2 mai 2015

Verdele, asa urmeaza el sa ramaie

În România aerul este moale, umed, ușor parfumat de verdeața crudă, răsărită din fiecare ungher. Verdele împinge legea naturii dincolo de oameni, Țâșnește în fiece spărtură din asfalt, în orișicare ghiveci uitat în colțul casei, în bolta viței de vie, bătrână de aproape o sută de ani, din curtea casei bunicilor mei. Până și în odăile mai întunecate. Orașul tânăr încă, crescut în linii drepte acum mai bine de jumătate de secol, abia dacă mai vede de verdele care l-a prins în chingi. E miop complet. Puieții plantați la marginea trotuarelor au crescut în copaci vânjoși, de mult au spart asfaltul și au curbat, pur și simplu, străzile după vrerea lor. Asfaltul a luat drumul cotit, dintre rădăcini și așa urmează să rămâie. Coroanele rotate au depășit în înălțime blocurile din cartierele entuziasmului părinților noștri, S-au împreunat la vârf între ele și tot mai mult am senzația unei lumi într-o […]
1 mai 2015

Oamenii ei

A treia zi in Romania, ziua in care m-au coplesit oamenii ei. Oamenii de aici au trasaturi din toate semintiile pamantului si pun pariu ca ei nu s-au intrebat, ori mirat, vreodata, de asta. Au trasaturi de turci, de tatari, de rusi si de scotieni ori irlandezi, deopotriva, ochii lor amintesc de nisipurile Orientului la fel de lesne ca de coastele stancoase ale Irlandei. Nu stiu cum fac. Fara osebire, chipurile lor cheama originile la apel si ma-ntreb, dintr-o asa increngatura de neamuri, cum de s-au ales perechile. Vad ochii incercanati ai celor candva tare urgisiti, plecati din podisurile indiene cu doua mii de ani in urma, ochii de armeni, pometii de vikingi, nasurile de evrei, in combinatii antropologice uimitoare. Ma-ntreb daca, vreodata, voi putea portretiza romanul. Sunt inconjurata, coplesita, fericita de atatia oameni. Sunt coplesita sa ii vad interactionand. Testosteron, hormoni, feromoni in aer, pe strada, in magazine, razbatand din […]
30 aprilie 2015

Aici, unde și pământul vorbește cu tine

Scriu din România de două zile și urechile îmi pocnesc de vorbele neîntrerupte ale pământului, Pământ vorbitor, de jur împrejurul meu. Aici și pământul se ridică într-un cot, așa, alene și începe a sta la taifas cu tine, când nu te aștepți. Aici pământul este viu, are voce, se mișcă în freamătul copacilor deja verzi, vorbește în foșnetul frunzelor, în ciripitul păsărilor, în lătratul câinilor, te ia la rost, te ia la întrebări, parcă te știe de când lumea iar tu devii mic-mic de tot. Stau și mă întreb dacă nu cumva pământul ăsta zbuciumat, demanding, e cel care dă freamătul uman atât de puternic, de viu în aste locuri. Oamenii vorbesc despre pământ, Oamenii răspund pământului, cu toată forța lor. Păsările, între cer și apă, țin un ochi spre pământ, Poveștile ies din pământ, pur și simplu! Sunt copleșită de impresii, oamenii din jurul meu au băut apa poveștilor […]
27 aprilie 2015

3 Sud-Est, ce concert ca lumea!

Un concert românesc la Toronto, frumos și curat ca o petrecere între prieteni! 3 Sud-est au venit în Canada și au concertat la Montreal (vineri,24), Calgary (sâmbătă,25) și Toronto (duminică,26 aprilie). La Toronto au cântat la Centrul Japonez  din Garamond Ct (lângă Don Valley Hwy), locație deja consacrată manifestărilor românești. Organizatorii, RoCade din Montreal (Simona Hodoș, Dan Bucur) au făcut treabă bună, absolut pe bune. Pe scurt: organizarea a mers ceas (chiar și întârzierea de la început a prins bine, c-am mai socializat) a fost atmosfera excelentă, sala plină-ochi, muzica bine aleasă, sunetul fără greș, luminile (aici ar mai fi mers ceva varietate) iar publicul (vreo 650, așa, din ochi) a venit cu chef de cântat, dansat, aplaudat, strigat, de jucat, în concluzie. Mie mi-a plăcut tare mult. Iar băieții de la 3 Sud-Est (Laurențiu Duță, Mihai Budeanu, Viorel Șipoș) au dat tot ce puteau ei, după un maraton de-a latul […]
25 aprilie 2015

Douăsprezece zile în România

Plec în România pe 28 aprilie. Voi fi acolo preț de douăsprezece zile. Merg să-mi văd părinții, să văd locurile, drumurile, oamenii, cerul, păsările, nopțile, soarele, florile și iarba, asfaltul, reclamele, să ascult muzica și vântul, șoaptele albinelor. Să inspir mirosul sălciu al Dunării, al ierburilor amestecate de la faleză, al păpădiilor și al iasomiei, să îmi umplu sufletul de verdele năuc și crud al primăverii. Să pipăi ruinele cetății Barboșilor, zidurile mânăstirii Precista, crucile bunicilor, mâinile și obrajii părinților. Să ating clanța ușii de la intrare, farfuriile mamei, ceștile de cafea, să aud oamenii vorbind tare în limba mea, să aud cocoșii cântând, câinii lătrând, pisicile mieunând, caii nechezând. Să mă trântesc pe jos, în iarbă, acasă și să închid ochii. Să dau ceasul lumii înapoi, preț de câteva clipe.
21 aprilie 2015

