Pălăriile Otiliei și bucuria, ca un lujer de la Pământ la Lună
14 martie 2015
Tommy
17 martie 2015
Show all

Secretul de aur este la îndemâna diasporei

Giani Codrin Pop este un jurnalist trecut prin furcile caudine ale presei românești încă din 1998 și care, într-o zi cu soare și două dimineți și-a făcut bagajele și s-a mutat în Marea Britanie, împreună cu soția lui. 
S-a întors, în 2014 la scris iar acum colaborează la publicația Anunțul Românesc din UK, gazetă care de curând a împlinit un an de la apariție. 
Codrin aparține unei imigrații românești foarte noi, foarte tinere și, cu gândul să afle mai multe despre ce urmează și cum se-așează lucrurile, plecat de-acasă fiind, m-a contactat pentru un interviu pentru Anunțul. 
 
N-am să intervin asupra textului și îl public aici dintr-un singur motiv, anume acela de a vă propune să descoperiți, din fluxul întrebărilor, freamătul începuturilor unei imigrații tinere. 
 
Este cea mai tânără imigrație românească de la revoluție încoace, cea mai nouă. 
Înțelegeți, așadar prin ce trec acești copii?
 
 
 „Secretul de aur al britanicilor de pe ambele maluri
ale Atlanticului este consecvența”
Pe scurt, cine ești și de cât timp trăiești în Canada?  Sunt unul dintre zecile de mii de ingineri români stabiliți în Canada in anii 90, pasionată de scris și de citit până la plăsele și jurnalist pentru o bună bucată de vreme, înainte de a pleca din România. Am înființat un ziar în Canada, pe care l-am navigat timp de trei ani. Am doi copii mari și frumoși, o casuță ca-n povești, o profesie care îmi permite să fiu creativă și pot spune că da, am împlinit, în mare, visele cu care am plecat din țară.
 
Care este lucrul cel mai important de știut pentru cineva care alege să trăiască, să muncească în altă țară, fie că este Canada, UK sau oricare alta? Când schimbi țara de baștină cu o alta, anglo-saxonă în acest caz, cel mai important lucru care să-ți asigure succesul este consistency, consecvența. Este secretul de aur al britanicilor de pe ambele maluri ale Atlanticului. 
Nu te abate de la obiectiv, nu fă manevre bruște (separare, sărit dintr-un job în altul în timp scurt, schimbat des adresa) fiindcă toate te costă înzecit, în bani, pentru ani mulți și te trag înapoi de la ce ți-ai propus. 
Ține-te cu dinții de plan, calculează-ți fiecare pas înainte. 
 
 
Pentru o comunitate închegată e nevoie permanentă de un adversar/ obstacol comun
 
Cum se formează o comunitate organizată și funcțională și în ce condiții funcționează ea cu adevărat? Ce așteaptă comunitatea de la noi, ce așteptăm noi de la comunitate?
Comunitatea este un reper, dar nu este vector de referință. Puterea comunității devine importantă atunci când ea este capabilă să servească înapoi, individul. 
O comunitate în diaspora ca să funcționeze, cum să zic, trebuie să aibă cei șapte ani de acasă. 
In cazul nostru, diferendele interprovinciale românești și, mergând până la diferendele dintre localități, între vecini, între rude chiar, explicabile istoric prin influența puternică a sutelor de ani de ocupație slavă, din păcate își spun cuvântul. 
Nefuncționând ca o comunitate acasă, în România, nu prea știm să închegăm comunități în diaspora. Nu avem un model. Așa că cel mai adesea copiem modele de la comunitățile deja existente  (italiană, indiană, în cazul nostru în Canada).
 
Aici iar avem o problemă: neavând un background de business, comunitatea nou formată în diaspora se traduce prin conecții personale, nu și prin sprijin din interiorul unei mase comunitare, pentru că acestă masă comunitară plutește, nu are fond, nu are nucleu, dacă vrei. 
Fundamentul românesc de business nu este îndeajuns de solid, tot din lipsa unei tradiții a lucrului temeinic făcut, dacă vrei, atât cât să îi înglobeze pe membrii comunității (să le ofere slujbe competitive, mă refer) și să ofere sprijin lansării proiectelor comunitare (grădinițe, case de retirement intraetnice, etc). 
În esență, comunitățile românești din diaspora sunt, cu mici excepții, trase la indigo: ele înseamnă o socializare extensivă (reuniuni, banchete, serbări) și cam atât. Esența unei comunități funcționale este ansamblul de cultura-divertisment-educație-economie-participare politică. La ultimele trei aspecte suntem încă foarte în urmă, pretutindeni, după cum văd. Este un fapt.
 
