50+, haideți la film
5 februarie 2016
54
9 februarie 2016
Show all

Semăn cu tine

Semăn cu tine.

Pun cheile-ntr-un buzunar și le caut în celălalt. Cresc și gândesc în limitele a ceea ce am experimentat, învățat, aflat, trăit și uneori aș vrea să nu fi gândit atât,

atât de des.

Iubesc organic limba română, mai mult decât îmi iubesc pijamaua flaușată, inelele, mărul din lemn de tek încătușat în centuri cu ținte din cupru. Și, mai nou, sunt binecuvântată cu povești românești, povești de-ale voastre, diafane ca puful de păpădie.

Scriu poveșligia2tile tale, le strecor printre ale altora iar tu știi asta. Când nu scriu, ascult poveștile tale și pe ale tale.

Și pe ale tale.

Povestea ta, a celei frumoase și cam triste, după un car de ani de învățătură, după o roabă de ani trăiți în Canada, ani în care ți-ai căutat drumul, legată la ochi, legată la suflet, cu mâinile mereu ocupate. Un dram de direcție și de deschidere, de ți-aș putea da…Să te-ncumeți să le șterpelești de la mine, că am destule, aș vrea. Te-aș încuraja.

Povestea ta, a celui singur, fugit recent dintr-un cuib cu un copil plăpând și o ea disperată de greutăți, tu căutând perfecțiunea unghiilor lăcuite ale altcuiva, ochii machiați cu artă și cu mers de panteră. Mi-e greu să te ascult, mi-e greu să nu te contrazic, să nu-ți dau cu laptopul în cap văzând fuga iresponsabilă de lângă cei care acum au nevoie de tine. Dar în fond vrei și tu săligia 22 fii fericit că, așa cum ziceai, trăiești o dată. Schimbi scenariul, e parte din viață.

Apoi, povestea ta, a craiului închipuit cu portretele a două prințese, la mări și țări distanță una de alta, tu holbând ochii în tavan și sperând, mic și mărunt, la o fericire mare-mare, cât roata carului de mare. Prințesele zâmbesc în poze, tu ești un nedumerit în Atlantida. Și așa vei rămâne fiindcă habar n-ai ce vrei.

Povestea ta, a celei frumoase și anxioase, c-un pic de ficat smuls recent atunci când i-ai văzut valizele pe peron și nu i-ai mai recunoscut ochii.

Povestea ta, a celui de departe care vine cu îndrăzneală, aproape, încă zăpăcit de succesul verilor petrecute înconjurat de prieteni și de nicio iubire iubită.

Ar mai fi povestea ta, celui crescut tot cu cravata de pionier la gât, cel care nu mai înțelegi ce se-ntâmplă în lume, te amețește caruselul de lucruri neconforme și țipi, te agiți, combați, vrei o revoluție, dacă s-ar putea.

ligia23Crești crud pe dinăuntru și nu mai știi ce anotimp e afară.

Povestea ta mi-a ajuns aproape, lângă maieu, așa de aproape mi-a ajuns. E clasică, e ușor de încadrat în tiparele experiențelor vieții de diasporă. Un divorț glorios ca o diplomă universitară.

Tu spui cum o relație de lungă durată începe cu una de scurtă durată iar mie asta mi se pare genial. Am scris-o, imediat ce-ai spus-o. Da, ai dreptate, față de cineva necunoscut, nelegat de mediul tău direct și apropiat, parcă este mai ușor să te confesezi, să-ți scoți de pe suflet secretele adânci. De ce nu ești tu la Toronto ca să vorbim mai des, mă-ntreb. Încă nu știu cum te cheamă, nu știu cum arăți. Vom mai vorbi.

Povestea ta e simplă și probabil cea mai veselă dintre toate: îți iubești atât de mult libertatea încât, cu curaj dai cealaltă pernă jos din pat și o expediezi departe, tocmai acasă la ea. Biata pernă, biata fată, biet veac.

Magdalena-16 (1) (2)

Sunt ca tine. Mai discretă decât facebook-ul, mai prezentă decât ora exactă, tu știi că poți să  vii să-mi spui iar eu, tot mai des și cu tot mai multă înțelepciune, ascult și învăț. Sunt la doi pași distanță de forfota emoțională ce-mi dă târcoale și, cu mâinile în buzunare, dau de chei.

Semăn cu tine. În zumzetul din jurul meu, povestea-mi este demult topită între poveștile voastre și, în plin februarie, în background pândește un fluture. Am aprins lampa, mi-am luat cafeaua pe fotoliu, încep să trăiesc povestea unor aripioare arse la manșete. Îi spune liberă iubire.

Și râd. Doamne, ce mișto poate să fie.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *