7 august 2015

Ia-mă-n Bagaje

Împachetezi, verifici biletele și pașaportul, taci. Pleci, așadar, Acolo, ferice de tine. Ia-mă în bagaje și du-mă, în doamne iartă-mă,  acolo unde adesea miroase a pipi de câine pe stradă, acolo unde nu vezi soarele până spre ora 10 dimineața, de-atâta vegetație crescută între blocurile tărcate de izolații de cârpaci, cu aparate de aer condiționat de șapte feluri agățate la ferestre și balcoane închise după ureche, blocuri cândva frumoase. Du-mă pe asfaltul încălecat, spart, ciobit, rânjit, gol, lipsă, în paișpe culori peticite prin ani.  Photo courtesy of Sorin N- August, Romania Du-mă-n biserica Precista, să iau o gură de răcoare umbroasă, printre stivele de cranii din temnița ce miroase a șobolan, du-mă-n valea orașului, cea inundată ori de câte ori Dunărea-și schimbă albia de primăvară, acolo unde casele poartă brâie de vopsea scorojită iar ferestrele n-au fost vopsite de-un veac, unde latr-un câine la roata bicicletei, unde atârnă de ghidon […]
3 august 2015

Nu Știu. Și Se Face Tot Mai Târziu.

Am învățat geografia lumii, istoria lumii, muzica, arta și literatura lumii.  Am pășit pe nisip, pe mâl, asfalt, țărână, marmură, mozaicuri și covoare roșii, am mers cu motocicleta, bicicleta, trotineta, mașina, trenul, avionul, metroul, submarinul, căruța, ricșa, camionul, am mers și pe jos. Am bifat vreo jumătate de milion de kilometri pe șoselele canadiene. Am învățat să-mi cresc copiii, să îi îndrum, să port de grijă casei, să cânt și să desenez, să pictez și să modelez din lut, să dansez și să scriu, să întorc perna pe partea cealaltă ori de câte ori m-am trezit scuturată de coșmaruri în nopțile cu lună plină, să râd cu poftă, să plâng, să oftez, să conduc și să urmez, să întind mâna la nevoie, să ajut, să aștept și iar să aștept, să bucătăresc, să tricotez, să cos la mașină și să brodez, să croșetez, să fac dulcețuri și zacuscă, să fac cea […]
31 iulie 2015

Un Bruiaj Fără Esență Al Acestor Români Decenți Din Canada

Vorbești despre românii din Canada și deschizi, invariabil, cutia Pandorei: românii din Canada sunt cea mai atipică diasporă românească, prin componența și dinamica ei, împlicit este cea care stârnește cele mai multe curiozități. Aduce rating, atrage comentarii de subsol.    Simona Catrina a publicat, zilele acestea, în Libertatea, un editorial la fel de atipic, cu referire la diaspora cu peste 250,000 de români, întinși deja pe trei generații, din Canada și a generalizat, zic eu, politicos, pripit de parc-o zorea cineva din urmă cu termenul de predare. Editorialul  „Sunt român dar mi-e rușine cu sarmaua” (linkul este aici) publicat în 29 iulie a.c., s-a aventurat în a creiona, în tușe groase, bunele și relele de aici, arătând mai mult cu degetul către oameni și nu către țară. Slavă domnului. foto:plecarecanada.ro Locuiesc aici de circa 18 ani și mi-a fost dat să aflu ce habar n-am avut: că românii canadieni se […]
27 iulie 2015

Niște bușteni

Niște bușteni proaspăt tăiați în vecini au primit azi, în curtea mea, o mână de vopsea (vopsea spray, de fapt). Am lăsat buștenii să se usuce, am vopsit și fluturele de pe gard și căsuța vrăbiilor (se vede albastră, atârnată de-un buștean, la soare) N-a fost nor pe cer așa că uscarea a mers rapid. După care i-am așezat din capul meu, în două colțuri ale curții. Încă nu mi-e limpede cum îi vom așeza, probabil ca un rug. Sau stivă. Nu știu. Cert este c-am avut fun de-adevăratelea. Culorile sunt roșu, orange și bleu. Știu, am trecut razant pe lângă tricolor. Joacă pe caniculă, așadar.
25 iulie 2015

Romaniana- Despre Noi, Copiii Copiilor De Război

Sunt copilul unor copii din vremea celui de-al doilea război mondial. Copii care au cunoscut spaima, neîncrederea, lipsurile, surprizele de viață și de moarte ale timpului. Au mâncat ciocolată oferită de soldații nemți, au cazat nemți, cu corturile lor de campanie, prin curți. Au fost făcuți pionieri, în teniși rupți în talpă și purtând balonzaidele, lodenele cu mânecile suflecate, ale fraților mai mari, de către ruși. Au fost obligați, peste noapte, să se poarte bine cu foștii lor inamici, au învățat termenii de dușman, cartelă, rație, sirenă de alarmă, armament, tancuri, inamici, foamete, deportare, la prima mână. Și au crescut pentru a avea, la rândul lor, copii. Unul dintre ei sunt eu. Iar eu am învățat de mica să strâng pungi, borcane, capete de elastic, scotch tape, tot ce putea fi refolosit, transmițând inconștient temerile și lipsurile lor, pentru încă o generație. Ei n-au cunoscut empatia, implicit nu ne-au transmis-o […]
17 iulie 2015

Asa cum este de inteles…

Asa este, nu am vreme ori dispozitie de scris pe blog si va multumesc ca ma intelegeti. Am, in schimb, jurnalul fiecarei zile, notat, seara, astfel incat, atunci cand voi avea un strop de putere sa il transcriu, o voi face. Multe, infinit mai multe fapte si intamplari de viata prin care am trecut aici, in Romania, de cand am aterizat. Enorm de multe, unele hilare, altele de un tragic balcanic de neegalat. Am grija de cine este atat de suferind. De mama mea. Asa trebuie, asa simt, asa fac. Acum, cand are nevoie. Da, mi-e in continuare frica, da, nu stiu daca sa numar zile, ore sau minute pana la marea ei intalnire cu celelalte lumi. O experienta, pe cat de eterica, pe atat de vie. Revin, asa cum am spus, vreau doar un strop de ragaz. Multumesc. Dati-mi gandul de incurajare, in continuare, va rog mult.
11 iulie 2015

Luni plec în România

Întâmplări menite să mi se-nscrie în istoria mea de copil crescut cu ochii spre cer, urmează să se-ntâmple. Lucruri grele, de viață dar mai ales de moarte, pentru care nimeni, niciodată, nu este intr-adevăr pregătit, urmează să se aștearnă. Luni seara plec în România. O bucățică din mine va rămâne, pentru mereu, acolo. Încă nu pot să plâng, respir adrenalină, pun deoparte haine cernite, fumez mult, mă gândesc, mă gândesc. Mi-e frică, mi-e milă, mi-e ceva nedefinit, ca dinaintea unui tsunami. Unul dintre momentele de mare, mare încordare emoțională. Urmează.
6 iulie 2015

Iubirea necondiționată

Iubirea necondiționată e soră cu iubirea maternă.  Iubirea necondiționată vine ca trăznetul. Și când cade pe tine, dacă ai norocul să ți se-ntâmple, leșini, umbli căpiat, uiți de la mână pân la gură. Te-ai băga în măruntaiele pământului, să nu-ți vadă careva încercarea, nu mai știi cum te cheamă, îți moare un detașament de anticorpi. Iubirea necondiționată nu cere voie să cadă pe tine. Ea n-are idee de nici cele mai elementare norme de politețe. Coboară ca ploaia, pentru ca, imediat, să bată din picior. Frustrant, știu. Declamă, revendică, strivește moțul băștii, rupe tocul sandalei, înțeapă ca un trandafir, te pălmuiește până-ți dau lacrimile. Iubirea necondiționată știe că ea nu are nimic de pierdut. Iubirea necondiționată nu se cumpără, nu se vinde, n-are miză, n-are timp ori calendar, scală ori cântar și ea o știe. Ea nu face frumos în cadru, nu ia poziții fotogenice la cameră, în general se […]
6 iulie 2015

40 de ani. Pa-tru-zeci de ani, împreună. Felicitări!

Rodica și Iulian Lucaci- 40 (adică patruzeci) de ani, împreună, sărbătoriți astăzi împreună cu familia lor canadiană, noi adică, la Copper Creek, în Kleinburg, Ontario. Ei sunt socrii Dianei, fiica mea și cuscrii mei, în fapt Familia 1.0, așa cum se încheagă ea la prima generație de imigranți români în Canada. Mi se împiedică cuvintele de emoție, cu greu deslușesc cum au făcut cei doi să funcționeze superbul mecanism al anduranței de familie și îi felicit din tot sufletul pentru cât de frumos parcurg călătoria vieții, împreună. Câtă iubire, sinceritate, eliberare de vanități și mai ales desăvârșită încredere au adunat laolaltă, în patruzeci de ani, ține de marele secret al fericirii, pur și simplu. Copii, când s-au cunoscut, Rodica și Iulian sunt fericiți fără să declame. Tot respectul pentru cine sunteți, dragilor! (în foto, de la stânga: Dragoș, Adi, Rodica, Iulian, eu, Julia, Diana și Daniel) Aici, cu Dragoș Iar […]
4 iulie 2015

Copiii Plecați Din România

Zeci de mii de copii români, orfani ori abandonați de familiile extrem de sărace, au părăsit România, începând de la mijlocul anilor 80, într-un șir nesfârșit de adopții internaționale.  Zeci de mii. Source: Romanian Children’s Relief (RCR) Am avut ocazia să văd, la prima mână, coșmarurile din orfelinatele românești, în primele luni de după decembrie 89. Imaginile acelea cu copiii numai piele și os, mici schelete chircite, zăcând în pătuțuri subdimensionate, vechi și jegoase, în încăperi neîncălzite și hrăniți cu fiertură de morcovi au fost reale. Așa a fost. I-am văzut și eu pe acei copii. Filmele cu orfanii României au făcut încojurul lumii și mulți dintre voi probabil vi le amintiți. dacă nu, dați un google să vedeți cum era atunci. Mirosul și umezeala din acele așezăminte, să nu le spun lagăre, gândacii, găurile de șobolani din pereți n-am să le uit pe veci. Ei bine, în momentul când străinilor li […]