10 martie 2017

Tăiat

Lung și ondulat,de când mă știu. Castaniu, când mai închis când mai deschis, după inspirație. Prins în coadă, cu fundă, uneori doar răsucit și prins într-o clamă și cel mai adesea liber, dat binișor pe după urechi. Părul meu, cu mine prin vârste . Mi-a ascuns priviri furișe, mi-a ascuns lacrimi, mi-a împrăștiat lumea în evantai, pe pernă, mi s-a lipit, lung și greu, de spate, până aproape de șolduri când ieșeam din apă, mi-a ținut de urât și mi-a învelit gândurile, m-am jucat cu cârlionții în timp ce mă gândeam la una-alta, mi-a înghițit galoane de șampon, balsam, spume, uleiuri și alte alea și, mai ales, m-a ocrotit. Pe scaun la coafor, azi, cu oglinda uriașă în față, o văd pe Kate cum pregătește foarfecii. Pieptănul cu codiță subțire. Alt foarfece, scos dintr-un sertar. Îi arăt cam cât de lung vreau. Negociem un pic la lungime, nu mult. Cinci centimetri spre […]
7 martie 2017

Montreal- Optsprezece zile cu garoafe pe țeavă

Peste trei săptămâni, la Montreal va avea loc un concert absolut special: Consulul General al României la Montreal, Victor Socaciu, împreună cu o suită de invitați va urca pe scena auditoriului Ecole Le Plateau,  cu obiectivul absolut nobil de a colecta fonduri pentru ridicarea soclului statuii lui Mihai Eminescu. Statuia este astăzi amplasată în Place de la Roumanie din Montreal și este așezată direct pe sol. Neobișnuit, știu. Trec peste suita de impresii declanșată în 2013 asupra românilor din Canada, la instalare de chiar controversatul monument (semnat de sculptorul Vasile Gorduz). Trebuie să admit că orice monument, fie ea și Pieta lui Michelangelo ar fi arătat la fel de discutabil fără un soclu… Acum, la aproape patru ani distanță de la instalarea statuii, Socaciu & Comp urcă pe scenă să ajute la finalizarea întregului proiect și anume ridicarea soclului. Rațiunile pentru care scriu despre acest eveniment au un motiv special. […]
23 februarie 2017

Corăbii către Lumea Nouă (II)

Cu fiecare an petrecut departe de ţară, scade tot mai tare toleranţa diasprei nord-americane la cârpeală şi mişmaşuri şi, proporţional, creşte dezinteresul faţă de adesea iraționalul patos al luptei locale pentru Nicăieri. Naţia română continuă a face implozie după implozie, inima i se ceartă cu creierul, sufletul îi fuge de-acasă, oasele îi sunt certate între ele. Cum vine asta să-ţi faci singur rău, mă întreb. Autodistrugere sau tehnică vicleană de navigaţie milenară, încă nu mi-este limpede. Poporul român se-mpușcă vehement în picior, la vremuri în care sprintul mondial pe tartan cere încălţări uşoare, flexibile și  temeinic inginerite. El fuge-n contra plutonului, ba se mai şi împiedică printre jaloanele de credibilitate, montate pe traseu de cele trei frății globale care contează. Scriu şi pendulez între a mă oftica evaziv şi a mă durea de-a dreptul, creionând vocaţia de hăimănăluță a poporului meu din secolul al XXI-lea. Românii au primit dreptul de […]
20 februarie 2017

Corăbii către Lumea Nouă (I)

Se apropie cel mai mare tsunami emoțional pe care românii din Canada l-au trăit, de la imigrarea lor încoace: întâlnirile libere și frecvente cu conaționalii ce trăiesc în țară, aici, pe teritoriul canadian. Vectorul circulației românești va căpăta, în curând, consistență sporită și va funcționa, în mod curent, în două sensuri. Înteracția va crește, schimbul de informație va crește și, din motive care țin adaptare la mediu,  multora dintre noi, de pe malul vestic al Atlanticului, li se va schimba, la propriu, ceva din dinamica socială. Imigrația română în Canada este stabilizată deja, este în descreștere de peste cinci ani. Noii veniți sunt puțini la număr, sunt tot mai rar de întâlnit. Imigranții cu vechime traversează era binecuvântată a omogenizării și a conștientizării alegerii, într-o blândețe și o noblețe discrete, spălate în zâmbetul ferm anglo-saxon ori în șăgălnicia boemă franceză. Luați în modul, parametrii  de structură ai evoluției noastre ca și […]
16 februarie 2017

Vacanță despuiată cu gheață dulce

Pozele din vacanţele la mare au ceva din pufoşenia unui pisoi de trei săptămâni, un strop din graţia struţului şi mai mult din dulceaţa ghilotinei. Ajungi acasă, despachetezi, abia aştepţi să revezi locurile de poveste, să retrăieşti momentele şi, iaca, inima ţi-o ia la vale. Presimţi ceva, dibui ciudatul cum s-apropie, percepi un tic-tac, tic-tac în surdină. A trecut un timp de la ultimele poze de vacanţă despuiată. Lansezi laptopul să vezi imaginile mai mari, ecranul urmează să reverse splendoarea zilelor de relaxare. Conştient sau nu, sunt doar două posibilităţi: apriori, accepţi c-ai crescut, ori dai într-aia, cum îi spune, melancolie de conjunctură. Îţi faci acum curaj să te vezi în zeci de ipostaze de plajă, cu haine mult prea puţine pe tine. Te holbezi la tine, imagine cu imagine. Brusc, ignori exotismul locului şi rămâi cu ochii pe tine, în costum de baie. Te studiezi că maimuţa: am făcut […]
2 februarie 2017

55

Am învățat să dansez. Să mă bucur sincer. Să spun ceea ce cred. Să conduc motocicleta. Să cânt. Ba chiar şi să scriu. Să merg fără dureri. Să miros în creştet puiul de om al puiului meu, să mă dezmeticesc în rolul nou de bunică. Am învățat să spun La revedere. Să nu mă fi lăsat de fumat. Să dau drumul de mână celor cu destine de perdanţi, să accept că visul meu este singurul care îmi aşterne drumul. Să dorm puţin, să gândesc mult. Să sparg valul, așa cum am făcut-o într-atâtea rânduri. Am învăţat să aştept. Să nu reacţionez pripit la evenimente. Să primesc, cu bucurie, plante în ghivece şi complimente. Să mă cunosc. Am înţeles de ce nu pot întinde poduri în nisipuri. Am învăţat să-mi drămuiesc speranțele și banii. Să-mi temperez visurile, să nu mă doară mai apoi. Să-mi drămuiesc ciocolata şi stafidele, să spăl întotdeauna ceaşca de […]
22 ianuarie 2017

Cam nașpa

Ziceam că 2017 o să fie un an-derbedeu. Iată că este. Iar eu vin din cel mai abulic popor din lume, cel mai năuc cu putință, cel mai zănatic, mai haimana, mai patetic și mai focos posibil, cel mai tandru și mai liric, cel mai făr de direcție, legănat de noroc dumnezeu știe cum, botezat în vin, lăsat de morală, iute sucitor și răzgânditor, cu colb în călcâie și diamante-n vorbe și cântec, cel mai frumos  la sărbătoare, cel mai melancolic, adesea abandonat în desaga sorții, cunoscător de-aproape al morții, înțelept adesea și șocant de nepriceput câteodată. Vin din poporul crescut cu foarfecele-n mână, cât p-aci să taie colțurile și să aleagă calea aia mai ușoară. Vin din poporul care n-a auzit încă de ziua de Mâine, habar n-are că există Mâine. Azi să fie, și să fie din belșug! Ieri-ul se coace-n povești, Azi-ul fierbe-n fotografii, Mâine- cum o […]
16 ianuarie 2017

Câine în cămașă, ce-mi ești…

Sirtaki, aud sirtaki din bucătărie. Mă ridic de pe şezlong, deschid larg uşile la terasă, trag perdelele  în lături şi fug să dau mai tare. Răsună sirtaki în Nova Scoţia, muzica se varsă direct în Atlantic, se aruncă singură în mare. Zorba, Zorba, câine în cămașă ce-mi ești… Sunetele se scurg pe pietre şi pe ierburi pentru ca, odată ajunse la muchia falezei, să plonjeze în gol cei circa şaizeci de metri. Se strivesc de stâncile veşnic înspumate, sau plonjează ca pescăruşii, în cap, în apă. Urmăresc cu ochii minţii sunetele cobzei şi le văd, văd sunetele sărind spre larg. Sărind spre larg, în direcția aceea, înapoi, spre Europa. Cine spune că nu rămâne legat ombilical de locul naşterii, ori al micii copilării, minte. Cu toţii avem ombilicul invizibil, cel care ne ţine racordaţi la energia locului nostru. Și, odată ajunşi la locul nostru să simţim starea de bine. Oriunde […]
1 ianuarie 2017

2017- uite cheile!

Mă pregătesc să am de-a face cu un an- derbedeu. Un an adolescent, când pe-acasă, când creanga prin lume. Un an semnat cu mâna stângă, un an care n-are să-și caute mama decât pe mesaje text. Liber de constrângeri sociale, exaltat, năuc și pasional, fluieră-vânt, golan până la os, scandalagiu, neserios, mincinos, pârlit, cuminte doar în somn și nici atunci, așa îl văd pe 2017. Un an care-o să-mi golească frigiderul, contul, casa. Un an ce nu va purta cămașă scrobită, până la banchetul de absolvire. Un an în blugi ori pantaloni de camuflaj, cu bocanci și cu rucsac. Un an cu păru-n ochi și trei fire pe post de barbă, un an cu stelele pe umeri și tricou roșu cu stele-n cinci colțuri, așa, de-un ignorant, sfidător, chichi. Un an needucat, un an care-o să dea cu șutul în valorile sociale, clădite în mii de ani. Un descreierat cu buzunarele goale. […]
26 decembrie 2016

Fiindcă, unde nu-i poveste, lume nu-i și om nu este

O înregistrare cu telefonul la, probabil cel mai complex și extins party de Crăciun din câte am organizat noi ca și grup, aici, la Toronto. Două piese populare cântate de mine, așa cum doar câteodată îmi vine să cânt. A drum, a destin, a măreției lumii. Fotografiile sunt pe facebook (click Aici). Cântec și descântec, să mă duc și iar mă duc…