16 decembrie 2014

“Să aibă și săracii câte ceva…”

Citesc Însemnările Unui Amator De Artă, eseuri semnate de Krikor Zambaccian (1889-1962), renumit colecționar de artă din perioada interbelică, bun prieten cu marii artiști ai vremii (Pallady, Luchian, Tătărăscu, Ciucurencu, Petrașcu, etc.) și care, în 1947 a donat (un fel de-a spune, a fost forma elegantă de a vorbi despre o confiscare grosolană, petrecută în anii timpurii ai tranziției către comunism-n.a.) o impresionantă colecție de tablouri și obiecte de artă, statului român, cu condiția ca obiectele să rămână în clădirea proprietate a colecționarului, iar imobilul să fie transformat într-un muzeu. Este actualul Muzeu de Artă Zambaccian. Aflu din volumul tipărit în 1957 câteva dintre obiceiurile boeme, altele mai puțin boeme, năravurile, ticurile verbale ori tabieturile artiștilor plastici români, cei mai mulți cu studii solide de artă în Franța ori Italia. Și cine ar fi în măsură să judece un artist, în fond? Zambaccian povestește despre cum se tranzacționau tablourile, cât valorau […]
16 decembrie 2014

Textele dintre Inimă și Minte- Sunt dată

Iar am să dorm puțin la noapte, iar o sa tai felii de lună. Am să-ți pun tocul pantofului pe vorbe și-am să-ți înșir trandafiri sălbatici, de la ușă pân’ către Nicăieri. Respiră. Și zi-mi cum de poți. Când ai sărutat, ultima oară, piatra unui inel încărcat de secrete ? Nu-i târziu, și nici devreme fiindcă n-a trecut niciun timp care să te tragă de mânecă. Mai demult am crezut că-s singura care a ales viața pe cărări în trepte și acum înțeleg cât de mulți suntem, în fapt.   Vezi tu, eu, tu, noi suntem altfel. Și știm asta. Nu suntem ca cei de-aici, n-am crescut precum copiii noștri, aici. Nu mai semănăm cu prietenii lăsați acasă. Noi suntem altă specie. Eu am întors vorbele în jurul lor, circa o viață și-ncă șapte înainte. Așadar, nu mă crede. Fiindca-s dată. Sunt dată Scrisului. Tragic și fantastic deopotrivă, știu. Aș așterne fața […]
15 decembrie 2014

Iarna, auzindu-i pintenii cizmelor cazace scrâșnind pe pietrele Muskokăi

Ultimul stop înaintea marii zăpezi, ultimele pregătiri: casele încheindu-se la nasturi și trăgându-și căciulile peste urechi, copacii punându-și fulare și mănuși, frunzele dând înfrigurate telegrame suratelor de la sud, vânt, vânt. Vânt.  Vreau să uit Crivățul cu care am crescut la malul Dunării. Sălbatic vânt împânzind o salbatică stepă, Crivățul, înzecit mai rău decat văntul dispre Nord al țării ăsteia lată, lălâie și caldă la suflet ca o pâine scoasă din cuptor. De la nord, tăvălugi de nori groși, grași și denși, gri ca o fabrică abandonată, se îndeamnă către oraș. Așteptăm, cu ochii mari și o cană de ceai fierbinte, să ne loveasca viscolul. Mai contează dacă este azi sau mâine? Iarna nu mai are nevoie de introducere, copacii i se apleacă deja până la pământ, iarna e aici. În fiecare iarnă adunăm, cu grijă, pătura în jurul picioarelor, pe fotoliu și bem ceai de iasomie, privind la curtea […]
14 decembrie 2014

ProDiaspora are, astăzi, valoarea Europei Libere de altădată

Hai să nu facem noi infarct după infarct, la auzul veștilor că unul dintr-o sută de români are o armă în casă, că două milioane sunt potențiali purtători de virusul hepatitei sau că plajele românești s-au îngustat la jumătate. E cam mult. Poporul român e așa de ocupat cu el însuși, încât abia dacă are vreme să mai ridice ochii deasupra gardului, la milioanele de perechi de ochi care îl urmăresc, on line, de pe toate meridianele. Mă refer la diaspora noastră, cea care după unele calcule ar atinge deja vreo zece milioane, dintre care vreo patru milioane sunt români emigrați la prima generație, ca tine și ca mine.  Patru milioane de români care, mai în glumă mai în serios își pun problema, razant, cam cum să repare țara aia. Nu c-ar fi vreo chestie,dar pe noi nu ne întreabă nimeni. Nu c-ar fi vreo chestie.  Ecaterina Cîmpean din România […]
14 decembrie 2014

Țara lui Papură Vodă

Personajele foiletonului: Făt-Frumos- cap de familie; Cosânzeana- consoarta de aceeași sorginte și valori, păstrătoarea tradițiilor aduse în bagaje tocmai din Țara lui Papură Vodă, de unde veneau eroii noștri; Prâslea- copilul de vârstă incertă, care vorbește cu un accent imposibil limba strămoșească; Pxlete- cotoiul familiei și singurul canadian get-beget; Tanța- mașina antică dar trainică din bătătură; ficusul Vasile, vreo doua violete de Parma preocupate să înflorească și alte acareturi care vor apărea pe parcurs. Scenariul: acasă, unde-i cel mai ieftin. În liniștea dupa-amiezii de duminică, Cosânzeana își făcea unghiile cu ojă. Alături, Făt-Frumos citea, aleator, net-ul și mai răspundea cu tâlc pe forumul emigrației, convins că a făcut pasul cel mai bun în viață, iar acum filosofa, că oricum n-avea altceva mai bun de făcut. Prâslea socializa pe Facebook din zori și tot acolo avea să-l prindă asfințitul. Personaj popular, cu peste o mie de prieteni online și nici unul […]
14 decembrie 2014

Șefu’, dăm o fugă și la Bușteni?

Lăsate în urmă, meleagurile Țării lui Papură Vodă furau ochii și inflamau imaginația cu peisajele scăldate în soare, zece luni pe an, cu cărăruile munților pietruite meșteșugit, cu munții înșiși care purtau nume și se-mpodobeau cu legende nemaiîntâlnite. Ce mall-uri, ce modă, ce celulare, ce mașini și mai ales ce fițe respira de la distanță Țara cu pricina! Frumoasă țară, concluziona adesea, oftând, Făt-Frumos. Păcat că…, sintetiza el, invariabil. Nu înțelegea resorturile care creionau mirajul. Să fi fost tradițiile? Să fi fost pur și simplu gena formidabilă a milenarului popor păpurean? Că mult-prea-viteji, inspirați și mai ales întelepți păreau a fi Sfatul Bătrânilor Parlamentari ori asistentele TV care dăruiau nurii cu generozitate fiecărui telespectator, din țară ori diaspora, fără osebire. Magia Țarii lui Papură trebuia să treacă testul adevărului în câteva zile. Cosâinzeana împacheta de zor în limita a 22 kg de persoană, cum cereau normele aeriene. Împacheta, câintărea, despacheta, […]
14 decembrie 2014

Niște mici La Doi Colonei, sub cetină de braduri

Hai să recapitulăm personajele foiletonului  ( e pentru ultima oară, de-acum inainte le țineți minte, treaba voastră): Făt Frumos- cap de familie, Cosânzeana- consoartă de aceeași sorginte și păstrătoarea tradițiilor aduse în bagaje tocmai din Țara lui Papură Vodă, de unde au emigrat eroii noștri.  Prâslea- copilul de vârstă incertă și care vorbește c-un accent imposibil limba strămoșească, Pxlete- cotoiul familiei și singurul canadian get-beget, Tanța- mașina antică dar trainică, din bătătură. Bătătura, pentru care se plăteste, cu sârg, încă vreo 25 de ani. Ficusul Vasile- proaspăt mutat într-un ghiveci mai mare,  vreo două violete de Parma care manifestă dezinteres estetic și riscă s-ajungă la găleată precum și alte acareturi care vor apărea pe parcurs. Scenariul: în general, acasă, că-i cel mai ieftin. Acum însă, în  preumblare de viteză, contra cost, pe meleagurile strămoșești. Familia voinicului îinhămată la trei valize subțirele, așa cum cer normele internaționale de zbor a ajuns într-o […]
14 decembrie 2014

