Lucian Ciuchiță: “Latura Spirituală Are Greutatea Unei Galaxii Și Te Face Fericit…”
15 septembrie 2015
Trei rotații complete și-o Lună plină (o scrisoare anume pentru patru cititori din preajmă)
18 septembrie 2015
Show all

Risipitorii: Sunt un imperfect în mişcări (Lucian Ciuchiță)

Există o categorie de muritori care risipește cuvintele ca pe șiraguri rupte de perle, risipite pe-o podea de marmură. Cuvintele țopăie, ideile cresc, respirația se accelerează, starea de bine vine de la sine.
Scriitorul și peste timp prietenul Lucian Ciuchiță mi-a scris iar. 
Iar eu îi mulțumesc pentru asfințiturile superbe ale vorbelor lui.

N-am avut timp să răstorn lumea, să-i limitez mişcarea haotică şi intempestivă, s-o pun pe-o linie de plutire deasupra apelor învolburate şi nesigure.
Am avut vreme doar pentru mine, să pot gustă doar amăreala fructelor necoapte şi meschin împărţite între suişuri şi coborâşuri, am rămas pe loc într-o formă iniţială de mişcare stopată de greutatea timpului pierdut…

Mi-am dorit să înving gravitaţia şi munţii de praf stelar, să-i lansez pe orbită vieţii şi a întâlnirii efemere cu picătură de antimaterie, în focuri de artificii împânzite pe cer să lumineze calea spre nemurire şi înţelegere.
Sunt un imperfect în mişcări, dar echilibrat în dorinţe şi idealuri, nu-mi doresc decât să înţelegem ce este cu noi şi, ce ne face diferiţi în expansiunea Universului.
Ai vrea să priveşti prin ochii unui copil cum apune Soarele?
Cuvintele au sensuri, iar sensul îmbracă o formă simbolică de exprimare şi înmagazinare a cunoştinţelor, pe care le întâlneşti la tot pasul.

Mă înalț spre culmile înţelegerii umane şi mă cobor în abisul libertăţii prost înţelese, sunt marginalizat doar de propria percepţie, trăiesc o stare, nu o viaţă!
Ce ne face mai diferiţi sau mai fericiţi?

Răspunsul este complex că şi ambiguitatea scrisului în sine, îl înţelegi în funcţie de asiduitatea formării tale că individ cu personalitate marcantă şi nivel ridicat de conştiinţa! Suntem copiii destinului sau fatalitatea n-are decât rolul că să ne lamentăm cu o oarecare detaşare şi cu o laşitate prea uşor acceptată?!
Ce este mai uşor şi mai liniştitor, să crezi în ceva sau să înţelegi de ce nu poţi să crezi? Ideile apar şi dispar cu o viteză cosmică, revin în atenţie în funcţie de importantă momentului care trebuie marcat în conştiinţa colectivă.

Cine dictează ce este bine pentru mine şi de ce nu sunt ascultat când pot să aleg între bine şi mai bine??
Teoria răului mai mic îmi da fiori, suntem atât de lipsiţi de imaginaţie încât acceptăm orice fără să realizăm că, ucidem progresul şi libertatea de exprimare!

Când te închizi în ţine, ideile se “coc”şi simţi cum erup într-un alt plan al existenţei, ele pleacă obosite de melancolia ta şi se strecoară în oceanul tăcerii şi al meditării…
(Lucian Ciuchiță)

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *