul de-a petrece o după-amiază pe un stadion, unde joacă echipa favorită. Sau de a culege gutui, toamna, și a le pune pe dulap, pe ziare, așa cum făcea bunica. Lucruri simple, cu impact emoțional, ele sunt cele care generează, îndeobște, asemenea repatrieri.
 
PS- Am inceput timid să îi contactez pe cei din România cu privire la locuințele pentru repați, subdiviziile de locuit despre care vorbeam. Imediat ce am detalii, revin. Îmi doresc să se poată, să le stârnim interesul. Imi doresc să reușesc, țineți-mi și voi pumnii.
Nu știu de ce fac toate aceste demersuri pentru o întoarcere cu succes, acasă.
Așa simt că trebuie să fac.

 

Repatrierea românilor din Canada este cumva pe sumarul de dimineață al Guvernului, ori al președintelui Iohannis? Întreb, fiindcă nu știu.
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *