România- Licurici la scara blocului
2 august 2016
Autobiografie
16 august 2016
Show all

România- dansând cu lupii

Luxos și mioritic de-a valma, într-un graffiti multicolor, amețitor, fără de sfârșit. Modestie și opulență, umăr lângă umăr. Splendoarea și paloarea feței, la distanțe de secunde. Surprize, schimbări de planuri, eschive, navigație a vieții cu toți senzorii în stand-by. Așa este acolo, acasă la noi.

WP_20160804_22_20_36_Pro

România îți scapă din buzunare, scapă logicii pentru ca, două clipe mai la vale, să te doboare cu firescul, fundamentalul  zicerii. Da, multe sunt mai organizate decât în alți ani, a dispărut harababura de tonete înțesate de nimicuri, înșirate la șosea. E drept că o dată cu ele s-au dus și o mulțime de businessuri mici. Parcă le-a înghițit pământul. Cu ani în urmă erau înzecit mai multe businessuri. Acum au rămas câteva, ici și colo, pitite printre farmacii și covrigării.

Multe mici businessuri au murit, se vede cu ochiul liber. Unde or fi acei oameni haotic- întreprinzători de acum zece ani, mă întreb. La muncă peste hotare, probabil. Lipsește, vizibil, un segment de populație. Stai, la întâmplare, într-o zonă aglomerată și este deajuns să treacă zece minute ca să observi că trecătorii- oamenii în putere sunt puțini. Ei sunt ori foarte tineri, ori pensionari. Este un gap demografic ușor de observat cu ochiul liber: sunt puțini cei pe umerii cărora se sprijină economia . Cei în putere, cei din generația X în speță, sunt la muncă în străinătate, mi se spune. Se vede.

WP_20160731_19_54_26_Pro

Antropologic (fiindcă acum văd imediat diferențele, după atâția ani petrecuți într-un mediu multicultural prin excelență), observi figuri de urmași de tătari, de turci, ruși, polonezi și sârbi. Trăsăturile cumanilor, cei cu sprincenele semirotund arcuite, groase și cu ochii negri, apropiați de rădăcina nasului, le recunoști imediat. În toată această varietate de portrete, femininele rămân frumoase și foarte grațioase.Bărbații au burtă și capul mai rotund, așa. Cei mai mulți se rad în cap și parc-ar semăna cu ienicerii și spahii din cartea de istorie. Nu știu cum, dar abia acum văd.

Toți cară două- trei telefoane, pe rețele de distribuție diferite și îți servesc, fără să clipească, din memorie, cele mai bune planuri de internet și câte minute gratuite ai cu restul Europei. Planurile de telefonie sunt un bun subiect de spart gheața într-o conversație.

Oamenii sunt, la propriu, cam fără de repere. Parcă un pic mai temperați în patimile politichiei decât cu ceva ani în urmă, mai puțin revoluționari, mai atenți la aplicarea legii. Ei vor- nu se știe exact în ce ordine, bani, sănătate, stabilitate regională, combaterea corupției, siguranța locurilor de muncă și noroc. Vine tare din urmă o cohortă de case de pariuri și slot machines (păcănele, sau cum le spune).

WP_20160729_09_03_02_Pro

Lipsesc (astăzi mai mult decât acum câțiva ani) mai multe verigi intermediare în lanțul socio-economic românesc. Sunt produse, nu e manufactură. Sunt mașini, nu sunt șosele. Sunt culturi pe câmp, nu sunt irigații. Sunt cărți, nu citește nimeni. Muzica, în schimb, este campioană.

Controversatul avans tehnologic al României, facilitat de explozia de generoși furnizori și de înfometați de virtual utilizatori de telefonie și de internet, pare mai degrabă un experiment uman. Foarte chestionabil, în sine, conceptul. Nouăsprezece milioane de subiecți ai comunicării instantanee ard terrabiți la foc continuu, în timp ce venitul pe cap de locuitor încape în buzunarul de la blugi. Mă gândesc la impactul pe termen lung al creșterii exponențiale a supercomunicării în România. E o aiureală și o pierdere de vreme. Pe termen scurt, România este campioană la abandonul școlar. Să aibă, oare, legătură cu internetul rapid și ieftin, asta nu știu. Poate ar fi trebuit să fie chiar invers.

Vorbești limba și, an după an, devii tot mai vizitator, ia să urmărești asta. Eu așa am pățit. Devii tot mi turist, se împuținează cei la care obișnuiai să mergi și, dintr-o dată, simți că vrei să-ți vezi țara doar cu ochii tăi. Combini vizitele la familie cu turismul în sine. În fond, vacanța noastră este foarte scurtă. Destul cât să simți că zilele și nopțile costă și că, iată, nu mai ești de al lor. Cineva mi-a spus că am căpătat accent în limba română. Sunt plecată de aproape nouăsprezece ani de acolo, e posibil, eu nu-mi dau seama.

WP_20160802_22_16_04_Pro

Fără mai multe detalii, paradoxal, este unul dintre momentele propice repatrierii. Poate suna ciudat dar, în condițiile de azi, cu segmente economice lipsă cu duiumul, în România este loc de cârpit stânga cu dreapta și de uns osiile necesare unei economii normale. Fără elan emoțional spun că este un moment bun de întors, în condițiile în care fie stăpâniți bine o meserie, fie aveți spirit antreprenorial.

Ceva demn de luat în calcul pentru cei din North America: întoarcerea, repatrierea nu o luați în calcul de unul singur, ci mai degrabă în grup. Grupul asigură un landing mai blând, asigură spațiul de comunicare și de debriefing comun, încrederea se distribuie reciproc și rezultatele pot fi cele scontate. De succes, adică. Nu văd reîntoarcerea individuală în țară, ci mai degrabă în grupuri mici, relative sudate și cu un traseu și un obiectiv, comune. Cam cum au făcut pionierii când au colonizat America.

Nu plecați câine surd la vânătoare. Vă mănâncă lupii. Faceți cum ați făcut la emigrare: luați legătura cu alții ca și voi și întovărășiți-vă. Determinarea va trebui însă,să vă fie înzecit mai mare decât la emigrare. Dacă nu o aveți, mai bine stați pe loc.

Mai devreme sau mai târziu și voi vă veți simți turiști în România, ca și mine. Veți simți detașarea și curiozitatea celui aflat în treacăt, cu orele numărate și care se avântă să vadă și să experimenteze tot, știind că sunt puține șanse să repete experiențele.

E mai greu acolo dar, oare, este vreunul dintre noi care să nu fi fost atins de sindromul Stockholm și să nu fie atașat iremediabil de acel loc duios, dur și neserios, deopotrivă, indiferent prin câte avataruri a trecut, mă întreb. Și totuși, așa cum este ea de pătimașă și neserioasă, o iubesc până în măduva oaselor.

Acum îmi trebuie o vacanță. Una mică, după vizita în România.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *