31 mai 2016

La Montreal

Tot ce e bun vine în porţii mici și cu muncă multă. Ăsta este un statement de marți, după un weekend excepţional care tocmai s-a dus, ce să zic. De-ăla de face istorie. Pe terasă, sub copertină, că la un bistro, muzică, vorbe, vorbe şi iar vorbe. Idei, istorie, gogoși, prăjituri, Daciana cu mâna avariată, Cristina și cu Petrică- nou veniți, Nicu cu povești de drum și carieră, Mircea, Mihaela, Dragoș și cu mine rememorând o Spanie  cu gust de paella. Andras pe drum încoace. Multe nu știu, încă. Mă feresc de supoziții, trăiesc dulce și frumos. Mai frumos ca de mult timp încoace. Dau like-uri la adevăruri populare pe facebook: dacă cineva te iubește, atunci te caută. Seara am visat povești de bună factură, netulburate de avioanele în drum spre Pearson. Corina pregătește lansarea cărții- duș rece fix în creștet, scrisă imediat după trilogia Amanților: Până Când Mă Voi Vindeca De Tine. […]
28 mai 2016

Ca pe condamnați- de ceafă

Aerul miroase. Pe cuvânt, aerul miroase în realitate. Miroase când a pământ încins, când a om, a pisică, a aragaz, a televizor, a cafea, a telefon, a poșetă, ba chiar și a canapea. Nu cred c-am cunoscut atâtea mirosuri deodată, din copilărie. M-am lăsat de fumat. Am patruzeci și opt de ore și n-am murit. Îmi reînnod viața, după patruzeci de ani de fumat. Aveam paișpe ani și nu știa nimeni… Am spălat mașina. Am spălat mult, cu furie cred, cu ciudă, cu revoltă, cu remușcări. Am spălat cu apă multă și clăbuci. Apă, esențe, parfumuri.  Au scăpat de la baie niște veverițe nădușite de caniculă, părul înverzit din curte și avioanele ce s-au încrucișat pe deasupra casei. Atâta. Mă gândeam la un moment dat, văzând cum dau prin băț de hărnicie, că parc-aș vrea să mă lepăd de-o mare necinste. Să mă lepăd de necinstea supremă, să mă spăl […]
27 mai 2016

40- Gata. Ajunge.

Dimineață am lăsat acasă țigările și bricheta. Cred că și dacă aș fi condus fără ochelari nu m-aș fi simțit mai descoperită, mai vulnerabilă, mai goală. La birou, vreo două ore am făcut ordine. Ordine în hârtii, în sertare, ordine. Eram ca peștele beta când primește musafiri-surpriză în acvariul lui. Fără stare, adică. Frumos afară, soare, caniculă, sfârșit de mai. Mestec gumă. Ce m-a enervat unul în trafic, în zori, se mișca ca mortu’, cred că textuia. La lunch am ajuns la Tim Hortons și mi-am luat o cafea. M-am dus la vechiul loc de aia, cum îi spune, de fumat, de data asta fără. Doar cu cafeaua. M-am uitat tâmp, prin parbriz un pic până m-am prins că stăteam ca curca, fără țintă, de-aiurea. Paharul de cafea la Tim e, mai nou, albastru, bleu de fapt, anunță că să trimitem copiii la camping pe 1 iunie. Cine a mai […]
23 mai 2016

Ea

Senzuală ca patima primei cireșe spărgând pistilul florii, aprinsă ca țigara fumată după despărțire, desculță, pe malul mării la prag de noapte cu lună. Încinsă, între zi și noapte, tulburător de frumoasă, tulburător de personală, tulburător de fierbinte-n zâmbet și pe sub pleoape. Cafeaua din ceașca ei poartă zaț, iar zațul îi descântă fiecare firișor din breton, într-o legănare de ursite și de vise. Coboară vocea ca să descânte numele trandafirului, poartă blugii suflecați și tricouri înmuiate de atâta spălat, de atâta dormit în ele, de atâta poveste pe sub ele. Fuge și n-o mai vezi câteva zile iar atunci ți-e dor de ea, de ea- nebuna păstrătoare a ochilor în tavanul dormitorului la miez de noapte, de ea- urgia promisiunilor, de vraja vorbelor ei. Cunoaște fiecare ungher. Și fiecare ungher îi cunoaște buzunarele și palmele și liniile drumurilor lungi până la rădăcina degetelor subțiri.  Scutură adesea din pletele cârlionțate. […]
23 mai 2016

Sâmbătă, Gabi, soare, cincisprezece

Și a venit sâmbătă, 21 mai, zi mare-n calendarul ortodox. Zi și mai mare în calendarul de grup, acolo unde Gabi sare de la 28 la 29 de ghiocei în buchețelul vieții și susține că ăștia 29 de anișori se simt mai ales dimineața când dai să te dai jos din pat. Nu chicotiți, las că o să vedeți voi, ăștia mai mici, că e o chestiune de Când și nu de Dacă.  Deci cam așa. Ajungem la Gabi, Sorin și Radu pe-un soare torid, la amiază și ne lățim ca țestoasele la soare, fix în soarele canadian, mare cât taxele și sincer ca indicele TSX. Stăm noi, așa, neprotejați de pătura  de ozon, până ni s-au încins pantalonii pe coapse, am căpătat cu toții bujori în obrăjori iar la un moment dat, după ce Mariana s-adăpostise deja la umbra unui puiet de nu’ș’ce,  din fundul curții, careva a dat tonul: […]
20 mai 2016

Drumul doare

Habar n-am câte coduri sociale oi fi citit ori ascultat, de-a lungul anilor. Multe, oricum. Mă-ntreb dacă nu cumva cer prea mult, acolo, în tăcerea de dincolo de șapte uși ferecate cu șapte lanțuri din sufletul meu. Ziua de azi a avut suplețea unei mașini care parchează cu spatele. A unei chiuvete care refulează și-ți face totuna bucătăria. Ziua de azi a plecat cu tot cu păianjenul ce trăia, acum o clipă, pe oglinda de la baie. Deunăzi,  îmi aliniai rațiunile pentru care te afli aici, acum, iar în mine creștea stolul vrăbiilor gata s-o șteargă pe fereastră, în timp ce încercam să deslușesc din ce direcție bate lumina în ochii tăi. Eu știu că tu nu ești  de aici, din lumea asta și că ai impulsul de a te iscăli pe nori, pe noi, pe soarta altora cu mult mai fragezi. Îți spuneam deunăzi că bucla în timp menită […]
12 mai 2016

Samara- între becuri și stele

Îi auzi tocurile, țac-țac, de la distanță, pe coridorul mochetat absolut de pomană. Tot se aude, cât e el de mochetat, cei din birouri știu când trece ea. Iar ea întotdeauna poartă tocuri. Când pășește, purtând mișcarea în ritmul bătăilor inimii, nu știi la ce să te-aștepți: vine să te-nalțe, clipindu-ți șăgalnic pe sub gene sau să te străpungă c-o-ntrebare. Nu-i reziști, nimeni  nu-i rezistă. Așa i-a fost calea. Dintotdeauna. Nicio bucurie, spune ea. Lumea din juru-i s-a așezat în cercuri concentrice, iar asta dintotdeauna. Inel după inel. Nimeni, aproape. Tace și se întristează, rar, poate niciodată nu i-a fost cineva, aproape. Parfumul, în dâră fină, parc-a fost creat special pentru pielea ei. Își dă părul pe după ureche cu gesturi de copil, vorbește cu înțelepciunea marilor antici, paradoxal ai zice. Iar când tace, abia atunci când tace pământul mai face o rotație. Asta se întâmplă rar. Să tacă, adică. […]
12 mai 2016

Congresul Diasporei Române- Șapte săptămâni, luați în balon

Mi-am promis că n-am să mă amestec în chestiunile politice românești, ori în cele legate de aplicarea legislației în vigoare din România, indiferent ce s-ar întâmpla. Și ca aceste chestiuni să nu apară pe website la Foaie De Drum Lung. Mi-am promis să respect, în măsura răbdării pe care mi-am educat-o în ani de trăit în diasporă, instituțiile statului de unde vin și al cărui cetățean sunt. Și, asemenea mie, sunt convinsă că toți cei din diasporă simt la fel. Este o chestiune de onoare și de principii să acord credit, indiferent de sincopele de pe traseul lor către binele națiunii, unor aleși ai poporului de unde vin. Numai că de data asta statul român este cel care ia peste picior diaspora, mai exact și pe mine, iar asta nu se face. În urmă cu vreo săptămână, pe 5 mai, Ambasada României la Ottawa a publicat materialul legat de condițiile […]
8 mai 2016

Câine nou, la Lună Nouă

  Primăvara cere flori. Numără zilele până la consacrata răbufnire de verdeață din weekendul Zilei reginei Victoria. Printre picături, o poveste ca o icoană mi s-a așternut, încă semn că noi nu ne-am lăsat poveștile acasă. Se făcea că undeva, cândva, în deceniile de întuneric și de Cenaclu Flacăra, o fată și un băiat, buni prieteni încă din copilărie atât de tare s-au iubit încât n-au băgat de seamă cum teii înfloriseră anunțînd examenele de admitere pe la facultăți. Taman atuncea ea a rămas grea și viitorul ei anunța că s-a topit cam ca o-nghețată căzută pe asfalt, în iulie, la stația de autobuz. El a intrat unde avea de intrat iar familia lui tare s-a mai bucurat. În tăcere, cu spaimă, din urmă cineva cu voce de copil și mers de gheișă mai avea câteva luni până să nască. Cum erau vremurile atunci, studenții la zi frecventau studente la […]
5 mai 2016

Jayshree- Urme de umbre de oameni

Părinții i-au spus Jayshree, soțul și socrii îi spun Kunta și este o femeie încă tânără, slăbuță și mică, mică așa cam cât o elevă de gimnaziu. Eram afară, la o cafea în soarele asfințitului când am văzut-o de departe venind agale pe trotuar. Nu se grăbea, strada era goală și i-am urmărit mersul unduit, cumva cu genunchii aduși unul dinaintea celuilalt. Un mers oriental, studiat, ca de dansatoare. Când s-a apropiat de casa mea numai ce-o văd că-mi face cu mâna. Am făcut la fel și unde nu m-am trezit cu ea venind, la fel de agale către mine, cu capul ușor într-o parte și zâmbind. Mă cheamă Kunta, a zis și mi-a întins mâna. Știam eu că se-mprietenește lumea ușor cu mine dar în seara asta fetița asta a bătut toate recordurile. Unde nu s-a așezat pe scăunelul celălalt, parcă ostenită de treabă și cu mâna streașină la […]