Viața, ca la mama acasă

Făt-Frumos și Cosânzeana aspirau fericiți frumusețile patriei, prin parbrizul unei mașini ce-o închiriaseră cu săptămâna. Colea, un deal doldora de căpițe de fân, dincolo, iaca, o bodegă sătească înțesată de mușterii în mijlocul săptămânii de lucru. Mai un cal la marginea șoselei, mai o barieră, o bicicletă sprijinită de-un gard. Uite și găini și pui scăpați prin gard, ciori prin pomi, vrăbii și mai ales multi caței, unii făcuți covrig la umbră… Doamne, ce dor le fusese! Întins pe bancheta din spate, Prâslea dormi el ce dormi până când, la o hurducătură se trezi transpirat și privi in jur: – Da’ de ce n-o luăm pe autostradă, de ce trecem prin toate satele? se miră sincer copilul. – Care autostradă? se auzi, din față, vocea tatălui ocupat cu o depășire relativ regulamentară. Vacanța avea să-i poarte sute de kilometri, în lungul și-n latul țării, după cum erau originile geografice ale […]
14 decembrie 2014

Pușca și cureaua lată

Şi toamna se pogorî peste livezile, podgoriile, lanurile, grădinile, parcările şi traficul canadian în general. Era şi cazul iar anotimpul n-a luat absolut pe nimeni prin surprindere. Din splendoarea verii însorite petrecute pe meleagurile natale ale Ţării lui Papură Vodă stăteau mărturie două stickere glumeţe pe capacul portbagajului maşinii familiei: Sunt nervos şi mă grăbesc! şi I Love Dacia. Cosânzeana făcea minuni prin conturi încercând să împace costul hranei, cu cel al benzinei şi cel al locuinţei dintr-un buget care nu se mărise cu niciun chip peste vară, ba dimpotrivă! Facturile îi aminteau mai puţin nostalgic despre mesele prin restaurantele ardelene, gablonţurile cumpărate la kilogram de pe litoral şi alte aventuri financiare mai puţin planificate. Toate se aşterneau tăcute şi-şi aşteptau cuminţi rândul la plata. Făt Frumos a făcut o burtă respectabilă după un asemenea periplu gastronomic şi era cel mai în formă. Prăslea fredona spontan prin casă Puşcă şi […]
13 decembrie 2014

Biografie de blogger- Mie, legitimația de jurnalist mi-a murit de tânără

Textul de mai jos a fost publicat prin amabilitatea unui jurnalist de mare ținută, Adrian Halpert, pe website-ul Reporter Virtual, în primăvara lui 2013 ( http://www.reportervirtual.ro/2013/03/destine-ziaristi-care-si-au-luat-lumea-in-cap-magda-o-romanca-puternica-in-canada.html) Pe Magda o ştiu din 1992, de la „Evenimentul zilei”. Fără nicio exagerare, era spaima mai-marilor din Ministerul de Interne. Generalii tremurau în faţa ei şi nu exista nimic să nu poată afla. Lucra într-un departament botezat de Ion Cristoiu „Investigaţii şi Servicii Secrete” alături de nume că Sergiu Toader, Radu Tudor sau Dan Capatos. Magdalena Manea – pe numele de jurnalist, Magdalena Ionescu (numele real) a debutat în presă la cotidianul „Viaţă Liberă” din Galaţi, în ianuarie 1990. Din iunie 1992 la „Evenimentul Zilei”, a participat în calitate de corespondent de război la asediul oraşului Sarajevo, în 1994, în timpul războiului din fosta Iugoslavie. Alături de echipa Antena 1, a transmis de la faţă locului când s-a prăbuşit avionul de la Baloteşti, „înaintea lui Sergiu […]