4 iunie 2015

Cele Mai Lungi Secunde Din Lume

Cele mai lungi secunde din lume vin când ți-e foame de mori și aștepți, în fața cuptorului cu microunde, să ți se încălzească porția. Ele durează un infinit. Când ești prins în trafic, cei ce traversează intersecția abia se târâie iar semaforul ține, pur și simplu cu ei cu ei: 15- 14- 13- 12- 11- 10- 9… Când aștepți rezultatul unor analize medicale iar asistenta pune telefonul în Hold. Când aștepți rezultatul unui examen pe care îți dorești din tot sufletul să-l promovezi. Când verifici, să fii sigur că ți-a intrat salariul în cont, iar website-ul băncii se mișcă ca o țestoasă. Când, întins pe șezlong, afară, soarele-ți bate-n ochelarii de soare iar norul, singurul nor la orizont, nu vine-odată să-l acopere, să-ți dea un pic de răcoare. Când pantofii noi te bat la călcâi și mai ai doi metri până în casă. Când cel mic are febră, arde tot […]
2 iunie 2015

Sunt unică, tu nu-nțelegi?!?

Stai jos, c-avem de vorbit. Uită-te în ochii mei, dacă poți.   Mă citești pe ascuns, continuu, cu o fervoare de maniac, îți văd adresa de IP veșnic prezentă în paginile mele. Îmi copii și studiezi fotografiile din toate unghiurile, mă cauți în urechi, în buric, între degetele de la picioare, în fiecare imagine pe care o ai furată din albumele mele.  Și știu asta.  Îmi verifici trăirile brodate-n vorbe,  îmi bănuiești gândurile și le mesteci în minte, în felul tău.  Te-ntrebi adesea cât anume ai cunoscut, dacă vreodată ai cunoscut ceva din mine.  Greșesc?   Nici să dormi nu poți, verifici netul ori de câte ori te întorci, în pat, pe partea cealaltă, nu cumva să fi publicat pe blog iar tu să nu știi. Știu că ți-e frică de Timp, știu că ți-e frică de anchilozarea pe care o simți, dimineața, când faci primul drum la baie și […]
2 iunie 2015

Newfoundland and Labrador- Satul căruia i-e frică să-și părăsească vatra.

Se numește McCallum și este o așezare de pescari cu 84 de suflete, dintre care șase copii, situată în îndepăratul nord al provinciei Newfoundland and Labrador. Comunitatea este așezată pe coastele pietroase ale Atlanticului de nord, într-un fiord uitat de lume și de timp. Nu sunt șosele așternute până la McCallum, se poate ajunge doar cu feribotul sau cu avionul. McCallum n-are spital, nici dispensar ci doar o asistentă medicală care vine dintr-o altă comunitate. Face naveta, o dată la două săptămâni și-i mai întreabă de sănătate. Ca să ajungă la cel mai apropiat spital, locuitorii din McCallum trebuie să -și planifice să rămână undeva pe drum, în găzduire peste noapte, fiindcă feribotul nu circulă în fiecare zi iar drumul lor către punctul medical înseamnă ore nesfârșite cu mașina. Izolarea și distanțele i-au dus pe oameni la capătul puterilor. Astfel stând lucrurile și profitând de prevederile unei legi în vigoare […]
31 mai 2015

Blogul a împlinit șase luni, luni de mine și de voi

Zilele astea se împlinesc șase luni de când Foaia de Drum Lung a luat-o din loc. O felicit pentru aniversare, mă felicit pentru consecvență. Se poate, așadar. Fără scopul definit de a acoperi o arie anume (socială, politică, economică, familie, etc), blogul este scris ca să acopere trecerea mea și a semenilor apropiați, prin lume și nicidecum ca să ghideze, îndrepte ori să arate cuiva calea în viață. Deși sunt la zi cu aspectele complexei situații internaționale, scriu rar sau deloc despre acest subiect. Relația țării mamă cu Diaspora, în sine nu face obiectul intrinsec al blogului. Cu toate acestea, menționări privind momentele de cotitură vor continua să apară. Politica românească, din discreție și mai ales cunoaștere prea aprofundată, nu cred că-și va găsi vreodată locul aici. Motivul este simplu, sunt în diaspora, scriu din diaspora și oricât de elocvente pot părea previziunile ori scenariile scrise de mine, ele pălesc […]
28 mai 2015

Numărul tău de telefon

Jurnal de viață, așa cum este ea: am aprins torțele verii canadiene, am plecat ochii știindu-i forța și așteptându-i răspunsul.  Vara trecută număram fluturii pe crengi, anul ăsta n-am ochi pentru crengi, n-am stare pentru fluturi. Am rugăciuni istovite întru bine, sănătate și un dram de noroc.    În fapt de seară, întind brațele sub stele și închid ochii, chem Luna-n gând și simt pământul vibrând sub tălpi, la ceasul adevărurilor. Fustele lungi mi se unduie în briza asfințitului, afară, pe terasă. Aerul cald își cere iarba căpătâi.  Scrâșnet  și chelălăit de fiare în depărtare, albia râului își scrie viața fără corectitudine politică.  Apoi, o liniște cu miros de sare adusă tocmai din Golful Mexicului.  Auzi valurile Atlanticului cald, de sud, dacă pleci urechea…   Chris Spheeris-Eros(ascultă aici), pe fundal, în seara când simt, mai mult ca niciodată, cum se sfărâmă malul sub papucul meu. Astăzi am aruncat amintiri mici, […]
24 mai 2015

Din Diaspora lu’ Pește, către jurnaliștii nervoși de la miezul nopții

Am urmărit live concursul Eurovision, alături de încă vreo două sute de mii de melomani  de ocazie, pe unul dintre canalele Youtube.  Am ascultat piesele, am urmărit voturile, am recunoscut patternul votului de vecinătate ori din interes politico-economic, un joc vechi ale Eurovision care, contabilizând răspunsurile telespectatorilor europeni, bate ca acuratețe orice sondaj de opinie privind starea de spirit a populației și simpatiile-antipatiile continentale, iaca, în permanentă schimbare. Mesajele cântecelor au baleiat de la cele de amor infinit până la chestiuni sociale continentale, aducătoare de nesomn. România a fost reprezentată de trupa Voltaj, cu piesa All Over Again și s-a clasat pe locul 15 din 27 de finaliste. Recunosc, când o ascult mie mi se pune nodul în gât. Îmi spune ceva. Ascultă Voltaj aici. La câteva minute de la închiderea finalei (câștigată de Suedia cu o piesă adresată preponderent  către millenials, cei născuți între 1979 și 1989, un pic […]
22 mai 2015

Scris mărunt despre iubirile mari

Iubirile mari sunt sunt imposibil de rare. Ele sunt fragile, au picioare din păpădii și brațe din oțel friabil, necălit în focul soarelui. Ele mor, undeva în stratosferă, secătuite, în zeci de ani de jar.  Mai rar, nu mor niciodată.  Adesea ele scriu povești și, mai adesea, alții scriu povești despre ele. Iubirile mari împletesc firele de argint, peste ani, peste locuri, în odgoane de nesecerat. Iubirile mari nu se-mpiedică de-un divorț. Sau de două. Ori de cinci. Divorțul este portița către poiata cu găini, iubirea se poartă-n buzunare, cât ești treaz, precum cheia de la mașină.  Cât crezi că pot, doi bieți actori, să ducă povara iubirii celei mari?  O clipă, o oră. Pentru restul timpului, o ducem noi. Neplătiți. Necunoscuți. Neîntrebați. În miezul nopții dialogului cu sine, atunci când se-ntâmplă, cad zăgazurile convenienței se spulberă și-ți reciți, în taină, adevărurile tale interzise. Tavanul nu-i destul de sus, oftatul […]
22 mai 2015

Dumnezeu a venit, azi, aici

Dumnezeu a venit, azi, aici.  Nepoata mea, micuța Julia a fost, astăzi, botezată într-o biserică din România.  Lumânarea de botez i-a fost vegheată de chipurile sfinților privind din vremuri, mirul a primit slava măslinilor primordiali, nașii i-au trimis, nevăzut, seva forței vieții fără de sfârșit, crucile din altar s-au aprins pentru o clipă în torțe transoceanice.   Turla bisericii a strigat până a trezit clopotele din patru zări din somn, îngerii au sunat din cornuri de argint, panglici s-au revărsat din cireși, botezul s-a săvârșit la zece mii de kilometri distanță, acolo, acasă.   Taina botezului Juliei rămâne într-o biserică din Romania. Colosala forță a pământului natal, de ombilicul căruia nu ne putem desprinde, a chemat, iar, și iar, la apel, neîntrebat, necunoscut,  fundamental.   Plâng, plâng de, nu știu, plâng de Gata, s-a-mplinit Datul.   Cândva, demult, două flori violete de ciulini de Bărăgan s-au iubit până la stele […]
20 mai 2015

La Evenimentul Zilei, După Douăzeci De Ani

Și-am ajuns, într-o zi mai pe la prânz, la redacția Evenimentului Zilei. Nu mai aveam puls, eram ca un elev în drum spre examenul de admitere la o facultate, eram sufocată de emoție. Și, da, odată ajunsă, senzația trăită a fost cam cea descrisă de Petre Ispirescu în Tinerețe Fără Bătrânețe: locul era altul, oamenii erau alții, eu ajungeam la ziar pentru prima oară în douăzeci de ani. Eu veneam de pe altă planetă, nu glumesc.  Culoarele cu încăperi înalte și uși furniruite, încărcate de fum și veșnic gălăgioase de la Casa Presei îmi vuiau în cap și-n realitate nu mai era nici urmă de ele.   În loc, un spațiu modern, open concept, o hală tixită de computere unde jurnaliștii și echipa tehnică, laolaltă, puneau articolele în ordine.  Lumina avea ceva special, ca-n Matrix am simțit-o eu, era ca de pe altă lume, de peste tot și de nicăieri.  […]
19 mai 2015

Adevărata Biserică a Sufletului

Un text  tumultuos ca Niagara hrănită de torenți, un text pieptănând literatura lumii cu patimă, într-o finală devoratoare înțelegere a chemării: de ce citești, de ce-ai citi mai mult. Felicitări Cristian! (M.M) *** DE CE IUBESC CĂRȚILE (notă semnată pe facebook de către Cristian Cărpenaru – ingerulrafael.wordpress.com, cu permisiunea căruia reproduc textul complet) Iubesc cărțile. O, cât de mult le iubesc! Ele mi-au fost prietene devotate și pilon de sprijin în momentele de restriște, când am crezut că sunt înconjurat de impenetrabile ziduri, când orice pas spre nicăieri era doar o rătăcire în hățișul unor confuze zbateri launtrice. Am învățat să pășesc demn alături de Steinhardt, Tuțea și Noica, am aflat viața din jurnalele lui Preda, Kafka și Pavese, am iubit alaturi de eroinele lui Balzac, Hardy și Zola, m-am înamorat de poeziile lui Goethe, Rilke, Rimbaud, m-a ambitionat Strindberg. Atât de multă trăire și simțire am descoperit, râzând și […]