2 iulie 2016

Canada- acesta este weekendul nostru!

Facem față multor ierni de coșmar, adesea monstruoase. Ieșim sleiți de puteri, în primăvară. Tăcem, mușcându-ne buzele atunci când drumul dinainte e blocat, iar benzina-n rezervor e pe sfârșite. Cărăm sticle cu apă în mașină, apă care fie se coclește de la arșiță, fie îngheață-tun în două ore. La cuier, la intrarea în casă avem, invariabil, o geacă cu glugă, fie iarnă- fie vară. Și ghete, că nu se știe. Umbrela, fularul, mănușile și șapca de soare stau alandala și nu părăsesc incinta, în mașini miroase a muzică românească. Ne tresare inima când pe bumperul mașinii din față e un sticker cu RO, zâmbim ușurați, iaca, nu suntem singuri. Știm că nu suntem singuri, suntem cu zecile de mii, peste tot și, doamne, recent abia am văzut cu începe să se spargă gheața timidității intraetnice. Am simțit cum devenim tot mai prietenoși între noi, indiferent de contingent, indiferent de profesie. […]
29 iunie 2016

Cu barca, pe lacul de unghii

În iuniele încins de săptămâna trecută, pe când petreceam la picnicul de la Val-David, pe o bancă mai la umbră, c-o masă dinainte plină de obiecte artizanale, ștergare, sticle de apă și câteva cărți de-ale mele, a  venit spre mine o făptură  frumos lăsată de cel de sus,  cu trăsături regulate, cu ochi verzi sau albaștri dacă bine rețin, cu părul negru lucios și mătăsos, o bluză neagră cu meșteșug brodată și c-o voce ca de pe altă lume. Sincer, nu știam dacă mi s-arătase vreun înger, unul ca-n filmul City of Angels (Meg Ryan, Nicholas Cage) sau chiar era aievea. Vocea m-a frapat, ochii m-au electrizat. Nu mai știu bine ce-am vorbit, cred că mai degrabă ne-am studiat, citit reciproc, simțit sau cam așa ceva. Am făcut pauze, ne-am privit de parcă așteptam să pornim planeta la cheie. I-am oferit cartea mea, i-am pus între pagini și cardul meu. […]
27 iunie 2016

Montreal- fiindcă așa trebuie

Urmează o poveste lungă și lată care, nu-i așa, e menită să lămurescă laolaltă, autoarea și audiența Foii, cu privire la cum a fost la noi (Picnicul AREC-ului , la nord de Toronto, Ontario, la18 iunie) versus cum a fost la ei (Ziua Iei la Val-David, Quebec, organizată de ARC la 25 iunie). Am lăsat intenționat timpul să curgă, să mi se decanteze și mie una-alta în minte, să le scriu pe îndelete. Pe scurt: au fost mici, bere, lume, corturi care să te apere de soare, mese întinse, sticle cu apă, copii alergând, prieteni întâlnindu-se cu prieteni, îmbrățișări, ce mai faceți măi, că de când nu ne-am văzut! ce-a crescut aia mică, să fiți sănătoși, ce mai știi de Vasile, dar de Ilie? De-astea. Parcările pline, și colo și colo. Ca număr de participanți cred c-au fost ceva mai mulți în Ontario, ca divertisment a fost un  pic mai […]
23 iunie 2016

Foaie de drum lung- Prima carte ajunge, în weekend, la Montreal. Yep!

Așadar, prima carte a Foii De Drum Lung a fost deja tipărită. Iar și primele 100 de exemplare (pilot) au ajuns ieri la Toronto, acasă la mine. Restul sunt pe drum și vă voi spune când ajung și ele în Canada. Mai durează un strop și, după socotelile mele cărțile ar trebui să ajungă pentru toată lumea. Vă voi spune pe îndelete cum le puteți avea, oriunde ați locui, în Canada sau Statele Unite. Și mă voi îngriji să vă ajungă la timp. Cartea aceasta este scrisă pentru românii de pe continentul nord-american, publicată în România sub îngrijirea Editurii Național și va fi distribuită exclusiv în America de Nord. Și cum în weekend (mai exact de mâine seară) voi fi la Montreal (Rue Sherbrooke West), ele, cărțile-pilot vor veni cu mine. Un pic din joaca mea canadiană, din viața mea dar și dintr-a voastră a fost cuprinsă în acest prim volum. Sper să vă placă. Sincer, am emoții, […]
20 iunie 2016

E ok?

Trăiesc de aproape două decenii în diaspora. Mă trezesc, muncesc, mă minunez perpetuu, totul sub cerul altei țări. Fiindcă asta am vrut. Iaca, le am, așa cum le-aveți și voi. Luată cu rutina, n-am realizat o chestie până azi când, între două de-alea de la birou, zic: stai așa, am o problemă. M-am trezit azi că habar n-am câți ani am, că n-am conștiința anilor mei. Habar n-am câți ani am, fiindcă aici, în afara țării am crescut fără de repere sociale:colegi, rude, vecini, prieteni, vânzătoarea de la pâine, etc. Că, oricât de multiculturală aș fi, reperele mele se leagă organic de grupul etnic căruia îi aparțin. Social vorbesc, nu profesional. Așadar, conaționalii mei (și cunosc destui) sunt societatea mea în Canada. Și cum vremea trece la fel peste toți bănuiesc că așa, cu toții, ne facem mari în același timp.  Sau nu ne facem mari și, psihologic, stăm pe loc. […]
19 iunie 2016

AREC-ul a bătut Albania

Cred că mă-mpușcați dacă îndrăznesc să abat atenția comunitară, îndelung afectată după eșecul la fotbal în fața Albaniei, și să postez ceva în Foaie… Voiam să zic ce mișto a fost ieri la picnicul AREC dar știu că nu vă e gândul la lucruri de-astea telurice așa că zic pas și mai las să treacă…iubiți vara canadiană, că tare mai e scurtă. Și have fun, apropos. Hai să vă dau și o piesă ca lumea, de sezon:  
17 iunie 2016

Despre iubiri, murmurând Tatăl Nostru

Când chemi vindecarea către tine e ca şi cum ai aprinde câte o lumânare, în pronausul bisercii sufletului, şi la morţi dar şi la vii. Vindecarea, în sinea ei, te trece întâi prin moarte. Știi şi tu. Faci întâi cunoştinţă cu treptele coborânde, de un gri tot mai închis, către chin pentru ca, la un moment dat, când nu mai poate, sufletul tău să se revolte, să zică, gata, băi, gaata! şi să înceapă urcarea. Scriitoarea și buna mea prietenă din București, Corina Ozon rămâne un fenomen: a publicat patru cărți în doar doi ani și jumătate: trilogia Zilele/ Noptile Amanților și Amanții 3.0 pentru ca acum să schimbe gama cu totul. Până  când mă voi vindeca de tine (ultima carte a Corinei poate fi comandată aici: http://www.hergbenet.ro/carte/pana-cand-ma-voi-vindeca-de-tine-corina-ozon iar e-book-ul, aici: http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/pana-cand-ma-voi-vindeca-de-tine-325481.html) este deja de pus în manual. E perfectă. (textele cu cursive, de mai jos, sunt scurte fragmente din cartea […]
15 iunie 2016

Românii din Ontario- Românii din Quebec

La doar o săpătămână distanţă între ele am să particip la două serbări câmpeneşti româneşti, mari cât nunţile şi bogate-n glume, întâlniri de neuitat, selfies, mici cu muştar şi probabil bere, cât e ziulica de lungă. Una urmează, aici în Ontario, la parcul Magna (nord de Toronto, pe Woodbine Nord), organizată de AREC- Asociaţia inginerilor români din) Ontario (http://www.arec.ca/events/picnic-arec–2016-06-18-aa141). Acum, haideţi să ne înţelegem, AREC primeşte ba chiar invită la aceste manifestări anuale, nu numai inginerii ci pe toată lumea, indiferent de vârstă, de profesie, de distanţă fizică faţă de locul de întâlnire. Este un adevăr, asociaţia a fost înfiinţată acum mai bine de 10 ani în jurul unui nucleu de ingineri, pentru că ingineria a fost cea mai răspândită profesie care obţinea punctajul de selecţie pentru imigrarea în Canada, în anii 90 şi un pic după aceea. De atunci lucrurile s-au schimbat, cum ştim cu toţii, dar faptul că […]
12 iunie 2016

Pirineii, ascuțiți ca niște creioane, pe sub podeaua de cuvinte

Are atâtea imagini și vorbe pentru viață, că nu mai știi nici cât e ceasul. Românocratul Viorel Ilișoi și-a lăsat, preț de o seară de weekend, pradă mie, numai mie, vorbele și gândurile, întru dezvelire de adevăruri. Și tainele vorbelor sortite apoi scrisului, din taine s-au hrănit. Aproape jumătate de secol nici nu m-am gândit la inima mea. O simțeam uneori bătând acolo, sub coaste: își făcea treaba cuminte, nu mă gândeam la dânsa. Doar când o emoție puternică o scotea din ritmul ei de ceas îmi duceam mâna la piept s-o domolesc. Și uneori, alunecând în somn, îi simțeam bătăile în tâmple. Ziceam: inima mea… e acolo! – cum aș fi spus: piciorul meu! timpanul meu! O componentă, nimic mai mult. De ce s-o fi iubit mai tare decât îmi iubeam ficatul sau plâmânii? (http://www.viorelilisoi.ro/inima-mea-animal-fara-piele/) Stau întinsă pe canapea, cu ochii în tavan și-l aud pe scriitor citindu-se cu […]
6 iunie 2016

Un chef cu vorbe și cu lăutari

Jar cu fierul răsucit, înmuiat în roșu de asfințit, miros de frunză transpirată împins înspre cer de aburii ultimei ploi. Cafea la cană, șervețele pe masă, auriu strecurat printre crengi de-arțar și taine șoptite despre iubiri greșite. Port pe degete inele de logodnă cu vara canadiană. Mese întinse sub umbrar, mai aproape de centrul pământului decât se cerea, mese cu mâncăruri alese și copii buni, de jur împrejur, în cea mai frumoasă, mai fantastică întâmplare etnică din câte mi-au fost mie date aici, în lumea nouă și năucă. Copii români ca și noi, din Montreal și din Laval (Simona, Adrian, Radu, Luminița, Teo, Ion, Lucian, Daniel) primind, în seară de vară adolescentă pe mult-prea-bogatul-în cuvinte Viorel Ilișoi, venit din România într-o preumblare canadiană și pe mine, ajunsă de la Toronto când soarele încă mai era de trei sulițe pe cer. Ascultându-i și vorbind, mie mi s-a-ntors ceasul fix în 1992 când, […]