De La Un Cer La Altul

Când încerci să-i vorbeşti, fie n-are timp de tine, fie te repede şi-ţi  împachetează ziua în tăvălugi de lucruri de făcut, multe, tot mai multe. N-are scrupule când stă să te-mpinga de pe stâncă, în hăul necunoscutului, ori de câte ori încerci ceva nou. Îi cauţi mâna, când ţi-e teamă şi ea nu-i acolo; şi-atunci bagi mâinile în buzunare. O cauţi pe pernă, noaptea când n-ai somn; râde de tine când ai coşmaruri, fuge de tine adesea şi arar îţi răspunde la telefon. Când fuge de acasă, atunci chiar ai o problemă. E frumoasă, nimic de zis, dar, doamne, cât e de imprevizibilă. Când întinde palma spre tine, adesea murdară de pământ ori pătată de roşul fructelor, atunci îi vezi liniile inimii, sufletului, destinului, păcatului şi îngerilor, crescute precum iedera, după care strânge pumnul şi nu mai vezi nimic. Imaginea te mai urmăreşte o vreme, destul până să pui din […]
17 aprilie 2015

Copertina (awnings) de vară e instalată! Vara poate să vie, yep

Azi a venit echipa și a instalat awnings-ul pe acoperis, în bracheți, ca să-i asigure înălțime și pantă. Se rulează manual, materialul este prelată de barcă, acrilic 100% deci poa s-o plouă că nu se strică, garantată 15 ani, o căruță de bani dar efectul este priceless!  
15 aprilie 2015

Binele, Într-o Nucă

Astăzi mi-au mai fugit zece ani din viaţă, azi dimineaţă îi aveam, acum nu mai sunt. O să mă-nvăţ şi cu fuga asta, înapoi, a timpului, aşa cum m-am învăţat cu toate, de un mileniu şi jumătate de când tot învăţ să trăiesc. O dată cu cei zece ani au plecat griji în buchete mici şi multe iar în locul lor au venit fericiri mărunte. Că maşina merge, că lucrul la birou merge, că planurile mele merg tot înainte aşa cum le-am proiectat. Că mama mea se simte bine, adesea, că tata are mare grijă de amândoi. Că Julia, nepoata mea (despre care scriu atât de puţin, cu bună ştiinţă, deşi mi-e sufletul legat cu fundă roz de zâmbetul şi gingăşia ei) creşte două codiţe ca mici păpădii în creştet, că are ghiduşia iedului cel mic, că mănâncă cu mânuţele ei roze, bucăţică cu bucăţică, tacticos şi egal. Că ai […]
9 aprilie 2015

Maşina albastră

In Canada, la inceputuri, Greater Toronto Area. Anul 2000, decembrie. Abia ne cumpărasem casă şi, de câteva zile, ne mutasem în cealalată parte a oraşului, într-o suburbie curată, disciplinată, bine străjuită de lei din ipsos la intrările în driveway. O suburbie cu salcâmi pe alei şi mulţi, mulţi italieni, întinşi pe câteva generaţii.  Seară târzie, mocirloasă, pâcloasă de decembrie, aşteptând Crăciunul.  Abia am scăpat de la birou şi aveam de traversat oraşul, cei peste 50 de km, într-unul dintre primele mele drumuri, mai exact primul drum de la lucru către noua casă, pe întuneric, pe ninsoare, pe un trafic ce se anunţa greu, greu. N-aveam GPS. La vremea aceea doar maşinile poliţiei, pompierii şi salvarea aveau GPS. N-aveam experienţa condusului pe zăpadă, pe autostradă la drum lung şi mai ales noaptea. Eram singură, eram departe de casă şi mi-era frică. Trebuia să ajung acasă, iar dacă aş fi luat-o din […]
31 martie 2015

Depeşă pentru un boboc pufos de gâscă

  Dragă ghiduş şi pufos boboc de gâscă canadiană, cel care ai rămas în urma cârdului, trebuie să-ţi fac o mărturisire: era prin martie, cu mulţi ani în urmă, când abia aterizasem la Toronto. Atunci am văzut primul cârd de gâşte canadiene cenuşii, suple şi graţioase păscând pe imaşul dintre blocuri. M-a dus gândul cum să prind eu una şi s-o pun pe varză. Nu glumesc. Mă cutremur numai când îmi aduc aminte.  Da, te-am văzut pe varză, rumenit la cuptor. Gândul şi pofta n-au avut nicio reţinere, Nu s-a-ntâmplat niciodată dar aşa, că chestie, m-a luat cu cald când mi-am amintit, văzându-te, de mine la începuturile imigraţiei, de cum eram… Văleu. Pace? Haide, treci şi tu cu vederea … Vine Paştele şi acuşi schimbi puful cu pene! (foto National Geographic)