O comunitate se formează în timp și cu răbdare. 
Cu cât respingerea venită de la populația majoritară e mai puternică, cu atât comunitatea se încheagă mai rapid, ca să se protejeze, să se apere, cumva. Pentru o comunitate închegată e nevoie de un adversar/un obstacol comun. 
 
De aceea zic, dacă obstacolul nu există pe termen lung, nici nevoia de comunitate nu apare. Noi nu avem probleme de rasă, de origini controversate așa încât va fi greu, dacă nu chiar imposibil să închegăm comunități, așa cum vedem la alții.
 
N-avem o neliniște, un chin comun care să ne adune la un loc. 
Formarea comunității italiene din Canada, și dau un exemplu, a fost determinată istoric. Italienii au fost persecutați la vedere, la sosirea aici, copiii canadienilor nu se jucau cu cei italieni iar poreclele italienilor au fost multe și au fost folosite mult timp. De aceea ei s-au agregat într-o comunitate, ca să contracareze această opinie generală.
 
Realistic vorbind, cu asemenea moștenire noi nu vom putea atinge performanțele comunităților puternice nici în 50 de ani fiindcă ne lipsește infrastructura, cum spuneam. Ce putem face? Putem extinde socializarea la cote care să ne permită să nu suferim de lipsa societății normale din localitățile de pe unde venim. Să ne întălnim des, să ne dăm sfaturi, suport când trebuie. Asta da, se poate realiza. Nu așteptați nimic de la comunitate, ca entitate, pentru că ea se formează doar în condiții prielnice anume. Dați-vă sprijin în grupuri, între grupuri și dacă masa devine omogenă în ani, există o șansă să se ivească mugurii unui hibrid de comunitate.
 
De la Acasă, la Foaie de Drum Lung
Ai înființat (nu știu sigur în ce an) un ziar al românilor, Acasă Media. De ce, cum a apărut ? Care a fost cel mai greu lucru după ce l-ai înființat? De ce este dificil să avem instituții media ale românilor din alte țări, de ce unele nu reușesc să supraviețuiască?Am înființat ACASĂ și am fost redactorul șef al gazetei timp de trei ani. Am iubit ziarul acela, a fost copilul meu. Acasă a apărut într-o piață de presă scrisă săracă în Canada, moartă, ce să mai ocolim. Cele mai multe publicații abia mai mișcau, de la lipsa finanțelor. 
Iar finanțele ar fi trebuit să vină din publicitate. Într-un grup etnic, cum este cel românesc, cu mulți specialiști și puține businessuri (sau businessuri prea mici, de familie, în general), puterea financiară etnică nu permitea să susțină, prin publicitate, un asemenea proiect. 
 
Am renunțat la el atunci când am simțit limita de sus a pieții de publicitate. Și multe gazete românești, odată cu căderea pieței de presă tipărită, s-au topit, editorii căutând alte variante pentru a-și plăti cheltuielile lunare.
 
Cât timp ai condus ziarul Acasă? Îți lipsește acest proiect, ai mai începe ceva asemănător sau este un capitol încheiat? Ziarul  ACASĂ a fost ideea mea, la fel și numele, conceptul a fost pus la punct cu partenerii de din acea perioadă și a funcționat cu succes, timp de trei ani, când doi jurnaliști și doi oameni de business au putut, împreună cu o armată de colaboratori, susține acest proiect. 
A fost un proiect profitabil până în ultima zi când, din motive obiective care țineau de familie, a trebuit să îl predau unei alte echipe. Asta se întâmpla în 2010. 
 
Ziarul nu îmi lipsește, pentru că îmi ocupa realmente tot timpul. De curând, da, din dor de scris, m-am întors cu arme și bagaje și am dat drumul blogului FoaieDe Drum Lung, deja tare iubit. 
 
După 17 ani în Canada, care este sfatul cel mai important pe care l-ai oferi unui român care se gândește să se mute în UK sau a ajuns în UK de puțin timp?
Canada raportează coroanei britanice și, în foarte multe aspecte suntem similari ca și mod de viață ori sistemele în care trăim. 
Sfaturi unui român? 
Dar un român primește sfaturi? 
Să învețe engleza pe bune, ar fi unul. Să vorbească în engleză oriunde poate, așa își perfecționează vocabularul. Să se țină de plan, oricare este acela. Să nu încerce să păcălească sistemul. Bazele de date sunt extrem de sofisticate și o greșeală (furt, faliment, șomaj primit nemeritat) te urmărește toată viața. 
 
Să nu schimbe multe adrese în timp scurt (e dovadă de lipsă de seriozitate, devine untraceable), să nu vorbească de rău pe nimeni la lucru, pe nimeni în cercul de prieteni. Să țină ochii țintă pe British, să  înțeleagă de ce oamenii ăștia au avut succes, nu cumva datorită unei atitudini mult diferite decât cea pe care o aducem noi din țară? 
Să participe la voluntariat, să iasă din casă, să-și facă curaj și să învețe cât mai multe, să fie marketable, 
Nu sunt adepta mersului și plătitului de școli, dar uneori e nevoie de reîntors la școală pentru câteva luni. Și în final, să fie cu ochii pe banii lor și să fie consecvenți în ceea ce doresc să împlinească în viață.
 
După șapte ani apare The Poin Of No Return
Ce rol joacă norocul în reușita sau eșecul fiecăruia în altă țară? Nu cred în noroc. Cred în oamenii bine pregătiți, mereu cu ochii deschiși către lumea în care trăiesc și care dezvoltă emotional skills îndeajuns cât să navigheze societatea, să se simtă confortabil în ea.
 
 
Care este, în Canada, perioada tipică de acomodare, de supraviețuire, până lucrurile încep să meargă bine, pentru un imigrant? Crezi că ar fi diferită pentru cineva din UK? Cred eu că suntem cam în aceeași barcă și la capitoul ăsta. După șapte ani apare, de obicei, The Poin Of No Return. Dacă n-ai plecat până în șapte ani, șansele să mai pleci scad la sfert.
 
Nu sunteți persecutați, sunteți temuți
Un documentar difuzat recent de Channel 4 în UK a stârnit reacții de protest din partea unor români care s-au considerat jigniți. Care este situația din acest punct de vedere în Canada, și voi sunteți “persecutați fără motiv”? Noi românii nu suntem nici mai cu moț și nici mai de soi, să ne intre bine în cap. Că dacă eram, aveam măcar o amărâtă de rețea de drumuri în țara de unde venim, iaca un exemplu. 
 
Implicit, ofuscarea la ieșirile mediei locale (ori ale organizațiilor de extremă dreapta, în aceeași măsură) e o cheltuială de energie. 
Cel mai înțelept este să fie lăsate să treacă fără zgomot. E cel mai ușor, move on, adică. Și, în background să ne gândim de ce au apărut asemenea documentare denigratoare? Nu cumva este teama localnicilor că li se iau slujbele? 
E cumva îndreptățită, în esență, spaima lor, e naturală. Voi păstrați-vă direcția, fiți deschiși, înțelegători și lăsați-i să vă cunoască. Pot vea surprize foarte plăcute!
Nu repetați stereotipurile presei de diaspora
Fiți sinceri cu voi și cu cititorii voștri. 
 
Scrieți-le cam ce-ați vrea voi să citiți. 
Nu faceți rabat de la calitate, nu repetați stereotipurile presei de diaspora cu nesfârșite biserici și homeopați care să scrie despre binefacerile cepei și veți fi de succes. 
 
Scrieți povești ale oamenilor. Oamenii vor să afle despre alți oameni ca și ei fiindcă restul, sfaturile practice, adică, le află de pe net.

 

Curaj, umor cât cuprinde, nu puneți la suflet lucrurile mărunte, nu lăsați transformările și năucitoarele telenovele din România să vă răpească orele de somn. 
 
Sunteți în inima imperiului britanic, capul sus și învățați dârzenia și consecvența lucrului temeinic făcut, de la britanici. Ei vă sunt cea mai bună școală. 
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *