19 decembrie 2016

Anul Arderii

Am supravieţuit anului Arderii şi al Prafului de pe Tobă. Un an pe muchie, ca un selfie pe Kilimanjaro. Un an ca un şarpe saşiu, ascuns în grădină. Ca o drezină fără motorină, abandonată-n Bărăgan. Ca o piatră peltică, încinsă de focul iubirii unei broaște. Ca o greblă nou-nouţă. Ca un prost. Am pus lemne-n foc, încă din zori şi-am răsucit vorbele cu cleştele-n soba sufletului. Era zăpadă afară, ţin minte. Gândurile le-am pus la crescut molcom, în lighean, c-un ştergar smerit, deasupra. Când au crescut, le-am crestat mărunt în vorbe şi aşa am copt Foaia De drum Lung- De La Mine La Toronto. Cărticica cea cu mine pe copertă, o ştiţi. Ce cărticică a ieșit, pe bune acum. În primăvară aveam paloarea brânduşei crescută-n seră şi sufletul îmi dormea pe-o parte. O zgâlţâitură în prag de Mărţişor a fost deajuns şi pământul de sub picioare s-a dus de suflet. […]
12 decembrie 2016

Alegerile parlamentare românești- Salvgardare, versus echilibrul european

Am să folosesc modul delicat-conspirativ de transmitere a mesajului, acum, în preajma sărbătorilor. O fac tocmai ca să nu atrag atenţia, să nu stârnesc patimi, să rămână acesta un mesaj discret, post alegeri în România. Nu vreau să rănesc, să pun pe gânduri ci, dimpotrivă, susțin Acceptarea noii stări de fapt româneşti. Mă refer la rezultatele alegerilor parlamentare de duminică, un moment istoric mai greu ca plumbul, previzibil ca iarna, greu de digerat ca o teză la fizică. Un moment la fel de important ca începuturile anului ’89, atunci când primele mișcări sociale româneşti, anunţând revolta din decembrie, aveau să fie trecute sub tăcerea autorităţilor. Autoritățile române erau covârşite de influenţa sistemului social integrat, de extremă stânga, de la acel moment, din Europa de Est. Astăzi, sunt la fel. Douăzeci şi şapte de ani de atunci, timp egal cu o schimbare de generaţie la scara evoluţiei societăţilor contemporane. Cred că aici, in aceasta schimbare de […]
5 decembrie 2016

Dorule- avem mână bună la şlefuit diplomaţi, sau avem ghinion?

După opt ani săvârşiţi pe altarul doleanțelor, cel al documentelor de călătorie, al multor şi multor altor feluri de documente care i-au tot trecut prin mână, după opt ani de prezenţă remarcabilă, iniţial ca secund al consulului general en-titre (a prins mandatele lui Valentin Naumescu şi pe cel al Antonellei Marinescu, ambii consuli generali fără de cusur- n.a.), acum în calitate de Consul General interimar al Consulatului General al României din Toronto, dl. Doru Liciu ne-a spus, zilele trecute că se pregătește să plece înapoi, casă, în foarte scurt timp. Doru și Raluca Liciu, împreună cu cei doi copii ai lor au început împachetarea. Să recapitulăm, după ce a plecat, cu oftaturi şi pupici îndelungi, d-na Antonella Marinescu din postul de Consul General la Toronto, a urmat d-na Maria Ligor, din postul de Ambasador al României la Ottawa. D-na Ligor a fost chemată la Bucureşti, la minister, pentru Relaţia cu Diaspora. Acum […]
28 noiembrie 2016

Bilanț de an- Fără viză, la românii din Canada

În 2017 urmează să primim, aici în Canada, primele eșaloane de vizitatori din România, prieteni, rude, iubiți și iubite, colegi, căutători de oportunități sau pur și simplu turiști care vor să bifeze Niagara pe agenda călătoriilor. Ei vor veni fără viză de intrare și vă asigur că sunt extrem de curioși să știe mai multe despre noi. Va fi interesant să-i ascultăm, să vedem cum ne vor percepe ei pe noi, aici, acasă. Prevăd că aproape fiecare dintre noi va avea câte ceva de povestit despre aceste întâlniri nou-nouțe! *** De departe cei mai discreți, mai introvertiți, adesea filosofi și deopotrivă antrenați să ne manifestăm rațional, noi suntem românii din Canada. Unii spun c-am fi 90,000, alții c-am fi 215,000 de români în toată Canada iar adevărul se-ndreaptă viguros către cel de-al doilea număr, indiferent cât de zgârcit s-ar exprima, în recensăminte, sursele oficiale. Suntem atât de mulți încât să ne întâlnim la lucru, la magazinele românești, pe […]
27 noiembrie 2016

Povestea: liantul intracomunitar

Sâmbătă, la reprezentația din Burlington a Teatrului de Păpuși Libelula (un spectacol cu actori și cu păpuși, coordonator Emilia Nechita) am primit copilăria, înapoi, în palme. Nici că se putea mai frumoasă îmbujorare decât să văd copiii români, aduși de părinții lor români, unii foști copii imigrați în Canada împreună cu părinții lor, în urmă cu 15-20 de ani (frumos neam suntem, măi, zic și eu). La orele trei ale amiezii am așteptat un grăunte de miracol: trei talentate și devotate românce (Emilia Nechita, Carmen Iacob și Vera Lupu) ne-au făcut amiaza atât de caldă și de plină de bucurie încât eu încă nu știu dacă altcineva, cumva, de când am emigrat și până acum, a mai reușit să scoată la iveală copiii din noi și să ne șteargă vârstele, preț de două ore. Am silabisit în cor toate referirile la pădurea nes-fâr-și-tă, după cum suna scenariul. Am numărat în […]
21 noiembrie 2016

Editorial- Generația de Tranziție

Pentru că Pentru că m-am trezit alergând în roată, tot mai incorporată în regimul ordonat al super dezvoltatei societăţii în care trăiesc. Pentru că m-am trezit, într-o zi, speriată de previzibil şi am simţit cum mă strâng pereţii livingului meu, vopsiţi pretenţios cu Benjamin Moore, pereţi ce-mi opresc până şi gândurile, înlăuntru. Pentru că am simţit că-s înţepenită de spate, într-o zi când m-am dat jos din pat. S-a întâmplat mai demult. Zic, să le spun și copiilor. Le-am spus că m-a durut spatele și m-au întrebat dacă m-am lovit. Pentru că lăsatul de fumat mi-a murit în faşă, din lipsa de motivaţie şi nici nu cred că mai încerc. Pentru că nu ştiu dacă prietena mea face bine ce face. Și, în fond, ce mai este bine, din ceea ce cred eu că e bine. Pentru că demult nu-mi mai lipseşte nimic şi, încă şi încă, număr anii de la […]
15 noiembrie 2016

Cealaltă lume

Copii mici în parc, oameni la o nuntă, nepoţi în maternitate, maşină văzută de la geam, maşinile altora văzute în trafic, muşcata din geam, muşcata de pe hol, un cal care râde, pisică la geam,prima  zăpadă, fii bun şi iartă, pisică în cutie, preşul de la uşă, frunze, plăcintă cu brânză, afumături, trimite la zece, amintiri de-acum doi ani, nume blocat, pahar de vin, picioare cu pantofi cu toc, şosea, apus, păr blond, verdeţuri, muzică, revoluţie, iar muzică, jos ăla, jos alalaltu’, depresie pe mal de lac cu şezlong şi îndemnul să ierţi, cine am fost într-o viaţă anterioară, horoscop, oracol, cum o s-arăt la 50 de ani pe care i-am avut acum vreo cinci dacă mă gândesc bine, pătuţ de vânzare, caut locuinţă, like, like and share, comment, atenţionare de furtună, lună mare, lună gigantică, cea mai mare lună, răsărit, fii bună cât poţi şi iartă, fă-te că nu […]
14 noiembrie 2016

Sonata Lunii

Se gâdilă și chicotește, ridică din sprânceană, face gropițe-n obraji, mustăcește, umflă obrajii bucălați și aur îmi varsă din palmele grăsuțe. Face ochii mari, dă din cap că nu, că s-aștept că nu e gata, pun mâinile-n șolduri și mă uit la ea: tu-ți bați joc de mine. Își mușcă buzele, lasă pleoapele, strange ochii închiși , tresare-ntr-un zâmbet, îmi prinde mintea și mă-nalță. Pace apoi, o aștept să spună și ea tace, tace și se uită-ncolo. Mă-nvârt în jurul meu, cu brațele deschise. În curte, iarba șade-ntr-un cot și numără de-a-ndăratelea, trei, doi, unu, ești în Direct. M-am trezit din somn un lac de apă. Am visat cum îmi murisei în braţe. Plângeam despletită, fără de voce, deasupra capului tău sprijinit în poala mea. Hainele, pielea, restul trupului tău erau roşii, hainele ţi-erau roşii şi sfârtecate. Te-am mângâiat pe faţă, ţi-am închis ochii cu mâinile mele, te-am strâns, aşa, dormind cum […]
10 noiembrie 2016

Apoi îmi trag un glonţ în nume (Daniel Dăian)

Nefiresc de cald noiembrie, aşa o fi şi la tine, mă-ntreb. Dau roată maşinii, nu cumva am iar cauciucul desumflat, ca duminică. N-am obiceiul să caut cauciucurile şi mare surpriză am avut văzând maşina într-o rână, taman când îmi beam cafeaua în pridvor. Tu habar n-ai cum arată pridvorul meu, aşa cum nici eu n-am habar cum arăţi. Mi-ai dat mesaje în zori şi eu ţi-am propus un târg. Eu scriu, tu scrii, şase luni pe brânci iar tu ai început să râzi. Dar n-ai spus nu. Devine interesant, să fie balon de săpun zici. Poate-al tău. Ştii, încă nu ştiu să reglez înălţimea volanului în maşină. Am probabil vreun un milion de kilometri făcuţi cu mâna-n cumpănă pe curbura convexă a volanului, pro style,  şi nu ştiu unde e păcătosul ăla de buton care reglează înălţimea volanului. Ştiu că nu tu ai să-mi arăţi unde e. Va fi, ca […]
7 noiembrie 2016

Serbările Mariei- povești, magie, multă fantezie

Eu cred că Ana-Maria Scordescu este ghidată în viaţă de o busolă extraterestră, că prea nu seamănă cu a niciunuia dintre noi, zău. Ea trăieşte la cote atât de vibrante, de vii, de colorate şi de nuanţate încât, ca să înţelegi Serbările Mariei trebuie să o cunoşti, mai întâi pe ea, să-i înţelegi poveştile şi felul atât de original de a naviga propria ei viaţă. Apoi, cu modestie, să tragi un scaun sub şezut şi s-aştepţi ca, acolo, la Serbarea Mariei ceva să se întâmple, ceva care să te aducă-n ghemul colectiv şi pe tine, cumva.  Și chiar așa se intâmplă. Maria nu-şi face reclamă destulă pentru cât de neobişnuit , de surprinzător se petrec happening-urile ei. Te aştepţi ca la un banquet hall să se împletească muzica şi dansul, în clinchet de pahare de cristal, râsete vesele, zbănţuială şi după aia, în miez de noapte, toată lumea ia drumul […]