Și nu e Harley
24 aprilie 2016
Jayshree- Urme de umbre de oameni
5 mai 2016
Show all

Rocada mare- Pașapoarte pentru noi prieteni

Când oameni noi îți tangentează viața, un amestec de curiozitate, de aventură, de prudență și de inedit intră în malaxorul gândurilor și se învârte, se învârte necontenit până ce momentul cunoașterii se consumă. Cu atât mai mult cu cât oamenii noi urmează să tangenteze și viețile celor aproape ție, ale grupului, ale familiei mari adică.

01

Așa s-a întâmplat în ajunul Paștelui, la fine de aprilie, la mine acasă, acolo unde dinamica grupului s-a schimbat, s-a refrișat sănătos, rapid, vesel și tare, tare familial.

Șase noi adiții, dintr-o lovitură. Proporția a fost mare, aventuroasă chiar și riscul-relativ calculat, pe măsură. Două familii minunate, oameni buni, frumoși, firești și extrem de interesanți s-au alăturat echipei: Mihaela și Dragoș, Florentina și Cristian.

Dacă recapitulăm, prezența a fost numeroasă: Julia, Diana, Călin, Rodica, Lulu, Florentina, Cristi, Daciana, Mircea, Gabi, Sorin, Mariana, Paul, Dorin, Iuliana, Nicu, Mihaela, Dragoș, Andras, cu mine 20, adică. Apoi am avut parte și de un pic de boem, atunci când unul dintre prietenii noștri m-a anunțat telefonic și laconic: dacă vin cu ea, înseamnă că mai sunt cu ea, dacă vin singur înseamnă că nu. A venit singur, e drept, dar s-a văzut de de cum a intrat pe ușă că venise la familie. Fantastică senzația de ocrotire  atunci când suntem împreună. O spun pentru că simt oamenii dincolo de gesturile și de vorbele lor. C-așa sunt eu, mai specială.

A mai fost apoi o rocadă mare, abruptă. Rocadă la care am recurs pentru că, nu-i așa, în lumea asta nu sunt doar lucruri albe și negre, ci sunt vreo cincizeci de mii de nuanțe de gri. Un cuplu rupt cu ceva timp în urmă a făcut rocada la prezență, chestie care a dat probabil semnalul clar și anume că într-un cuplu nu există  unul rău și unul bun, ci că sunt doi, la fel de loviți. Și amândoi ne pot fi prieteni, chiar dacă nu se intersectează între ei.

Astea fiind spuse, închei trecerea în revistă a emoțiilor de sezon cu constatarea că, la rândul meu, sunt tributară pe viață stării de iubire fatală. Că eu nu reușesc să iubesc temperat, potrivit, egal ori relativ.

07

Eu iubesc fatal. Tocmai trec printr-o fatală dintr-asta și serios mă îndoiesc c-am să ies ușor și teafără, la vreun moment dat, din ea. Dacă mai ies. E trucker, e biker, e ungur, a promis că nu-mi ia Ardealul și cu forță de alpha male cam face vraiște printre gândurile mele. Știu, nepermis de aventuroasă trăire. Primăvara, cred. Cred că nu. Andras, Andras…

Și ne-am adunat, după principiul strămoșesc că ne vedem la cinci dar apărem pe la șase jumate, ca să nu fim primii. S-a umplut masa de platouri că, deh, deștepte, inspirate și gospodine rămânem, indiferent unde om locui. Cozonaci făcuți în casă- și crescuți pe bune, mai ceva ca ăia de la magazin de la Saveta, multe alte bunătăți împărțite generos și românește, ca nu cumva să ne lipsească. Salate de beuf- două, plăcinte, fripturi, droburi (drobi, sau care e pluralul drobului- n.a.) și două torturi de forță de la cofetăria Amadeus, a mai scumpă și mai pricopsită sursă de dulciuri pentru românimea din Greater Toronto Area.

04

Băutură a fost multă și foarte multă a rămas la mine în camera rece, pentru party-ul umător. Că vine el. Vine, nu pleacă. Tequila, Bailey, Havan Club, niște alte tării, nu știu eu ce, bere, alea, de-ale gurii. Băieții știu ce-a fost acolo. Salvator, Iuliana a adus un bidon de cafea de la Tim Hortons, să ne-ajungă, s-ajungă și oamenii ăștia acasă cum trebuie, că strada era plină de bolizi iar străzile erau pline de echipaje cu To Serve And Protect, că era weekend.

