8 iulie 2018
Scriu cu neștiința, buna credință și curățenia cuiva crescut într-o familie aproape atee. Experiența de mai jos face o buclă peste timp de peste douăzeci de ani, timp în care n-am călcat în nicio mânăstire. Mânăstirea este turla întregii credințe ortodoxe și în această călătorie încerc să aflu dacă mai este intact cordonul ombilical, acela care mă leagă de esența românismului: mândria că aparțin unui neam extrem de vechi; dogmele creștine, nu neapărat declamate, ci mai degrabă aplicate în viață; curajul și loialitatea față de principiile morale fundamentale; speranța; puritatea drumului drept, înțesat cu sacrificii; adevărata menire, a mea, de pururi româncă. Mânăstirea de călugări Sfânta Treime, Raiul pe pământ! Am plecat din Toronto vineri la amiază (ieșirea prin Sarnia, apoi pe Interstate 94) și am ajuns după apus, la Ann Arbour, o așezare cochetă din suburbiile orașului Detroit. Interstate 94 e un chin, e plin de gropi și […]
30 iunie 2018
Camelia Ion, talentata conațională româncă din Canada se află, împreună cu familia, în Italia, pentru toată vara. Faptul că ea stăpânește încă foarte bine limba română, deși și-a petrecut aproape jumătate din viață în Italia (în provincia Liguria, zona Rapallo- Portofino) o ajută să ne povestească fluent, pe înțeles, într-un amestec de trai italian cu ritm de vacanță. Camelia locuiește de mai mulți ani în Canada, iar asta o ajută să remarce anumite lucruri, obiceiuri, aspecte ale vieții locale italiene, cu ochiul unuia de-al nostru, de dincoace de Atlantic. Rapallo este un oraș eminamente turistic, situat pe Riviera italiană, rivieră ce se continuă, urmând conturul Mediteranei, cu cea monegască, franceză, spaniolă. Știu, apăs pedala fierbinte a drumului lung, la pas, prin Europa… Camelia a făcut astăzi trei transmisii Live și, așa cum am rugat-o înainte de plecare, ea povestește ceea ce vede, ca pentru noi, cei ce locuim de multă […]
29 iunie 2018
Camelia Ion a trăit aproape jumătate din viața ei în Italia. Acolo și-a întâlnit jumătatea, acolo s-a născut fetița lor. De vreo cinci ani, Camelia împreună cu familia ei s-au stabilit în Canada, în Greater Toronto Area. Asta nu îi împiedică să meargă înapoi, în Italia, cam în fiecare an, pentru câteva luni, în perioada de vară. Fiindcă, așa cum spune chiar ea, este mai legată de Italia decât este de România. Și, pe undeva este normal, din țară a plecat când era destul de mică. Viața ei a prins contur, din fragedă tinerețe, în peisajul năucitor de frumos al maiestuoasei riviere italiene, în zona Genova- Rapallo- Portofino. Acum câteva zile a aterizat în Italia, pentru vizita anuală și astăzi, vreme de vreo oră și mai bine, a stat cu mine pe cameră să-mi arate promenada, clădirile, palmierii, măslinii, arborii de dafin și cactușii cu eleganță întreținuți de la Rapallo. […]
27 iunie 2018
Aparțin generației crescută cu Radio Europa Liberă, ascultat pe furiș. Genericul emisiunii Actualitatea Românească încă îmi dă fiori, la gândul anilor informației clandestine de masă, după aproape treizeci de ani. Pentru cei care au uitat, el sună așa: Cu câteva zile în urmă, Radio Europa FM din București (post pe care-l ascult frecvent) a introdus niște chestii, jingle-uri să le spun, ultimative, panicarde, amenințătoare chiar, rostite de personalități media din țară, pe muzica de mai sus. Efectul asupra mea a fost cel scontat: de panică. Ce naiba se întâmplă acolo, gândesc… Indiferent de ce se întâmplă între forțele politice din România, indiferent de aportul susținut al serviciilor speciale românești la menținerea atmosferei tensionate cu tot dinadinsul, din România, eu găsesc inacceptabil pentru un post românesc cu acoperire națională și nu numai, să pluseze astfel și să inducă și diasporei filonul acela mârâit printre dinți, cum că nu s-au încheiat conturile […]
20 iunie 2018
Motto: Iubirea e un lucru mare ce leagă două inimi, tare. (Ion Băieșu- Tanța și Costel) Mișu și Lilica s-au iubit corespunzător și metodic, ca mai toate cuplurile românești aterizate în Lumea Nouă, unde nici roșia, nici asfaltul și nici cioara nu seamănă cu alelalte de dincolo. Asta e, cam târziu pentru îndreptat ceva. Când zic metodic, mă refer la o ipotecă, copii, profesii, aspirații și ceva vacanțe, în esență la acestea rezumându-se matricea vieții primei generații de imigranți pe continent. Mișu și Lilica au fost ok: el- cu două slujbe, ea- cu copiii mici, acasă. Și vine Lilica cu ideea creață să deschidă un business la care s-ar fi priceput, c-avea portofoliu. Și pentru care avea nevoie de o locație. Iar pentru locație l-au angajat pe Foiță, un cunoscut agent imobiliar comunitar, băiat frumos de altfel și extrem de căsătorit. Businessul nu s-a mai întâmplat, că s-a complicat povestea. […]
18 iunie 2018
Ascult muzică country în bluetooth, sub soarele alb și ars al deșertului Mojave. Șoseaua este împânzită de anvelope de mașină, explodate. Tot mai plină de resturi de cauciucuri. Temperaturile extreme de pe Route 66 încing asfaltul iar cauciucurile, săracele, explodează de la căldură. Este încă dimineață. Suntem pe drum de trei ore și curând ajungem la frontieră: ieșim din California și intrăm în Arizona. Pe fundalul albastrului de dimineață, spre sud, spărgând cerul cu crestele ascuțite, masivul Chemehuevi. Acolo, în dispute milenare cu nativii Mojave, trăiește tribul nativilor Chemehuevi. În deșert, în mijlocul lui nicăieri. Oamenii Chemehuevi au creat povești în jurul animalelor lor favorite: coiotul și lupul. Coiotul (sinawava)- portretizat drept un animal frivol, iresponsabil și care aduce numai necazuri, foarte inimos, înflăcărat și de ajutor, însă și care inspiră prin acțiunile lui sponate, de întrajutorare. Lupul (tivaci)- fratele mai mare și responsabil al coiotului, are grijă să-l readucă pe […]
12 iunie 2018
Mă îndrept către o etapă de viață despre care nu am scris nimic. Încă. Mă duc, încet și cu un pic de noroc, către statutul de pensionară. Am mai puțin de un deceniu până atunci. Îmi frec mâinile, cumva îngândurată, îmi scutur umerii, tac. Privesc, iar și iar, parada pensionarilor la farul de pe faleza rotunjită de ape de la Peggy’ s Cove, Nova Scotia. Văd figuri, un pic mai mari de ani decât mine, perindându-se, bucurându-se, glumind. Văd copiii încapsulați în suflete, în privirile lor. Figuri vesele, cu creștete cărunte, cu toții poleiți de pulberea fina a stelelor din filmele lui Disney. Da, parca-s piticii și piticele din basmele germane. Da, piticii din povești trebuie să fi fost, dintotdeauna, bătrânei. În lumea vestică, împletim bătrânețea și copilăria, le însoțim cu ghidușia. Nu la fel este în lumea din care vin. Acolo, în lumea de unde vin, bătrânețea este un capăt […]
10 iunie 2018
Muzica și dansurile populare sunt singura formă coerentă de manifestare culturală românească pe continentul nord-american. Și astăzi, la circa treizeci de ani de când s-a dat curs circulației libere a românilor în lume, privind obiectiv, cele de mai sus rămân numitorul comun al continuității spirituale românești aici, pe continent. Pe de o parte este bine. În fond, că agreem sau nu cu ideea, ele sunt în gena fiecăruia dintre noi iar o transmitere nealterată, așa cum o facem, cu resursele și timpul avut la dispoziție, solidifică pilonii identității fiecăruia dintre noi. Pe de altă parte, este, zic eu, alarmant: celelalte componente ale culturii românești (și mă refer aici la teatru, literatură- aici incluzând și poveștile, muzica clasică, pictură, sculptură, poezie, dans, etc) sunt pe mai departe slab reprezentate, iar interesul publicului românesc de astăzi, pentru acestea din urmă se manifestă punctual, aleator, sezonier și în cercuri extrem de restrânse. Există […]
7 iunie 2018
Am urmărit, recent, imagini de la Bookfest, târgul de carte ce se desfășoară anual la București, târg ce renunește zeci de edituri cu sute de noi titluri. Autori români, autori străini traduși în românește. Intimidant, să vezi o mare de coperte de cărți, cu grafica mustind de fantezie. Hemoragie de carte, avalanșă de titluri, e chiar intimidant. Am văzut oameni, răsfoind, adesea plecând acasă cu cărțile la subsuoară. Mai puțini cititori decât în anii trecuți, spun editorii din România. Explicabil, zic eu, privind prin prisma continuei schimbări demografice. În anii 90, pe vremea dezmățului generalizat, încurajat de șlagăre (Lasă-mă, papa, la mare/ Vreau distracție și soare// M-am îndrăgostit lulea/ Am aflat ce-i dragostea) s-a ridicat o generație care este astăzi responsabilă pentru incultura românească de masă: aceasta a făcut, în doar zece ani, rug din cărți, din cunoaștere, din identitatea națională. Identitatea națională și-a mai revenit, cunoașterea, ca proces- nu […]