09

Au fost multe întâmplări de când nu ne mai văzusem: Daciana și cu Mircea au bătut Coasta de Azur, au schimbat mașina, Mihaela și Dragoș tocmai au aterizat de la Vegas (aniversarea a 25 de ani de căsătorie, felicitări vouă!), Nicu pleacă în vacanță în curând și tot prin Europa, eu am schimbat, la naiba, acoperișul casei cu totul, săptămâna trecută după ce o haită de racooni (că nu le pot spune familie) mi-au ras șindrila, într-un atac disperat menit să le facă loc în pod. N-au reușit dar paguba a fost atât de mare c-a trebuit făcut totul, din nou. Și să le dea dumnezeu sănătate ălora de la Alpine Roofing (nume greu în lumea rooferilor din arie) care s-au executat impecabil, chiar în ajunul marii întâlniri și petreceri. Niște meseriași.

06

Despre petrecerea în sine, eu una nu-mi revin: după fițele demarate anul trecut, cu globul cu punctulețe pe tavan, cu boxa adăugată ca să meargă dansul mai cu spor, de data asta a plusat Dragoș cu un întreg arsenal: un dj device, un laptop pentru mixat muzică, proiector pentru videoclipuri și glob cu lumini. Ce-a ieșit, nu mai zic, ne-a făcut varză pe toți, am dansat de parcă se interzicea dansul pe planetă, începând de a doua zi. Continuu, adică. Efectul- fabulos. Amintirile- pe viață. Urmarea: a crescut, brusc, standardul întrunirilor.

Muzica a fost excelent, ce spun eu, excepțional mixată. Românească, latino, etno, americană, nu cred c-a lipsit ceva relevant între hiturile ultimilor 35 de ani. Nu mai spun de Compact, Holograf și ori Semnal M (măi, poate careva să le dea de știre oamenilor ăstora din trupele menționate mai sus, că noi aici peste ocean cântăm și ne zbânțuim cu spor pe Fata din Vis?), dovadă că nu numai locul unde trăim ne leagă ci, mai ales, felul în care am crescut. Lulu și Rodica, cuscrii mei, au fost încântați la Doru Stănculescu- Fără petale, apoi de Phoenix. Ca să precizez, range-ul de vârstă a fost de la 1,5 ani (mica Julia, vlăstarul familiei, cel dintâi născut în Canada) până la peste 60. Chestie sănătoasă și care ne reamintește că nu suntem adunați nici pe criterii geografice, nici de vârstă, nici de ocupație ori de pasiuni. Pur și simplu suntem de toate felurile, exact ca într-o familie.

Hai să v-o zic p-asta: am executat trenulețul, din living, prin dining, în bucătărie și înapoi. Am râs de ne-am cocoșat. 08Apoi am dansat horă, să n-am parte dacă vă mint, chiar am dansat horă. Și nu una. După aia a fost un soi de Periniță, cam la mișto că piesele curgeau una după alta și nimeni nu se îndura să oprească jocul. Bun așa. Am râs în loop, fetele și-au scos pantofii că nu se mai putea, mie mi-a părut rău că n-am purtat fustă că era loc de fustă lungă și largă, la petrecerea asta. Cine ar fi știut.

N-aveam cum să nu cântăm Mulți Ani trăiască sărbătoriților din februrie și până acum, n-aveam cum să nu vorbim câte și mai câte, să nu facem caterinca de rigoare, să nu facem așa cum facem de fiecare dată: odată intrat în mediu, lași la ușă griji, nevoi, necaz, durere și ești tu cu copilul din tine, cu adolescentul din tine, cu cine și cum vrei tu să fii: să dansezi, să râzi, să te bucuri de câteva ore magice alături de cei ce-ți sunt contemporani, de cei ce-ți ating, prin prezența și prin impactul lor, viața.

02

Că toți ne naștem singuri și plecăm singuri, știu, spun o platitudine dar se cere. Iar dacă pe traseu ne-ntovărășim unii cu alții, atunci să facem într-așa fel încât, ca aseară, să facem dintr-asta o amintire. Una dintr-acelea de povestit sau pur și simplu de gândit, zâmbind, înainte de a adormi, după un weekend strașnic.

Hristos a-nviat am spus? Spun acum, tuturor.

Aici, un filmuleț. Îl vedeți după ce se încarcă, că mai durează vreun catralion de ore, la viteza de transfer de duminică seara:

 

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *